Creșterea surselor regenerabile de hidrogen s-a domolit

Un recent raport al Agenției Internaționale pentru Energie dovedește că, la nivel global, trecerea la propusia pe hidrogen a încetinit, previziunile pentru viitor devenind mai rezervate.

Capacitatea globală de energie regenerabilă dedicată producției de hidrogen până în 2028 va crește mai puțin decât se prevedea în urmă cu un an, cu excepția Chinei. Aceasta este de așteptat să crească doar cu 45 GW între 2022 și 2028, potrivit celui mai recent raport al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), o cantitate cu 35% mai mică decât se prognozase cu un an mai devreme.

Se folosesc ipoteze conservatoare pentru dimensionarea capacității și obiectivele de mijloc, adică doar 7% din cantitatea de proiecte planificată și o zecime din suma țintelor anunțate pentru 2030. Aproximativ 75% din această creștere se bazează pe producția din trei țări, China luând partea leului, urmată de Arabia Saudită și apoi de Statele Unite, spune AIE în raportul său.

Bariere și provocări

Obiectivele climatice, insecuritatea energetică și adoptarea de noi strategii industriale de către câteva economii majore arată cât de important este impulsul politic pentru hidrogenul cu emisii scăzute. Acest progres lent în implementarea în lumea reală este o consecință a barierelor care ar putea fi așteptate, într-un sector care trebuie să construiască lanțuri valorice noi și complexe.

Producția de hidrogen regenerabil pe regiuni și tehnologie, 2023-2028 (stânga) și revizuiri prognozate (dreapta). Există, totuși, creștere în producția de hidrogen, însă consumul din transporturi n-o urmează.

Acestea includ incertitudini cu privire la cerere, lipsa de claritate a organizațiilor de reglementare și lipsa infrastructurii pentru a furniza hidrogen utilizatorilor finali, care au fost exacerbate de inflație și de implementarea lentă a politicilor.

Revizuirea în scădere a creșterii energiei regenerabile dedicate hidrogenului s-a datorat progresului de dezvoltare a proiectelor mai scăzut decât se estima, în special pentru proiectele care se așteptau să găsească beneficiari, sau să ajungă la încheierea financiară anul trecut, dar nu au făcut-o.

Principalele incertitudini sunt dacă există suficientă cerere și consum, care, în parte, se datorează costului mai mare, în comparație cu hidrogenul produs din combustibili fosili. Lipsa unor stimulente suficiente din partea cererii pentru a reduce decalajul de costuri face ca accelerarea creșterii să fie o provocare.

Hidrogenul este greu și costisitor de transportat și depozitat, fiind necesare temperaturi extrem de scăzute, pentru a crea hidrogen lichid, și rate mari de pierdere (scurgere), pentru hidrogenul gazos. Între timp, inflația ridicată de-a lungul lanțului valoric crește costurile anciare, ceea ce, la rândul său, amenință finanțarea proiectelor.

Pentru hidrogenul produs din energie regenerabilă, o creștere a costului capitalului cu 3 puncte procentuale ar putea crește costurile totale ale proiectului cu aproape o treime, iar mai multe proiecte și-au revizuit estimările inițiale ale costurilor cu până la 50%.

China determină creșterea

Potrivit AIE, creșterea anuală globală a surselor regenerabile pentru producția de hidrogen este determinată de China, care reprezintă mai mult de două treimi din creșterile nete între 2023 și 2024, deși aceasta scade până în 2028, pe măsură ce alte piețe încep să producă. Astăzi, mai mult de jumătate din capacitatea mondială de electroliză se află în China, în timp ce capacitatea de producție a electrolizoarelor crește rapid.

Grupul industrial susținut de stat China Hydrogen Alliance a anunțat inițiativa sa Renewable Hydrogen 100 în anul 2021, care își propune să crească capacitatea instalată a electrolizoarelor la 100 GW până în 2030, cu o capacitate de producție de hidrogen fără emisii de aproximativ 7,7 milioane de tone pe an.

China are potențialul de creștere rapidă a producției de hidrogen curat, datorită unei piețe existente mari de hidrogen din combustibili fosili și a surselor de energie regenerabile abundente. Cu toate acestea, atingerea acestui obiectiv va necesita eforturi semnificative, în extinderea tehnologiilor de producție, reducerea costurilor și dezvoltarea infrastructurii necesare. China se luptă, de asemenea, cu susținerea cererii și a consumatorilor, îngreunată de lipsa infrastructurii de transport, deși țara se concentrează pe îmbunătățirea tehnologiilor de stocare a hidrogenului și pe promovarea utilizării locale în zonele de producție, cum ar fi rafinarea petrolului și produsele chimice ale cărbunelui.

Pentru acele zone în care nu există o cerere industrială suficientă, proiectele vor transforma hidrogenul produs în amoniac și metanol, pentru transport în zonele cu cerere mare sau pentru export.

Strategia de „globalizare” a țării a condus la acorduri semnate între China Southern Power Grid International Company, MingYang Smart Energy Group Limited și compania de utilități saudite ACWA Power, în septembrie 2023. Acest acord cuprinde producția de hidrogen „verde” și amoniac, în Arabia Saudită, precum și un plan global de energie regenerabilă și soluții cuprinzătoare de energie inteligentă.

Numeroase organizații doresc și chiar spijină trecerea cât mai rapidă la propulsii alternative. În ciuda eforturilor depuse de felurite companii și institute de cercetări științifice, lucrurile nu pot evolua mai rapid.

Dan ATHANASIU

dan.athanasiu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.