ACEA: Parcul european de autovehicule a crescut ușor

În ciuda pandemiei și a dificultăților întâmpinate atât de producătorii auto, cât și de populație, în 2020, parcul activ de autovehicule din Europa a crescut ușor, în 2021, la toate categoriile.

Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile a publicat, la începutul anului, Raportul privind vehiculele aflate în uz, în Europa, ediția 2023, care oferă o privire de ansamblu asupra parcului activ de vehicule cu motor din Uniunea Europeană și nu numai și acoperă segmentele autoturismelor, vehiculelor comerciale ușoare, medii și grele și autobuzelor.

Ediția 2023 prezintă statisticile finale pentru anul 2021 și acoperă cele 27 de state membre ale UE, plus țările EFTA (Islanda, Norvegia și Elveția), precum și Marea Britanie.

Autoturisme

În 2021, flota activă de autoturisme din UE a crescut cu 1,2% comparativ cu 2020, aflându-se pe șosele nu mai puțin de 250 de milioane de mașini. Cu excepția Sloveniei (-4,1%), toate țările UE și-au extins flota, cea mai mare creștere fiind înregistrată de Slovacia (+8,2%).

În România, parcul activ a fost, în 2021, de 5.410.000 de autoturisme, față de 5.300.000, în 2020, ceea ce reprezintă o creștere cu 2,1%. Cele mai mari flote le dețin Germania (48,5 milioane), Italia (39,8 mil.) și Franța (38,7).

Transport marfă și pasageri

În UE, în 2021 erau în circulație 29,5 milioane de vanuri, jumătate din care sunt reunite de trei țări: Franța (6,3 mil.), Italia (4,3) și Spania (3,9). România s-a înscris în raport cu o flotă activă de 750.751 de autovehicule utilitare ușoare, în scădere cu 11,8% față de 2020.

Pe segmentul de autovehicule comerciale medii și grele, în Uniunea Europeană se află în circulație peste 6,4 milioane de unități, în creștere cu 3,2% față de 2020. Cu peste 1,2 milioane de camioane, Polonia are cea mai mare flotă înregistrată (în creștere cu 4,2% față de 2020), urmată de Germania, cu 964.646, Italia (960.284), Franța (616.467) și Spania (571.927). România se află pe locul 5, cu o flotă de camioane de 437.267 de unități, față de 346.911, în 2020, și se poate lăuda cu cea mai mare creștere din UE (+26%).

Din punctul de vedere al vehiculelor de transport pasageri, 714.008 autobuze și autocare se află în uz în UE, aproape jumătate dintre ele circulând în 3 țări: Polonia (126.547), Italia (100.199) și Franța (94.523). Creșterea pe această categorie a fost de 3,2% față de 2020. România dispunea, în 2021, de o flotă de 54.351 de unități, în creștere cu 0,3% față de 2020. Totalul vehiculelor comerciale din țara noastră a ajuns la 1.242.368 de unități, în scădere cu 0,8% față de 2020, în timp ce parcul total al vehiculelor cu motor înregistrează 8,8 milioane (+3,8%).

Vârsta parcului

Vârsta medie a autoturismelor din UE este de 12 ani. Grecia și Estonia au cele mai bătrâne flote, cu o vârstă medie de 17 ani, în timp ce România înregistrează o vârstă medie de 15,1 ani. Cea mai nouă flotă o are Luxemburg (7,6 ani).

La capitolul utilitare ușoare, vârsta medie în UE este tot de 12 ani, cea mai bătrână flotă având-o Portugalia (15 ani), iar cele mai tinere – Luxemburg și Austria. Flota românească are aproape 14 ani.

Camioanele sunt ceva mai „în vârstă”, înregistrând o medie de 14,2 ani, la nivelul UE. Decana este flota grecească, aceasta având 22,7 ani, iar cele mai tinere sunt cele din Austria, cu 6,6 și, respectiv, 7,5 ani. Nici la capitolul ăsta nu stăm prea bine, flota românească de vehicule comerciale medii și grele de transport marfă fiind de 18,6 ani, în timp ce cea poloneză are 13 ani, iar cele germane și franceze – aproximativ 9 ani. Măcar italienii stau mai prost, cu o medie de 19 ani.

Și autobuzele au o vârstă medie situată undeva pe la 12 ani, iar aici deținem, din păcate, „recordul” negativ, cu o flotă cu o medie de vechime de peste 20 de ani. Dar măcar avem consolarea că numai opt țări din UE au flote de autobuze mai noi de 10 ani.

Propulsie

În ciuda creșterii puternice a vânzărilor din ultimii ani, autoturismele electrice pe baterii și cele hibrid plug-in încă nu-și adjudecă mai mult de 1,5% din flota europeană. În UE, numai trei țări au o cotă de astfel de vehicule mai mare de 2%.

Vehiculele comerciale ușoare diesel încă domină Uniunea, cu 91% din flotă și numai 0,6% vanuri electrice pe baterii. La camioane, procentul este și mai mare, 96,4% din flota UE fiind pe motorină și 0,5% cu lanț cinematic cu zero emisii. Autobuzele diesel își adjudecă 92,5% din flota UE, 1,3% fiind electrice pe baterii și 1,8% hibride.

Nu în ultimul rând, demn de menționat este faptul că Uniunea Europeană înregistrează o densitate de 567 de autoturisme și 83 de vehicule comerciale per 1.000 de locuitori. Deși n-ai spune, România are cea mai mică densitate de autoturisme per mia de locuitori, de 396 de unități, dar și una dintre cele mai mici densități de vehicule comerciale, de numai 65.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.