Page 24 - Revista ZIUA Cargo noiembrie 2018
P. 24

Gabriela Firea vrea Centura la PMBPrimarul general Gabriela Firea, care vrea, de peste doi ani, să preia la primărie Centura Capitalei, acuză conducerea CNAIR că se opune și că, mai mult, „temporizează” reabili- tarea centurii existente. „Nu putem asista pasivi la modul în care CNAIR temporizează acest proiect, din lipsă de profesionalism și/sau din cauza unor interese politice și economice nelegitime, acesta fiind motivul pentru care solicităm insistent și, se pare, foarte deranjant, să preluăm acest obiectiv de investiții. Întrucât am epuizat toate variantele constructive (...), cred că se impune o schimbare majoră la nivelul conducerii CNAIR”, a amenințat Firea.pe raza Județului Ilfov. În toate discu- țiile cu Primăria Generală a Capitalei, Ministerul Transporturilor și CNAIR nu s-au opus niciodată predării adminis- trării Centurii București la PMB, în condițiile legii. Dovadă stau întâlnirile, atât la nivel de experți, cât și la nivelul Primarului General, cu ministrul Trans- porturilor, dar și Foaia de Parcurs sta- bilită împreună. Este important să atragem atenția, însă, că modul în care Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, abordează acest su- biect nu este de natură să sprijine proiectul în sine”.a apariției unor suprafețe suplimentare de teren care trebuie expropriate, pen- tru construcția în noua configurație”. „Motivul invocat de Primăria Generală, la momentul la care s-a acceptat această modificare, a fost că locuitorii din zonă au nevoie de tramvai pe Prelungirea Ghencea, situație iden- tificată, însă, abia după doi ani de evaluare a ofertelor, după stabilirea configurației acestui pasaj și după semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor. La acea dată, PMB a promis că va susține CNAIR pentru a obține rapid aprobarea expro- prierii suprafețelor suplimentare nece- sare și a noilor autorizații de construi- re”, mai arată reprezentanții companiei de Drumuri.„CNAIR susținea, acum câteva luni, că nu poate transfera Primăriei Municipiului București acest obiectiv, întrucât anumite secțiuni beneficiază de finanțare europeană. Am clarificat, la acel moment, că, de fapt, finanțarea este alocată obiectivului de investiții, nu instituției care îl derulează”, a pre- cizat primarul.ACTUALITATECNAIR neagă că s-ar opuneProiectulPasajului Domnești, modificat la solicitarea PMBConducerea CNAIR neagă că s-ar opune cedării Centurii Capitalei către PMB: „În ceea ce privește transferul dreptului de administrare al drumurilor aflate în concesiunea CNAIR, subli- niem, din nou, că acesta presupune declasarea de la nivel de Drum Național, la nivel de Drum Județean sau local. Ca atare, administrarea a- cestor căi rutiere revine, ulterior de- clasării, Unităților Administrativ Teri- toriale pe raza cărora se află. În ceea ce privește Centura București, o mare parte din obiectivele acesteia se aflăCNAIR susține că a pus „pe primul loc interesul public”. Acesta este și motivul pentru care Compania a ac- ceptat, la solicitările PMB, să modifice proiectul deja finalizat al Pasajului Domnești, „chiar dacă această situație a dus la reluarea proiectării, întârzie- rea lucrărilor și la creșterea prețului acestui obiectiv, în special ca urmareCNAIR amintește și că a acceptat să plătească sistemul de semaforizare la intrarea în oraș a A3 București – Ploiești, „în condițiile în care intersecția cu Șoseaua Petricani se află pe teritoriul Capitalei, iar configurarea intersecției s-a făcut de comun acord cu PMB, care nu a prezentat nicio soluție viabilă până la ora actuală”.Intabularea, aproape gataCât privește întârzierea lucrărilor de modernizare a actualei Centuri a Capitalei, aceasta a fost cauzată de intabularea suprafețelor aferente lucrărilor, procedură care are loc legal în momentul exproprierii terenurilor și trecerii lor în patrimoniul statului – în administrarea MT și în concesiunea CNAIR. „La ora actuală, majoritatea terenurilor sunt intabulate. A mai rămas o mică parte”, asigură repre- zentanții Companiei de Drumuri. Astfel, pentru sectorul A1 – DN7 exis- tă, deja, un contract de prestări servicii destinate întocmirii cadastrelor, iar, pentru sectorul DN2 – A2, se află în desfășurare o procedură de achiziție publică.24 .............................................................................................................................................. noiembrie 2018Magda SEVERINmagda.severin@ziuacargo.ro


































































































   22   23   24   25   26