Page 53 - Revista ZIUA Cargo noiembrie 2018
P. 53

ZONA IT – WABCOTÎ ransporturile în 2025Cum se vor mișca mărfurile în 2025? Oare drumurile și autostrăzile noastre se vor schimba? Și cum se va adapta industria transporturilor?n timp ce este mai dificil de prevăzut ce stil de viață avansate arată cât de inteligente au devenit vehiculele și vom avea peste câteva decade, dezvoltările care vor ne oferă o idee în legătură cu modul în care o să arate piața contura piața vehiculelor comerciale pe parcursul ur- în câțiva ani de acum înainte.mătorilor șapte ani sunt mult mai clare. Soluțiile telematice Conform mai multor studii de piață, necesitatea unui FMSmoderne și cele de managementul flotelor, precum cele oferite de către WABCO, furnizor global de tehnologii avan- sate din domeniul siguranței, eficienței și conectivității, arată cât de inteligente au devenit, deja, vehiculele noastre.în Europa va crește constant, în următorii ani. Acest lucru va fi în special evident în țări din Sud-Estul Europei, cum ar fi Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria și Croația. Având cel mai redus grad de utilizare a sistemelor telematice din Europa, aceste țări au un mare potențial de creștere. În plus, oportunitățile oferite de sistemele avansate FMS pentru flotele medii și mari, precum și dezvoltarea unor soluții econo- mice, precum TRAXEETM, dezvoltate pentru a răspunde necesităților flotelor mici spre medii, vor propulsa și mai mult implementarea sistemelor telematice pe fiecare piață în parte.La prima vedere, în 2025, transportul de lungă distanță nu va arăta foarte diferit de cel de astăzi. Rețeaua feroviară nu va avea capacitatea de a juca un rol mai important în traficul de mărfuri, iar camioanele vor rămâne în prim planul transportului comercial. În acest context, se remarcă patru mari tendințe care vor defini forma viitoarelor flote: emisii reduse, electrificare, automatizare și conectivitate.În 2025, fiecare vehicul va fi capabil să fie conectat, prin intermediul telematicii, multe defecțiuni putând fi re- parate preventiv, pentru a asigura un grad mai înalt de eficiență și siguranță, pe măsură ce industria se pregătește pentru un viitor autonom, conectat și electrificat.Majoritatea camioanelor vor fi fost, deja, optimizate din punct de vedere aerodinamic, până atunci. Unele cami- oane vor rula mai aproape de cel din față, pentru a economisi combustibil, iar șoferii vor primi mai multă asistență teh- nologică. Dar încă nu vor fi camioane complet autonome pe străzi. Începând din 2022, SUA vor iniția un test pentru condus parțial autonom, în cadrul căruia șoferii potlua o pauză, în rulare. Astfel de noi concepte pot servidrept tehnologie interimară pe calea către transportul autonom. În acest context, soluțiile telematice avan-sate, care recoltează și conectează date și le fac ac- cesibile pentru diverse părți implicate, sunt esenția-le: pe de o parte, pentru administrarea traficului în creștere și a noilor tehnologii, cum ar fi platooning-ul,pe de altă parte, pentru ca flotele de vehicule comer-ciale să rămână competitive.Material furnizat de către WABCOManagement și mentenanță preventivăSoluțiile telematice avansate, care sporesc inteli- gența vehiculului și îmbunătățesc eficiența flotelor, sunt, deja, disponibile pe piață – de la sisteme FMS mobile, la soluții de mentenanță predictivă, în cadrul stemelor Transics de management al flotelor, furnizor preluat de către WABCO în 2014. TX-DIAGNOSTIXTM de la WABCO, de exemplu, dezvoltat împreună cu specialistul în diagnosticare WABCOWÜRTH, este un FMS avansat, care permite evaluarea detaliată de la distanță a „sănătății” tehnice a oricărei mărci de camion din Europa. Prin analizarea datelor colectate de la sistemele de control ale motorului, ale sistemelor de asistență a șoferului și cele de frânare, ale sistemului de direcție etc., se pot identifica posibilele probleme în timp real, se pot lista recomandări de reparații, se pot programa operațiuni de întreținere și se pot direc- ționa camioanele către ateliere. În acest fel, soluția de diagnosticare ajută la reducerea timpului de imobilizare a vehiculului, prin planificarea operațiunilor de men- tenanță sau de reparații în avans. WABCO a introdus, de asemenea, soluția telematică „big data” TX-FUELCOMPASSTM, care evaluează și îmbunătă- țește comportamentul de realimentare a vehiculului, fără investiții suplimentare în hardware. Aceste soluțiinoiembrie 2018 ............................................................................................................................................ 53CAMIOANE ȘI SERVICIIPUBLICITATE


































































































   51   52   53   54   55