Page 65 - Revista Ziua Cargo februarie 2020 ZIUA Cargo
P. 65

  rambursabile pentru realizarea acestui obiectiv.
Autoritățile au alte planuri...
Locul unde urmează să se înfiin- țeze muzeul este actualul depou de tramvaie Victoria. Acesta a fost con- struit în 1871 și a purtat inițial denu- mirea: depoul Bonaparte. Din declara- țiile făcute în spațiul public de către autorități se pare că aceștia văd lucru- rile un pic (mai mult) altfel. Deși acest depou reprezintă nucleul transportului public bucureștean, municipalitatea nu recunoaște potențialul turistic, cultural, educațional și de agrement al acestuia, dorind să îl desființeze. Planul Asocia- ției „Metrou Ușor” este acela de a res- taura și extinde halele monument isto- ric aflate în depoul Victoria, construite la finele secolului al XIX-lea, prin atra-
gerea fondurilor nerambursabile și utili- zarea spațiului pentru a expune vehi- culele istorice.
Actualul muzeu STB
Deși tradiția europeană este alta, Capitala României nu beneficiază de un muzeu unde să poată fi expuse și admirate vehiculele de patrimoniu. Din această cauză (dar nu numai), foarte multe dintre tramvaiele, troleibuzele și autobuzele cu importanță istorică sau, cel puțin, cu mare relevanță pentru un asemenea muzeu iau drumul casării, al fierului vechi. În prezent, există un muzeu STB, organizat într-o cameră aflată la marginea orașului, unde sunt expuse câteva machete, bilete vechi, documente și alte artefacte donate de către pasionați. Din nefericire, nici mă- car acesta nu este deschis publicului, iar puținele tramvaie istorice restaurate
până în prezent și deținute de STB sunt ascunse în depoul Dudești. Câteva dintre acestea ies la paradă o singură dată pe an, fără să-și atingă cu adevărat scopul istoric, educațional și turistic scontat, în contrapartidă cu exemplele de succes din Timișoara și Iași.
Societatea de Transport bucureș- teană are în proprietate vehicule de o valoare istorică semnificativă și cu un mare potențial turistic. Din păcate, însă, majoritatea sunt abandonate, retrase în depouri sau folosite drept vehicule utilitare. Printre acestea se numără gar- niturile Rathgeber M4.65 și M5.65 sosite din München, cele cunoscute de bucu- reșteni ca și „tramvaiele nemțești”, auto- buzul și troleibuzul Rocar Autodromo 812 precum și apogeul tehnologic al Uzinei Rocar din București, troleibuzul unicat Rocar de Simon 412EA, auto- buzul Saviem SC10U din Paris sau tramvaiul românesc V2A. Însă, în lipsa unui spațiu muzeal, aceste vehicule de patrimoniu vor sfârși casate, precum toate celelalte de până acum. Este nevoie de implicarea tuturor pentru a pune capăt casării și desființării istoriei transportului urban din București.
Puteți ajuta la înființarea acestui muzeu prin semnarea petiției ce poate fi găsita cu ușurință pe Google sau pe pagina de Facebook „Inițiativa pentru Muzeul Transportului Bucureștean”.
foto: Dragoș Cîșu, Victor Silaghi, Cristian Marin și Gabriel Dumitru Alexandru STOIAN alexandru.stoian@ziuacargo.ro
   În timp ce la noi încă se tărăgănează lucrurile, continentul european face turism de calitate și câștigă venituri substanțiale de pe urma muzeelor de transport public și a tururilor cu tramvaie de epocă. Exemple de muzee de invidiat se găsesc la Viena, Praga, Amsterdam, München, Bruxelles, Liège sau Paris, iar Cracovia accesează fonduri europene nerambursabile pentru a restaura și converti vechile clădiri ale depoului istoric de tramvaie (situat în centru) într-un vast complex muzeal.
februarie 2020 .............................................................................................................................................. 65
 INEDIT






















































































   63   64   65   66   67