ANALIZĂ. Companiile din transporturi investesc în training-uri financiare

În topul domeniilor-cheie care sunt dispuse să investească bugete considerabile în trainingul oamenilor de finanțe și al echipelor de vânzări și de marketing, regăsim companii din transporturi care accesează produse de strategie financiară.

Ioana Arsenie

Bugetul pentru un asemenea training de finanțe pleacă de la suma de 8.000 de euro și poate să ajungă și la 30.000 de euro, în funcție de complexitate, nivelul de personalizare, numărul de angajați implicați și obiectivele secundare stabilite cu echipa de management.

În anumite domenii, facturile se încasează cu un decalaj de câteva luni. Cash-ul este regele pentru orice organizație; astfel, împreună cu colegii de la Trusted Advisor, am conceput pentru piață un produs general de strategie financiară, care vine la pachet cu multă experiență in-house, cu rezolvări în situațiile de risc, la limită. Produsul poate fi transformat într-unul personalizat fiecărei firme, cunoscând nevoile particulare ale companiilor din transporturi.

Abordarea unui curs de specialitate, în management financiar strategic, adaptat companiei, minimizează și chiar previne cu până la 20% conflictele interdepartamentale din organizație și dintre indivizi.

Printre alte beneficii ale implementării unui training nișat și in-house, atunci când acesta implică mai multe departamente, se numără identificarea disfuncționalităților în procesele interne principale și se obține eficiență și productivitate crescute, prin implementarea unor măsuri relativ simple, care însă nu erau vizibile în dinamica anterioară. Aceste măsuri țin de modul de lucru sau de sistemele utilizate.

În ceea ce privește piața locală de training-uri personalizate în management financiar per industrie, raportat la viziunea organizației beneficiare, observăm că printre cele mai solicitate situații de expunere sunt cele legate de realizare și optimizare buget și cash-flow, analiză financiară, training contabil. Pe lângă acestea, directorii financiari, managerii de proiect, precum și echipele extinse de produs și vânzări, mai sunt interesați și de realizarea unui ghid intern de bune practici în zona finanțelor, la nivel unitar, dar adaptat fiecărui departament în parte.

Politica de preț și fundamentarea economică a tarifelor și condițiilor comerciale reprezintă, de asemenea, un subiect sensibil, în transporturi.

În ceea ce privește peisajul economic parcurs, când ne referim la finanțe pentru managerii de linie, propunem o abordare strategică și de aliniere în organizație, cu repere din exterior, din zona macroeconomică, și din domeniul specific/industrie.

Câteva sfaturi

Iată trei sfaturi pentru managerii care au în plan, anul acesta, implementarea unui curs în management financiar, în organizațiile pe care le conduc:

1. Să stabilească obiectivele vizate la nivel detaliat și corelate cu activitatea concretă a echipelor
2. Să organizeze sesiuni practice, în cadrul activităților de lucru, pentru a implementa cele învățate în training, și să le aplice.
3. Să lucreze cu o echipă externă, cu experiență în a livra cursuri personalizate și care să cunoască industria.

Ioana ARSENIE

ioana@ioanaarsenie.ro
strateg financiar, personal & business advisor
fondatoarea programului „De la Contabil, la CFO”
Trusted Advisor Strategy & Finance

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.