Page 47 - ZIUA Cargo iunie 2019
P. 47

competitor pentru Cluj”, a precizat Andrei Moraru, head of land development Dunwell.
INVESTIȚII IMOBILIARE DE PESTE 117 MILIOANE DE EURO, ÎN T1
Volumul investițiilor imobiliare din primul trimestru (T1) al anului a fost de 117,5 milioane euro, situându-se la un nivel similar cu Ungaria, unde s-au înregistrat 123 de milioane de euro, potrivit CBRE. Piața locală de investiții s-a situat peste cea din Slovacia, care a ajuns la 86,5 milioane de euro în primele trei luni ale anului, dar sub piețele din Cehia, Austria și Polonia, fiecare realizând volume investiționale de peste 700 de milioane de euro. Cea mai
importantă tranzacție vizează sectorul spațiilor comerciale și constă în achiziționarea la nivel național a portofoliului de parcuri de retail al Prime Kapital, de către MAS Real Estate, printr-un acord de 113 milioane de euro. „Am asistat la un prim trimestru mult mai bun decât în 2018, când, în primele trei luni, nu s-au înregistrat tranzacții majore. Într-adevăr, tranzacția celor nouă centre comerciale ale Prime Kapital este una dintre cele mai mari vânzări de portofoliu din ultimii ani. Totuși, faptul că aceasta a dominat primul trimestru la nivelul pieței arată o anumită fragilitate a acesteia, dar și o oportunitate de creștere” a declarat Răzvan Iorgu, managing director al CBRE România.
CELE MAI ACTIVE CENTRE LOGISTICE
Piața industrială și logistică din România a crescut exponențial, atât din punctul de vedere al dinamicii dezvoltărilor industriale,
cât și al intensității transportului național de marfă. Potrivit companiei de consultanță imobiliară Colliers International, cele mai active centre logistice, excluzând Bucureștiul, sunt Constanța – cel mai estic centru urban, Alba – situat aproape central și Timiș – cel mai vestic județ din România, urmate de Prahova, Ilfov și Cluj. Cele 4 piețe generează aproape un sfert din cantitatea de mărfuri transportate rutier la nivel național. Clasamentul este dominat de București (fără Ilfov), cu o intensitate de 2,5 ori peste media națională. Calculele iau în considerare numai cantitatea de mărfuri încărcate într-un județ și descărcate în altul, fiind singurele date disponibile pe plan regional; este de remarcat faptul că, în 2018, din cantitatea totală de transporturi rutiere de marfă de 230 de milioane de tone, cantitatea transportată la nivel național era de peste 180 de milioane de tone, de peste 3 ori mai mare decât cea a importurilor/exporturilor care sunt diferența până la 230 de milioane de tone.
PUBLICITATE
    ȘTIRI


























































































   45   46   47   48   49