Page 55 - Revista ZIUA Cargo februarie 2019
P. 55

  4 februarie, întâlnirea cu reprezentanții FORT
carea urgentă a legislației pentru com- baterea activităților ilegale din trans- porturi; anularea OMT 1824/2018.
5 februarie, întâlnirea cu reprezentanții COTAR
Ordin, care are toate avizele, iar doamna Rovana Plumb ne-a promis că va vorbi cu ministrul interimar al Dezvoltării, Eugen Teodorovici, astfel încât să nu mai existe concurență neloială. Sincer, referitor la activitatea de piraterie, toată lumea este bulver- sată și nu știu dacă mai putem aștep- ta. Probabil că vom face un mic protest de avertisment în marile orașe, pe 13 – 14 februarie, iar pe 28 februarie – din nou un miting cu autobuze, auto- care și microbuze, în fața Guvernului”.
mire a unui program de transport: A. De către o autoritate cu atribuții și competențe la nivel național (tip ARR) sau la nivel local (tip UAT), atunci când impune obligații de serviciu public și este construit în baza unor studii de mobilitate, dar fără nicio intervenție din partea operatorilor ce urmează să participe la atribuirea contractelor de serviciu public. B. În baza solicitărilor operatorilor de transport, atunci când aceștia îndeplinesc condițiile minimale impuse de legislație și își stabilesc singuri capetele de traseu, stațiile, frecvența, regularitatea și capacitatea. Or, proiectul afișat pe site-ul ARR nu se află în niciuna dintre cele două situații”, reclamă Augustin Hagiu. Nu în ultimul rând, Programul de transport interjudețean publicat pe site-ul ARR încalcă Ordinul 1824/2018 (de modi- ficare a OMT 980/2011), care produce, deja, efecte.
Grup de lucru la MT
Întrevederea FORT – Rovana Plumb a survenit după ce reprezen- tanții Federației au amenințat cu re- luarea protestelor la nivel național, începând cu organizarea, în 21 fe- bruarie, a unei ample manifestații în Piața Victoriei. Revendicările sunt: re- nunțarea la supraacciza aplicată car- buranților; constituirea urgentă, îm- preună cu patronatele din domeniu, a unui grup de lucru în cadrul Guver- nului, pentru monitorizare și intervenție legislativă la nivel european; modifi-
COTAR amenință cu proteste
Reprezentanții COTAR au deschis și subiectul diurnei, „care este de 50 de lei, cea mai mică din UE”. „Am solicitat mărirea ei, iar d-na ministru mi-a pro- mis ca dl ministru Teodorovici să gă- sească soluții legale și, în cel mai scurt timp, o să majoreze diurna. În Vest, este de 100 – 150 de euro, dar, dacă la noi vafi60–70deeuro,totebine”,ne-a declarat Vasile Ștefănescu. „Totodată, am cerut o soluție legală pentru stopa- rea și abrogarea Ordinului 1824/2018 prin care a fost modificat Ordinul 980/2011 – un abuz al fostului ministru Lucian Șova, pe care l-a dat în decem- brie, cu două luni înainte de atribuire. În acest Ordin, nu există un studiu privind autogările și peroanele din țară, dar nu există niciun studiu de mobilitate și de oportunitate – nu știm cererile de mașini, câți pasageri circulă pe fiecare traseu. De asemenea, am cerut ca toată activitatea de «rent a car» să treacă la ARR – și am motivat: din anul 2003, peste 80% din această activitate nu este reglementată, fiecare merge și face ce vrea”, a precizat liderul COTAR.
După discuțiile cu FORT, Rovana Plumb a declarat: „La Ministerul Trans- porturilor, suntem conștienți că, în ciu- da eforturilor depuse, pot exista, în continuare, situații ce afectează zona transportului rutier. De aceea, am apreciat deschiderea manifestată de patronatele din transportul rutier pentru un dialog constructiv și eficient cu Ministerul și am convingerea că, în ciuda complexității problemelor expu- se, vom găsi, împreună, soluțiile via- bile pentru depășirea oricăror obsta- cole”. În urma ședinței, s-a decis crearea unui grup de lucru format din reprezentanții celor implicați în trans- portul rutier, având ca obiect legislația comunitară privind pachetele de mobi- litate, pe care România le gestionează în perioada Președinției României la Consiliul UE.
Diurna se mărește
Ministrul interimar al Transporturilor s-a întâlnit și cu delegația Confederației Operatorilor și Transportatorilor Auto- rizați din România (COTAR). Printre temele abordate, s-au numărat aspec- tele referitoare la efectele produse prin intrarea în vigoare a OMT 1824/2018, prelungirea valabilității programului interjudețean 2013 – 2019 pentru o perioadă de 4 ani, trecerea activității de „rent a car” la ARR, aplicarea, în cazul transportului rutier, a aceluiași regim al subvenției pentru elevi și studenți existent în transportul pe calea ferată, precum și modificarea cadrului normativ, în vederea eliminării „pirate- riei” din transporturi.
Rovana Plumb a declarat, la final: „Am văzut că ați organizat o serie de proteste legate de inițiativele legisla- tive ale MT, în special cele referitoare la «piraterie». Vă propun discuții pe- riodice și identificarea unor soluții la problemele semnalate. Trebuie să găsim soluția legală care să permită atât dezvoltarea, în condiții de concu- rență, a operatorilor români de trans- port, cât și asigurarea unui nivel de siguranță și confort pentru pasageri”.
 Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, nu renunță, însă, la proteste: „Referitor la piraterie, i-am explicat doamnei ministru că activitatea neau- torizată, nelicențiată, a luat cea mai mare amploare din 2015 până în pre- zent. Am cerut să se scoată sintagma «în mod repetat», introdusă de Lucian Șova, care a creat un haos. La MDRAP, există, deja, un proiect de
Magda SEVERIN
februarie 2019 .............................................................................................................................................. 55
magda.severin@ziuacargo.ro
  ACTUALITATE

















































































   53   54   55   56   57