Cartrans se bazează pe MAN TGX EfficientLine2 pentru flota sa

Compania de transport Cartrans a ridicat la mijlocul lunii aprilie, direct de la Truck Forum din München, cele 9 autocamioane MAN TGX EfficientLine 2 achiziționate prin intermediul MHS Truck & Bus Group.

Cu sediul în Ploiești, Cartrans, una dintre cele mai apreciate și active companii din România, a decis să-și reînnoiască/mărească flota de vehicule comerciale achiziționând 9 autocamioane pentru distanțe lungi, model MAN TGX EfficientLine 2.

Înființată în urmă cu 22 de ani, într-o perioadă de maximă efervescență a mediului privat românesc, atunci când se “importau” în România idei de afaceri care în vest funcționau, Cartrans a avut o evoluție în mai multe etape.

Astăzi, compania prahoveană are 220 de angajați iar la nivel de grup Cartrans depășește 300 de angajați.

Totodata, în 2016, Cartrans a înregistrat și o premieră, înființând și prima companie membră a grupului în Germania, Cartrans Logistik GmbH.

Compania efectuează transport intracomunitar de mărfuri, ponderea principală fiind transporturile automotive, în regim “just-in-time”, acolo unde fiabilitatea vehiculelor de transport este mai mult decât esențială.

Cartrans a început colaborarea cu MHS Truck & Bus Group în 2011, experiența fiind foarte bună și astăzi compania a decis să facă “loc” în flotă primelor nouă unități MAN TGX EfficientLine 2 Euro VI, beneficiind de un pachet foarte interesant de servicii la un raport calitate-preț deosebit.

„Oferta a fost foarte atragătoare din toate punctele de vedere. Niciodată când facem achiziții nu ne uităm doar la prețul de achiziție, întrucât nici noi nu ne promovăm în fața clienților cu serviciul de transport cel mai ieftin. Noi luptăm să oferim un produs de calitate premium la un preț corect. Așa am simtit ca a fost și oferta MHS Truck & Bus Group”, a declarat Decebal Popescu, CEO Cartrans.

De ce MAN TGX EfficientLine 2? Pentru că a îndeplinit toate cerințele companiei Cartrans în materie de calitate.

“Ne bucuram că îndeplinim nevoile clientilor noștri când vine vorba de calitate, deoarece acesta este scopul principal al activității noastre. Toate cele nouă autocamioane MAN TGX EfficientLine 2 sunt echipate pentru a garanta eficiența, confortul și siguranța în exploatare. Compania a optat pentru cea mai mare cabină din gamă, toate sisteme de siguranță disponibile la acest moment pe vehiculele MAN, sistem de navigație și bineînțeles pentru clima în staționare atât de importantă pe perioada verii, când șoferii sunt uneori nevoiți să se odihnească în cabină, pe timpul zilei, la temperaturi toride“, a declarant Miloš Vujanović, CEO al MAN Romania, MHS Truck & Bus Group.

„Șoferii trebuie să se odihnească într-un mod corespunzător. Ei chiar au o muncă foarte dificilă și nu pot păcăli munca: trebuie să fie la volan! Nu pot să ia pauze de masă, de țigară, mese festive, să mai arunce o privire pe Facebook sau Instagram în timpul programului de lucru. Și pentru ca ei să fie concentrați, în primul rând trebuie să aibă parte de condiții bune de odihnă și relaxare. Iar cabina MAN oferă acest lucru”, a mai spus Decebal Popescu, CEO Cartrans.

Cartrans_MAN Truck Forum_1

Având în vedere că se încearcă o regândire a mărcii, ca o noutate, Cartrans a optat de această dată pentru camioane de culoarea albă. “Din pacate la momentul sedinței foto, camioanele nu purtau încă însemnele Cartrans. Însă le veți recunoaște pe drumurile europene atunci când le veți vedea inscripționate, în perioada următoare, cu mesajul <Cartrans – Make a good Move>”, a completat Decebal Popescu.

Noile camioane MAN TGX vor putea fi văzute pe drumurile din Europa, inscripționate cu mesajul tradițional al companiei din Ploiești – “Cartrans – Make a good Move”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.