Page 64 - Revista ZIUA Cargo februarie 2019
P. 64

Autovehiculul intuitiv
   INEDIT
Chiar dacă ne place, chiar dacă nu, în viitorul apropiat, Pconducerea autonomă va deveni parte integrantă a mobilității. Mercedes-Benz consideră că empatia și încrederea reprezintă factori cheie în acceptarea autovehiculelor autonome, iar, pentru ca oamenii să aibă încredere în mașini, aceștia trebuie să poată intui imediat următoarele mișcări ale autovehiculului autonom.
entru a putea interpreta cel rioare și în partea inferioară a gea- iluminate pe plafon le semnalizează mai bine ce se întâmplă și murilor le indică pietonilor și celorlalți celorlalți participanți la trafic faptul că cum ar trebui să se desfășoa- participanți la trafic faptul că autove- au fost recunoscuți. Doar pietonii și
re lucrurile în viitor, gigantul german hiculul se află în modul de conducere bicicliștii al căror traseu coincide cu cel
cercetează conceptul de „încredere informată” cu ajutorul „autovehiculului interactiv”.
autonom. Rânduri scurte de puncte
al autovehiculului sunt atenționați lu-
 Cunoașterea intuitivă a acțiunilor mașinii
La baza autovehiculului interactiv, se află un autoturism Clasa S, cu sem- nalizări luminoase 360°. Luminile tur- coaz de pe plafon indică modul de conducere autonom și oferă informații cu privire la următoarele acțiuni:
• Lumina permanentă indică faptul că autovehiculul se află în modul de conducere autonom, indiferent dacă se află în mișcare sau staționează.
• Semnalul luminos intermitent in- dică faptul că autovehiculul frânează. • Semnalul luminos rapid semna- lizează faptul că, în scurt timp, auto-
vehiculul se va pune în mișcare.
De asemenea, sunt testate și con- cepte alternative de lumini: benzi lumi- noase de culoare turcoaz pe parbriz, grila radiatorului, faruri, oglinzi exte-
64 .............................................................................................................................................. februarie 2019




















































































   62   63   64   65   66