Autobuze electrice, în circulație la Timișoara

Primele două autobuze electrice Karsan din totalul de 44 contractate de Primăria Municipiului Timișoara au intrat în circulație, pe linia 33, cu traseul Catedrală-Calea Șagului.

Vehiculele producătorului turc, care au trecut de perioada de verificare fiind testate prin curse de probă pe traseele din oraș, sunt model articulat, cu lungimea de 18 metri și capacitatea de 155 de locuri, dintre care 50 pe scaun. Scaunele asigură un nivel sporit de confort, fiind realizate din material special, cu proprietăți anti-graffitti, anti-vandalism, vopsea înglobată și tapiserie rezistentă la uzură și murdărie, ușor lavabilă.

Autobuzele sunt prevăzute cu sistem de supraveghere video la interior și la exterior, cu camere digitale color și înregistrare audio. Au podeaua integral coborâtă și facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Vehiculele vor avea o durată de funcționare de minimum 15 ani, din care opt fără reparație generală.

Alimentare în depou

Autovehiculele sunt alimentate la stațiile de încărcare amplasate în incinta depoului de pe bulevardul Dâmbovița. Propulsorul electric le oferă o putere maximă de 500 de kW (680 CP). Capacitatea acumulatorului este cuprinsă între 198 și 595 de kWh, iar modelul lung de 18 metri este dotat și cu un pantograf pentru încărcare rapidă.

Dominic Fritz

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz: „Răspunsul unui oraș modern la problema traficului este un transport public confortabil, modern și nepoluant. Facem încă un pas în direcția aceasta, prin autobuzele electrice noi. (…) Sunt hotărât să transformăm transportul public în prima opțiune pentru timișoreni și, de aceea, facem eforturi susținute pentru restructurarea Societății de Transport Public Timișoara, reabilitarea infrastructurii de linie de tramvai și înnoirea completă a flotei de transport.”

Încă 14 vehicule, în probe

La Societatea Publică de Transport Timișoara, au mai ajuns 14 autobuze, care, acum, se află în probe și vor fi introduse în circulație etapizat, pe liniile expres 1, 2 și 7. „Pe măsură ce le înmatriculăm, în perioada următoare, vor intra în trafic și următoarele vehicule. Până la sfârșitul anului, toate cele 44 de autobuze electrice din acest lot vor fi la Timișoara. Este prima flotă de autobuze complet nepoluante a Timișoarei. În următorii ani, înnoim complet flota de transport public din Timișoara, grație finanțărilor din fonduri europene câștigate în toamna trecută. Avem finanțare completă să înlocuim 150 autobuze, firobuze și tramvaie. Și lucrăm, în același timp, pentru a transforma STPT într-o societate modernă de transport, care să ofere servicii de calitate pentru timișoreni”, a declarant primarul Dominic Fritz.

Finanțare „la pachet” cu Primăria Brașov

Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în baza unui proiect derulat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și cu Primăria Municipiului Brașov. Valoarea totală a proiectului este de peste 220 de milioane de lei (peste 41 de milioane de euro), din care bugetul alocat municipiului Timișoara se ridică la peste 170 de milioane de lei. Finanțarea nerambursabilă acoperă 98% din totalul costurilor eligibile, iar diferența de 2% și valoarea cheltuielilor neeligibile se finanțează din bugetul local.

180 de Karsan e-ATA, în România

Constructorul turc Karsan a încheiat un acord, în august 2021, cu primăriile din Timișoara și Brașov, pentru livrarea a 56 de autobuze electrice e-ATA de 18 metri, în cele două orașe. Primăria Municipiului Brașov va primi 12 astfel de vehicule. Karsan a livrat în total 140 de autobuze electrice în România și estimează că, la jumătatea acestui an, numărul autobuzelor cu zero emisii din țara noastră aparținând acestei mărci va ajunge la circa 180 de exemplare.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.