Gebrüder Weiss România a testat un camion electric

Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, a anunțat testarea, pentru prima dată pe plan local, a unui camion electric. Odată cu această decizie, compania demonstrează, o dată în plus, angajamentul său față de parteneri, mediul înconjurător și reducerea amprentei de carbon, evidențiind faptul că transportul ecologic poate fi o soluție viabilă pentru industria de profil.

Conform unui comunicat transmis redacției, în luna mai, Gebrüder Weiss România a testat un autotractor Volvo FH Electric 4×2, echipat cu un pachet de 6 baterii (540 kWh), pe o perioadă de 10 zile. Această acțiune a fost realizată în parteneriat cu un client important din industria de sisteme de siguranță auto și cu Volvo Trucks, un producător cu o gamă largă de camioane electrice, disponibilă în toate segmentele grele.

150 km în fiecare zi

„În perioada 10-19 mai, camionul electric a realizat mai multe curse zilnic, fiind monitorizat constant de echipa de proiect. Astfel, testarea acestuia ne-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine oportunitățile și constrângerile operării unor unități de transport 100% electrice”, a declarat Viorel Leca, director general Gebrüder Weiss România.

În cele 10 zile de teste, camionul electric a efectuat, zilnic, multiple curse între Brașov și Sfântul Gheorghe și curse locale în zona Brașovului. Acesta a efectuat, în medie, 150 km în fiecare zi și a transportat materii prime, produse finite, dar și ambalaje destinate industriei auto, între diferite puncte de lucru.

„Suntem încântați să vedem un interes ridicat pentru camioane electrice în România. Acest test a relevat că, inclusiv pe rute scurte, prin suprapunerea timpilor de încărcare a bateriei camionului cu încărcarea/descărcarea mărfii, putem atinge un grad de utilizare foarte ridicat adică un rulaj zilnic de 4-500 km, cu un impact favorabil asupra rentabilității camioanelor electrice”, a adăugat Cătălin Enache, electromobility key account, Volvo Trucks România.

Echipele implicate în proiect, sărbătorind succesul testării camionului electric, în Brașov.

Rezultate satisfăcătoare

În cadrul acestui experiment, Gebrüder Weiss a dorit să testeze și să înțeleagă ce presupune exploatarea acestei noi tehnologii, în contextul unui cost de achiziție superior unui camion convențional și a unei infrastructuri insuficient dezvoltate în România, momentan. S-au avut în vedere considerente precum: fiabilitate, consum, autonomie, timp de încărcare, dar nu numai.

Rezultatele obținute la finalul testelor sunt satisfăcătoare și deschid posibilitatea achiziționării și operării unor astfel de camioane în activitățile zilnice de transport. În momentul de față, acestea se pretează a fi integrate pe distanțe medii, de până la 150-200 km tur-retur, cu condiția existenței unei stații de încărcare la capăt de traseu.

„În mod cert, eficiența camionului electric, similar ca și în cazul oricărui autoturism, este strâns legată de o multitudine de factori, precum stilul de condus, gradul de încărcare, condițiile meteo și multe altele. Totuși, ținând cont de acest aspect, am avut șansa de a testa cum poate fi operat eficient un astfel de camion și care sunt diferențele față de unul convențional/diesel”, a mai spus Viorel Leca.

În cele 10 zile de teste, camionul electric a efectuat cca. 150 km zilnic, deplasându-se între Brașov și Sfântu Gheorghe, dar și local, în zona Brașovului.

Sustenabilitatea, o valoare de bază

Gebrüder Weiss Holding AG, cu sediul în Lauterach (Austria), este o companie globală de servicii complete de logistică, cu aproximativ 8.400 de angajați și 180 de locații proprii. În exercițiul financiar recent încheiat, compania a realizat o cifră anuală de afaceri de 3 miliarde de euro (2022). Portofoliul său include soluții de transport și logistică, servicii digitale și de management al lanțului de aprovizionare. Combinația dintre competența digitală și cea fizică permite concernului să răspundă rapid și flexibil la nevoile clienților. Prin intermediul numeroaselor măsuri de ordin ecologic, economic și social, compania de familie, a cărei istorie în domeniul transporturilor se extinde pe o perioadă de peste 500 de ani, este în prezent cunoscută și ca pionier în domeniul economiei durabile.

Sustenabilitatea este una dintre valorile de bază ale Gebrüder Weiss, iar compania acordă o atenție deosebită inițiativelor cu impact pozitiv asupra mediului. Astfel, la nivel de grup, de câțiva ani, compania crește ponderea motoarelor alternative în transportul de mare tonaj și dezvoltă soluții cu emisii reduse pentru last-mile. Spre exemplu, în zona metropolitană din Viena, un camion electric este utilizat pentru transportul local, iar clienții finali din Austria sunt aprovizionați cu vehicule electrice. În plus, unul dintre primele camioane pe bază de hidrogen (H2) din lume funcționează în mod regulat în Elveția din ianuarie 2021. Mai mult decât atât, implementarea a încă cinci camioane H2 este planificată pentru 2023, în Germania.

Prezentă în România din 1994, Gebrüder Weiss se bazează, astăzi, pe o infrastructură națională de hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova. Filiala din Sibiu a fost extinsă în 2022, iar în 2023 a început construcția celui de-al doilea hub logistic de lângă București. Compania oferă clienților săi soluții de logistică inteligente și oferă servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.

adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.