Page 33 - Revista ZIUA Cargo August 2018
P. 33

Tentațiile funcției publiceCând discutăm despre faptele de natură penală săvârșite de către Pfuncționarii publici, tindem să ne gândim îndeosebi la faptele de corupție, precum luarea și darea de mită sau traficul și cumpărarea de influență. Totuși, legiuitorul a inclus faptele săvârșite de către funcționarii publici într-un titlu din Codul penal intitulat: „Infracțiuni de corupție și de serviciu”.rima infracțiune în cadrul ca- infracțiunii de delapidare cu consecințe pitolului „Infracțiuni de serviciu” deosebit de grave. Pe parcursul din Codul penal care incrimi- termenului de supraveghere, inculpatulnează funcționarul public este „delapi- C.F.C. va presta o muncă ne-darea”. Conform art. 295 Cod penal, delapidarea reprezintă „însușirea, folo- sirea sau traficarea, de către un func- ționar public, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bu- nuri pe care le gestionează sau admi- nistrează”. Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exerci- tării dreptului de a ocupa o funcție publică și, de asemenea, tentativa la această faptă este pedepsită.remunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Administrației Domeniului Public – Sector 1 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului – Sector 6. Obligă, în solidar, inculpații C.O. și C.F.C. să plătească părții civile Registrul Auto Român suma de 876.610 euro, echivalentul în lei, la data efectuării plății, reprezentând prejudiciul produs părții civile.Această faptă reprezintă tot un abuz de putere al funcționarului public, care are în responsabilitate / gestiune bani, valori sau bunuri materiale și pe care și le însușește, le folosește sau le înstrăinează ilegal, aducând preju- dicii de natură pecuniară instituției în care își desfășoară activitatea profe- sională. Elocvent în acest sens este cazul a doi funcționari publici cu funcții de conducere în cadrul Registrului Auto Român.Cei doi funcționari publici au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, la data de 27 mai 2013.condițiile în care vânzătorul terenului anunțase public, prin mijloace de infor- mare în masă, o ofertă de vânzare a terenului la prețul de 0,75 euro/mp. De asemenea, memoriul tehnic de realizare a poligonului, semnat de in- culpatul C.F.C, în calitate de director tehnic, a fost întocmit nedocumentat și nerealist, atât din punct de vedere al costurilor de amenajare, cât și al dimensiunilor. Astfel, configurația tere- nului pentru construirea poligonului a fost modificată de mai multe ori, pentru ca, în final, să corespundă cu supra- fața de teren oferită spre vânzare.Prin decizia penală nr. 491 din 10.04.2018, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpaților C.O., fost director general la Regia Au- tonomă – Registrul Auto Român (RAR) și C.F.C., director tehnic, la data faptei, în cadrul RAR, la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșireaÎn rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:În perioada 3 iunie – 16 septem- brie 2008, cei doi directori din cadrul Registrului Auto Român, sub pretextul construirii unui poligon de încercări autovehicule, au făcut demersuri pen- tru achiziționarea unui teren în supra- față de 536.140 mp, situat în extravi- lanul comunei Roata de Jos, județul Giurgiu, la un preț cu mult mai mare decât valoarea sa de piață, cauzând instituției un prejudiciu în cuantum de 1.076.509 euro, reprezentând diferen- ța dintre prețul de achiziție (1.179.508 euro) și valoarea de piață a terenului (102.999 euro), la data cumpărării.Registrul Auto Român s-a consti- tuit parte civilă în cadrul procesului penal, cu suma de 1.076.509 euro, reprezentând prejudiciul adus regiei prin încheierea Contractului de vân- zare – cumpărare a terenului. În vede- rea recuperării acestui prejudiciu, pro- curorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând celor doi inculpați.Terenul a fost achiziționat prin în- călcarea procedurilor privind evalua- rea ofertelor de vânzare bunuri imo- bile, la un preț de 2,2 euro/mp, înComisar-șef de poliție Bogdan-Vasile GHIORGHIȚĂ Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Prevenireaugust2018.................................................................................................................................................. 33ANTICORUPȚIE


































































































   31   32   33   34   35