Page 55 - Revista ZIUA CARGO
P. 55

prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internațional de persoane. Totodată, agenții de plasare și furnizorii trebuie să se asigure că, anterior deplasării, lucrătorii dețin toate documentele necesare accesului în statul de destinație și au toate informațiile referitoare la condițiile speciale
de intrare în statul de destinație, respectiv existența unui risc epidemiologic. OUG mai prevede că partea română va negocia pentru lucrătorii sezonieri acordurile, înțelegerile, tratatele sau convențiile, inclusiv în privința condițiilor de cazare oferite de angajatori – care trebuie să respecte normele naționale din statul de primire –, acordarea unei indemnizații pentru asigurarea hranei zilnice, decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România, pe perioada în care lucrătorii sezonieri își desfășoară efectiv activitatea. Ofertele de locuri de muncă din străinătate pentru lucrătorii sezonieri trebuie să cuprindă și asigurarea de sănătate pe perioada contractuală sau angajamentul că angajatorul o va încheia. OUG a majorat sancțiunile din Legea 156.
AEROPORTUL DIN SOFIA, CONCESIONAT
Aeroportul din München și consorțiul „SOF Connect” – format din investitorul francez Meridiam, dezvoltatorul austriac STRABAG – au preluat, din aprilie, toate responsabilitățile și activitățile comerciale legate de funcționarea aeroportului din capitala Bulgariei. SOF Connect se angajează să investească cel puțin 624 de milioane de euro pe durata concesiunii și să construiască
un terminal nou pentru aeroport, în primii 10 ani de la concesiune. „Misiunea noastră este de a transforma Aeroportul Sofia într-un aeroport european de top, modern și competitiv și de a face din el un motor și un impuls pentru creștere socială, economică, de mediu și incluzivă pentru Sofia, regiunea sa și Bulgaria”, a declarat Ralf Gaffal, managing director al Aeroportului Internațional München. „Avem o viziune clară pentru dezvoltarea
comercială a aeroportului din Sofia. Echipa noastră va introduce cele mai bune concepte de cumpărături și mese și este încântată să lucreze cu parteneri locali, pentru a aduce la aeroport tot ce este mai bun din Bulgaria și din centrul orașului Sofia”, a adăugat Marcus Spahn, director comercial SOF Connect.
KLM MODERNIZEAZĂ 14 CABINE DE AVION
KLM Royal Dutch Airlines a început procesul de modernizare a interiorului cabinelor pentru 14 aeronave Boeing 737-800, atât la Business Class, cât și la Economy. Avioanele recondiționate, folosite în special pentru zborurile europene, le vor oferi pasagerilor mai mult
confort și stil, anunță oficialii KLM. În același timp, ele vor consuma combustibil mai puțin, deoarece cabinele modernizate vor fi cu 700 de kilograme mai ușoare. Primul avion a intrat deja în lucru, iar
în martie 2022, va fi terminat și ultimul interior din seria celor
14 modele ce vor fi modernizate. Noile scaune pentru Business Class și Economy Class au un design ergonomic și oferă mai mult confort, dar și mai mult spațiu pentru picioare. Toate avioanele Boeing 737-800 recondiționate vor fi dotate cu Wi-Fi. Pentru a folosi acest serviciu, pasagerii
pot achiziționa vouchere de pe portalul KLM. De asemenea, aceștia primesc întotdeauna
30 de minute de mesagerie gratuită. Fiecare scaun va avea propriul port USB pentru încărcarea dispozitivelor în timpul zborului, iar spațiile de depozitare mai mari vor oferi mai mult loc pentru bagaje la bord. Totodată, iluminatul cu LED va crea o atmosferă ambientală fresh sau liniștitoare, după preferință.
PUBLICITATE
     PIAȚĂ ȘI COMPANII




















































































   53   54   55   56   57