Page 65 - revista ZIUA CARGO
P. 65

     majore câștigătorilor, cum ar fi o mai mare expunere (inter)națională, finan- țare ulterioară și creșterea numărului de vizitatori. În plus, programul de pre- miere încurajează o mai mare grijă pentru patrimoniul nostru comun, în rândul cetățenilor europeni.
„Susținătorii și pasionații de pa- trimoniu din întreaga lume sunt, acum, încurajați să descopere câștigătorii și să voteze online, pentru a decide către cine va merge Premiul Publicului din acest an. Câștigătorul Premiului Publi- cului va fi anunțat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor europene pentru patrimoniu, care va avea loc în toamna acestui an. Cu această oca- zie, vor fi prezentați publicului și laure- ații Marelui Premiu, fiecare dintre ei ur- mând să primească un premiu în valoare de 10.000 de euro”, se mai arată în comunicatul CE.
La un pas
de prăbușire...
Biserica din lemn din satul Urși, având ca hramuri Bunavestire și Ar- hanghelul Mihail, a fost construită între 1757 și 1784. Deși a supraviețuit unui incendiu, în 1838, în urma căruia a fost reparată și decorată cu fresce ex- terioare, biserica a fost, ulterior, aban- donată, în urma construcției unei noi biserici în sat.
La redescoperirea sa, în 2007, biserica se afla într-o stare deplorabilă, fără fundație și riscând să se prăbu- șească, iar acoperișul de șindrilă avea nevoie de reparații urgente. Frescele, pictate în stil post-bizantin cu influențe occidentale, având o incontestabilă valoare artistică, se aflau într-un grad avansat de degradare.
În 2009, biserica a fost inclusă în „Programul celor 60 de biserici din lemn” din țara noastră, de către Fun- dația Pro Patrimonio și, ulterior, în 2014, nominalizată în programul celor 7 cele mai în pericol biserici.
Operațiunile de restaurare
Între 2009 și 2020, au fost efectua- te operațiuni de restaurare, în fiecare vară, ca urmare a eforturilor de colectare de fonduri din anul anterior fiecărei ope- rațiuni. Juriul concursului european a apreciat calitatea acestor restaurări: „Este un exemplu de arhitectură vulnera- bilă și de monument în pericol care a fost restaurat în completă conformitate cu principiile de conservare, prin exami- narea atentă a elementelor originale și reintegrarea lor, atunci când este posibil. Sustenabilitatea a fost, de asemenea, un punct central al acestui proiect, fiind plantați copaci, pentru a asigura mate- riale pentru restaurări viitoare.”
Principalii parteneri implicați au fost Fundația Pro Patrimonio, Depar- tamentul de Conservare și Restaurare a Artei din cadrul Universității Națio- nale de Arte București, muzeul Civili- zației Populare Tradiționale ASTRA, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară IRASM, Camera Națională a Arhitecților din România, Asociația 37 și Biserica Ortodoxă Română. Fi- nanțarea a fost asigurată de către Fundația Internațională pentru Muzică și Artă, Fondul Mondial pentru Monu- mente, Trustul Headley, Holcim Româ- nia, surse de finanțare publică online (crowdfunding), donatori privați și In- stitutul Băncii Europene de Investiții.
Localnicii au contribuit și ei, cu muncă voluntară, cazare, mâncare, acces la electricitate și transport, ală- turi de voluntarii români și internațio- nali care au participat la restaurări.
Situl a fost deschis, funcționând și ca spațiu educațional, pentru a crește gradul de conștientizare în legătură cu valoarea bisericii, a tehnicilor de construcție a structurilor din lemn, tehnica frescelor și conținutul iconografiei murale, precum și a icoanelor și iconostaselor.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
foto: Camil Iamandescu, Mihai Bodea, Thomas Laschon și Pro Patrimonio
iunie 2021 .................................................................................................................................................... 65
 INEDIT


















































































   63   64   65   66   67