Busworld, după patru ani, din nou la Bruxelles

Vizitatori din 111 țări au avut ocazia să își împărtășească impresiile și experiențele. Faptul că expoziția a fost dedicată autobuzelor, care răspund acelorași nevoi indiferent de continentul unde operează, a contribuit la o atmosfera cu adevărat multiculturală, care nu se întâlnește la prea multe expoziții industriale din lume.

Nici Busworld nu mai este ce a fost odată! Nu știu dacă 40.000 de vizitatori sau cei 500 de expozanți reprezintă vreun record, dar s-a văzut clar că oamenii au nevoie, în continuare, să se întâlnească și să discute liber, după limitările din trecutul apropiat.

Nu cu mulți ani în urmă, acolo se adunau doar producători strict europeni, ba chiar locali. Acum, turcii au ocupat locul 1, cu 94 de expozanți, urmați de nemți, cu 73, și de chinezi cu 59. Mult mai departe, italienii au fost prezenți cu 34 de firme, iar restul țărilor occidentale cu tradiție în carosări și în producția de componente abia dacă ajungeau, fiecare, la câte 20 de companii prezente.

Din România, au plecat la Busworld trei carosieri de microbuze, Aveuro, Pacific Tur și VagBus; RAAL – un producător cu 50 de ani vechime în producția de componente, în special radiatoare; Cento – un transportator de persoane și, în fine, Automecanica Mediaș – o companie arhicunoscută, care se pregătește să producă, în premieră, autobuze urbane electrice. Pentru toate, a fost un efort care trebuie recunoscut și care le dorim să fi meritat. Într-o lume în care totul se face on-line, prezența la astfel expoziții dă încredere clienților viitori în serviciile și produsele tale, iar, pe de altă parte, îți arată fără menajamente unde te poziționezi pe piață, ca preț și calitate.

Mai există speranțe…

Dintre toate cele 251 vehicule expuse, autobuzul urban, de 12 m, realizat la Mediaș ar trebui să fie cel mai important pentru noi, căci dovedește că încă mai există speranțe. Ca aspect general și performanțe (pe hârtie), vehiculul nu stă departe de numele consacrate, mai noi sau mai vechi. Deocamdată, realizatorii săi nu țin neapărat să se laude cu realizările lor, până când autobuzul nu va trece toate încercările obligatorii. De la prototip, la producția de serie, este cale lungă, dar și mai lungă va fi calea de urmat a celor care vor vrea să cumpere Made in Romania.

Acum, trebuie să ne imaginăm că toate celelalte 250 de autovehicule, plus și mai multe componente, erau fie noutăți absolute, fie perfecționări, suficient de importante pentru a fi transportate și expuse la Bruxelles. Greu de trecut în revistă toate noutățile, însă încercăm să vă facem un tur cât mai complet.

Din Turcia…

Dintre cei 14 producători și carosieri de autobuze/microbuze turci am ales aleator doar câțiva. Anadolu Isuzu, nu este cel mai mare, dar este binecunoscut în România. Autobuzul său, Novo VOLT oferă eficiență, în special în călătoriile pe distanțe medii și lungi, datorită lungimii de 7,3 metri și a interiorului spațios. Propulsia Novo VOLT, alimentată de o baterie de 165 kWh, îi permite să ofere o autonomie de 225 km. Novo VOLT poate transporta 29 de pasageri, căci bateriile sunt integrate în platformă.

BMC merge pe 60 de ani și este cam cel mai mare producător de vehicule comerciale din Turcia, iar anul acesta a dus la Bruxelles autobuzul PROCITY +12M EV, care se poate încărca singur, cu sistemul rapid, cu pantograful montat pe acoperișul său, într-o scurtă pauză de 8-12 minute, fără a fi nevoie de nicio acțiune a șoferului. PROCITY +12M EV atinge o autonomie de 80 km, cu bateria LTO de 111,6 kWh, poate oferi servicii neîntrerupte până la 24 de ore, cu pauze rapide de încărcare.

Karsan va avea, până la sfârșitul anului 2023, pe drumurile din 22 de țări, 1.000 de vehicule electrice. Karsan îl îmbogățește, în continuare, pe E-ATAK cu o funcție „Platooning” și „Remote Driving”. Aceasta a fost dezvoltată în cooperare cu ADASTEC. 

Tehnologia Platooning permite conectarea a 2, 3 sau mai multe vehicule autonome e-ATAK de 8 metri, în timpul orelor de vârf, funcționând ca un singur autobuz articulat, cu burduf imaginar, de 16 sau 24 de metri lungime, economisind, astfel, energie.

Otokar a introdus două noi vehicule cu emisii zero și a făcut angajamentul de a avea versiuni electrice pentru fiecare model, până în 2026. Autocarul interurban e-Territo U, de 13 m, cu un stil elegant, este disponibil cu baterii sub podea, de 300 sau 450 kWh. Are un motor Voith de 410 kW și poate găzdui până la 63 de pasageri. Kent C hidrogen, de 12 m, din nou cu o linie de propulsie Voith, are cinci rezervoare armate cu fibră de carbon, montate pe acoperiș, care conțin 38 kg de hidrogen, și un pachet de baterii de 140 kWh.

Temsa construiește un autobuz interurban cu hidrogen, cu autonomie de 1.000 km. Proiectul de autobuz cu hidrogen va combina tehnologia pilei de combustibil cu hidrogen Toyota, utilizată în CaetanoBus, pentru autobuzele sale urbane cu know-how-ul Temsa, în autobuzele electrice pentru distanțe lungi. Tehnologia care urmează să fie integrată în autobuzul de pe platforma TEMSA HD este concepută pentru a oferi autobuzului o autonomie estimată de aproximativ 1.000 de kilometri pe un singur plin de hidrogen, ținând cont de diferitele condiții rutiere și geografice. Vehiculul este de așteptat să intre în producția de serie în 2025.

… către vest

În cadrul târgului, MAN Truck & Bus a prezentat vehicule de la mărcile MAN și NEOPLAN, precum și servicii. Printre exponatele importante s-au numărat MAN Lion’s City 12 E LE și MAN Lion’s Intercity LE 14, care își vor face premierele mondiale, precum și autobuze cu o nouă platformă electronică. Anul 2024 va aduce un nou cockpit digital, va activa numeroase sisteme de asistență și va oferi astfel mai mult confort, siguranță și eficiență.

Pentru autobuzele urbane, viziunea lui Daimler Buses, în noua denumire, este că toate autobuzele urbane noi trebuie să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2, până în 2030. Până la aceeași dată, Comisia Europeană plănuiește o reducere cu 45% a CO2 din sectorul autocarelor, ceea ce producătorul o consideră nerealistă. La Busworld Europe 2023, de la Bruxelles, Daimler Buses a prezentat o gamă cuprinzătoare de sisteme de asistență noi și îmbunătățite. Compania se concentrează pe siguranță: mărcile Mercedes‑Benz Buses și Setra sunt, deja, în mod tradițional pionierii noilor tehnologii de siguranță și sisteme de asistență. În felul acesta, se încearcă păstrarea avantajului față de noii veniți, în lumea autobuzelor/autocarelor europene.

Iveco Bus a prezentat, în premieră, la Busworld Europe 2023, E-Way H2 echipat cu un sistem de celule de combustie de la HTWO, brandul pe hidrogen al Hyundai Motor Group. Compania și-a prezentat oferta completă de vehicule electrice, de la autobuze urbane și interurbane (E-Way, Streetway Elec și Crossway LE Elec), până la microbuze (eDaily). Autobuzele electrice Iveco Bus de pe scena de la Busworld au fost toate echipate cu noua tehnologie ADAS.

Scania a avut curajul de a mai propune cumpărătorilor și autocare cu motoare termice, pe gaz natural. Pentru segmentul de distanță lungă, Scania Group expunea un autocar alimentat cu GNL, construit în cooperare cu Irizar, capabil să ruleze 1.200 km cu o singură reumplere. Evident că nu au lipsit nici electricele. Autobuzul său cu intrare joasă este potrivit pentru operațiuni medii și grele, în aplicații urbane, suburbane și regionale, el venind cu două rapoarte finale diferite în puntea spate, alese în funcție de topografie. Propulsorul său este, acum, mai puternic, deoarece vine cu un sistem de răcire nou integrat și un sistem de control actualizat, care îndeplinește cele mai înalte cerințe de securitate cibernetică. Puterea este de 300 kW în funcționare de vârf și 250 kW în funcționare continuă.

… și înapoi, spre est

TAM Vero, din Slovenia, cu arhitectura sa inedită, cu patru roți directoare și motoare, plus dimensiuni compacte, este numai bun pentru spațiile înguste. În plus este și ușor, cântărind 8,2 t inclusiv bateriile de 200 kW/h. Uzina nu are anvergura producătorilor turci, însă produsele sale nu pot fi ignorate ca tehnologie.

După ce a pus în funcțiune peste 15.000 de troleibuze, alături de mai multe autobuze electrice și lansarea a două generații de autobuze pe hidrogen, Grupul Skoda debutează și la Busworld 2023. În standul său, a fost expus un autobuz electric de 12 m, realizat împreună cu SOR Libchavy.

Deși este doar un prototip, Ikarus 80e midibus reatrage atenția lumii asupra acestui celebru constructor într-o anumită parte a lumii. Autobuzul compact, cu o lungime de 8,5 metri și două uși, dispune de suspensie independentă pe toate roțile, poate transporta 55 de pasageri sau doar 18 pe scaune. Dispune de o putere a motorului de 100 kW/170 kW, un cuplu de 2.000 Nm și o baterie de 281,9 kWh.

Solaris vine și el tot din partea noastră de Europă, însă a ajuns la un cu totul alt nivel, invidiat și de către „bătrânii” occidentali. Solaris a fost cel mai mare furnizor de autobuze electrice din Europa, nu doar în ultima jumătate de an, ci și luând în considerare toate vehiculele livrate în ultimul deceniu: din 2012 până la sfârșitul lunii iunie 2023, cu o cotă de piață cumulată de 12,4%. Sau, altfel spus, are livrate 2.150 de autobuze electrice la 200 de beneficiari. Prezența sa la Bruxelles a fost caracterizată de două autobuze de 18 m, unul electric și altul cu hidrogen. Urbino electric de 18 m se bazează pe un motor de 240 kW și o baterie de 800 kWh, care îi asigură o autonomie de circa 600 km. Autobuzul cu hidrogen Urbino 18 a fost lansat în 2022 și, de atunci, a reușit să câștige clienți în Germania și Italia. El oferă o autonomie de 600 km la o singură reîncărcare, păstrând, în același timp, toate calitățile unei propulsii electrice. Alimentarea completă a vehiculului cu hidrogen durează aproximativ 20 de minute.

O vedetă locală

Un fel de vedetă sau cel puțin o curiozitate a fost autobuzul articulat Van Hool de mare capacitate Tzen4. El este un autobuz dublu articulat, cu o lungime de 24 de metri, care funcționează cu baterie. Kiepe furnizează sistemele de acționare, precum și soluțiile software pentru întreținere și managementul flotei. Încărcarea Tzen4 cu o putere de până la 800 kW durează doar câteva minute cu sistemul de încărcare statică conductiv de la sol al Alstom.

Made in China

Constructorii chinezi au venit la Bruxelles în număr mare și, cu toate astea, nu au fost toți. Îi trecem în revistă datorită puterii lor tehnologice, dar și pentru că oricând mai poate apărea, peste noapte, în România, un „constructor de autobuze electrice” care doar lustruiește autobuze chinezești.

De la BYD, noutățile au fost autocarul cu două etaje BYD-UNVI DD13 și eBus B12 de 12 m, care este prima aplicație de autobuz pentru mult așteptata baterie Blade de la BYD, integrată în șasiu. Au apărut alături de două modele actuale, eBus B19 de 18,75 m și eBus B15 de 15 m. Bateria Lithium Iron Phosphate Blade promite o siguranță sporită și eficiență energetică, împreună cu o autonomie „excepțională”. De asemenea, nou este un controler 6-în-1, cu tehnologie de carbură de siliciu și două motoare inovatoare pentru butucul roților. Cu o capacitate maximă de 500 kWh, bateria Blade oferă o autonomie de 600 km de la o singură încărcare, permițând autobuzelor să fie încărcate ceva mai rar. Pentru autobuzul cu etaj BYD-UNVI DD13, BYD a lucrat cu producătorul spaniol Unvi, îmbinând designul său Sil, cu tehnologia șasiului și bateriilor BYD.

Yutong, un gigant chinez, a fost prezent cu patru modele electrice: U11DD 10.9 m cu etaj, T15E de 14,95 m, un autocar de lux, E7S 6,96 m, un minibus, și U18 18, 17 m, articulat, cu podea joasă. Printre alte detalii tehnice, acestea dispuneau de: prima platformă specifică EV care integrează software și hardware în industria vehiculelor comerciale; un sistem de încărcare cu două ștechere de 600 A; prima pompă de căldură pentru climă super-rece produsă în serie; o nouă generație de axă electrică integrată și o nouă generație de baterii super-energetice, de înaltă siguranță, cu structură de izolație ignifugă tip sandwich și sistem de protecție cu azot.

Un alt nume cunoscut și în Europa este Higer. Modelul său Azure9, ce a debutat în Busworld Bruxelles, este un nou membru al seriei, personalizat pentru piața europeană. Lungimea lui Azure 9 variază de la 8,7, până la 9 m. Întreaga serie este compusă din autobuze urbane cu podea joasă și pur electrice. Poate funcționa ca un autobuz urban, însă este și potrivit pentru transportul suburban.

King Long a ajuns și pe piața din Romănia cu vehiculele sale. La Bruxelles. a participat cu trei vehicule, printre care un minibus electric PEV6 de 6 m și autocarul C12E de 12 m, cu o baterie de 422 kWh și o autonomie declarată de 300 km. Golden Dragon a prezentat două autobuze de 12 și 13 m plus un autocar electric Triumph EV.

În fine, toți cei prezenți, inclusiv carosieri de autocare, precum Marco Polo sau Gatano, au expus și vehicule cu propulsie alternativă. Însă este greu de crezut că vor mai rezista mult timp ca independenți, căci noile tehnologii cer multe investiții în cercetare, iar manufactura de calitate va trece pe locul al doilea, din păcate. Din acest motiv, observăm, pe de altă parte, că diverse nume vechi în lumea carosierilor europeni nu-și mai permit prezența la evenimente cu această amploare, sau, pur și simplu, au dispărut. O altă cauză a dispariției lor ar fi și faptul că autocarele pentru distanțe lungi, specialitatea carosierilor de serii mici, au fost înlocuite de autoturisme. Viitorul este, inevitabil, electric și cu multă tehnologie cât mai nouă.

Dan ATHANASIU

redactie@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.