Page 6 - Revista ZIUA Cargo februarie 2019
P. 6

CUGETARE
 „Amânarea e hoțul timpului.”
 Consultanță
FRANȚA – autostrăzi mai scumpe
Proverb românesc
    Ratele de taxare a autostrăzilor au crescut, începând cu februarie, în Franța, ratele de majorare variind de la 0,87% la 2,04%, în funcție de zone. Majorarea este superioară celei aplicate în 2018, când media s-a cifrat la 1%. Este vorba despre o nouă creștere, chiar dacă autostrăzile generează profituri, în ultimii ani. Dar astfel de decizii au devenit o tradiție, de la privatizarea autostrăzilor, în 2006. Anual, începând cu 1 februarie, ratele de taxare sunt în creștere, iar 2019 nu reprezintă o excepție.
DAR CINE BENEFICIAZĂ DE ACEASTĂ CREȘTERE? Statul francez operează aproximativ 2.000 km de autostrăzi, alți 9.000 fiind integral operați de concesionari (SCA), din 2006. Concesiunile, făcute pe 25 sau 30 de ani, în cele mai multe cazuri, vizează finanțarea, construcția, întreținerea și exploatarea autostrăzilor de către companii private, remunerate prin intermediul taxelor rutiere. În urma ultimelor scumpiri, tariful a ajuns la un nivel istoric, profiturile atingând, în același
pentru a crește ratele de taxare: integrarea a până la 70% din inflație pentru anul precedent, pentru taxa plătită statului, dar, mai ales, pentru a integra costul lucrărilor suplimentare efectuate dincolo de angajamentele asumate în contractele de concesiune. ARAFER a atenționat, deja, concesionarii, cu privire la supraestimarea costului unor lucrări... Cu siguranță, atunci când contractele vor fi renegociate, statul francez va acorda mai multă atenție clauzelor.
DESPRE GRAP INTERNATIONAL
GRAP International se ocupă cu reprezentarea societăților de transport străine pe teritoriul francez, conform Legii MACRON. Compania oferă, în plus, consultanță 24 de ore din 24, pentru orice altă problemă pe care cărăușii o pot întâmpina în țările unde se vorbește limba franceză.
(0,02% din PIB), după trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, începând cu anul 2018.
PIAȚA ASIGURĂRILOR A CRESCUT, ÎN 2018
Piața asigurărilor a înregistrat un avans de 2,1%, în primele 9 luni ale anului 2018, față de aceeași perioadă a anului anterior, până la o valoare de 7,47 miliarde de lei, în anul 2018, potrivit datelor prezentate de președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Leonardo Badea. „Un prim set de date preliminare de care dispunem (neauditate și care mai pot suferi rectificări), la nivelul anului 2018, indică o creștere cu aproximativ 4,5% a volumului primelor brute subscrise, comparativ cu anul anterior, depășind, în anul 2018, pragul de 10 miliarde de lei. Creșterile de peste 4% se remarcă atât pentru segmentul asigurărilor generale, cât și pentru asigurările de viață”, a precizat șeful ASF. În anul 2019, sunt de așteptat o încetinire a ritmului de creștere economică în Europa și o potențială instabilitate, generată de evenimentele manifestate la nivel global, după contextul dificil de anul trecut: atenuarea ritmurilor de creștere economică pentru statele membre UE, negocierile privind Brexit-ul și îngrijorările cu privire la un potențial acord, tensiunile comerciale dintre SUA și China, a mai spus președintele ASF.
 ȘTIRI
BUGETUL TRANSPORTURILOR, MAI MARE CU 74,4%
Guvernul a adoptat, în 8 februarie, proiectul Legii Bugetului pe 2019, aflându-se, la data închiderii ediției, în Parlament. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că „2019 va fi anul investițiilor, pentru care alocăm 49,65 miliarde de lei, adică 4,86% din PIB, în creștere cu 45% față de anul 2018”. Ministerul Fondurilor Europene are un buget „record”, de 2,3 miliarde de lei, din care 2,09 miliarde credite bugetare alocate proiectelor europene. O creștere semnificativă este prevăzută pentru Ministerul Transporturilor, care va avea un buget de 14,2 mld. lei, cu 6 mld. mai mare față de anul trecut (+74,4%). Conform raportului privind situația macroeconomică pe 2019, Produsul Intern Brut este stabilit la 1.022 de miliarde lei, creșterea economică la 5,5%, inflația la 2,8%, veniturile bugetului general consolidat la 342,7 mld. lei (33,5% din PIB), cheltuieli BGC de 368,8 mld. lei (36,07% din PIB), deficitul la 26,1 mld. lei (2,55% din PIB), un număr de 287.000 de șomeri și un câștig salarial mediu de 3.085 de lei. Administrațiile locale vor primi 47,9 mld. de lei, cu 19,3% mai mult decât în 2018. „Impozitul pe venit colectat la bugetul de Stat merge 100% la bugetele locale, respectiv 22,2 miliarde de lei, comparativ cu 15 miliarde, cât s-a repartizat în anul 2018”, a precizat Viorica Dăncilă. Bugetul de pensii este, pentru prima dată, pe excedent
timp, cote maxime.
Conform unui raport al autorității de reglementare a traficului rutier (ARAFER), profitul SCA a crescut cu 25%, în 2016, la peste 2,8 miliarde de euro. În aceeași perioadă, s-au plătit dividende de miliarde de euro acționarilor. ARAFER a arătat, încă din iunie 2018, că „majorările tarifelor la taxele de trecere planificate depășesc nivelul corect pe care ar fi legitim să îl impunem utilizatorilor”. Autoritatea privind concurența atrăgea, de asemenea, atenția cu privire la existența unui puternic dezechilibru între companiile de autostrăzi și Stat, în această afacere „extrem de profitabilă”. Conform acordurilor încheiate, concesionarii au trei pârghii
Pascale RICAILLE
6 .............................................................................................................................................. februarie 2019
office@grap.eu.com Contact limba română Adrian Gegiu: 0033 645 666 694
 













































































   4   5   6   7   8