Page 17 - ZIUA Cargo iunie 2019
P. 17

s-au petrecut peste noapte și nici ușor”, a explicat Viorel Angelescu.
Viorel Angelescu, director general Vio Trans Grup:
  Vio Trans Grup a decis, de ase- menea, să investească în realizarea propriului depozit.
„Să ai idei de business este extrem de ușor și cu toții avem zeci de astfel de idei zilnic. Provocarea apare atunci când încerci să materializezi aceste idei, iar adevăratele dificultăți le întâmpini atunci când realizezi că o anumită idee este viabilă și încerci să inspiri echipa pe care intenționezi să o
„Avem acest depozit de tranzit, care funcționează deja, și, spre surprinderea noastră, după primele trei luni s-a integrat în organizație. Decizia de a investi în depozit a venit ca parte din strategia de a crește flexibilitatea serviciilor oferite”, a arătat directorul general Vio Trans Grup.
implici în noul proiect. Practic, vinzi ideea respectivă echipei, te asiguri că ești înțeles, iar, apoi, când observi din interacțiunile lor faptul că sunt implicați în proiect, apare pe deplin satisfacția.”
Echipă
și tehnologie
Aceștia sunt cei doi stâlpi pe care o companie își poate asigura dezvol- tarea.
sunt sau nu viabile și de perspectivă, pot sau nu să mai fie sustenabile într-o piață aflată într-o continuă mișcare. Ofertele pe care le aveam ieri trebuie neapărat ajustate astăzi, pentru a-ți păstra poziția. Știm cu toții că produsul pe care îl vindem are un ciclu, de la introducerea în piață, creștere, matu- rizare și apoi declin. Dacă înainte de maturizare nu ai pe țeavă următorul produs, deja ai pierdut startul – atât de mobilă este piața serviciului de transport”, a spus Viorel Angelescu.
„Evoluția tehnologiei ne surprinde în fiecare zi. Apar lucruri noi, care te pun permanent în inferioritate și riscă să afecteze relația cu acei clienți pe care îi consideri mai siguri. Astfel, camioanele (unitățile de transport) pe care le cumpără Vio Trans Grup costă o anumită sumă, peste care se ada- ugă un plus de aproximativ 20% repre- zentat de sisteme telematice. Probabil, la ora actuală cumpărăm unele dintre cele mai scumpe camioane din Româ- nia și facem acest lucru deoarece ne dorim în permanență creșterea gradu- lui de securitate, atât pentru oamenii noștri și unitățile de transport, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
„Dacă Vio Trans Grup ar fi astăzi o companie clasică de transport (FTL), având în vedere că sunt, prin vocație, antreprenor și nu manager, aș con- centra toate resursele financiare dis- ponibile către o companie de recrutare și aș angaja un manager de resurse umane și un director de calitate. Investiția se recuperează imediat și vor da un alt sens afacerii. Directorul de calitate este cel care îți va spune în ce măsură procesele tale interne
Tehnologia reprezintă un alt aspect principal ce preocupă compania.
 IT-ul este esențial și ai nevoie să cunoști resursele pe care le ai la dis- poziție și modul în care acestea sunt utilizate.
De exemplu, este foarte greu să faci o ofertă de preț corectă fără a lua în calcul sezonalitatea, fenomen care se manifestă puternic în transporturi. Astfel, ai nevoie de un istoric pe care să îl poți accesa cu ușurință”, a expli- cat directorul general Vio Trans Grup.
Puteți citi despre subiectelor dezbă- tute în cadrul evenimentului atât în acest număr al revistei, cât și în ediția de iulie. De asemenea, puteți accesa prezen- tările și fotografii pe www.ziuacargo.ro.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
 iunie 2019 .................................................................................................................................................... 17
  PIAȚĂ ȘI COMPANII















































































   15   16   17   18   19