Iveco este gata pentru EURO VI

Iveco si FPT Industrial au anuntat, recent, ca sunt pregatiti sa indeplineasca noile reguli EURO VI, prin intermediul unei tehnologii SCR unice, care va fi introdusa pe cele doua noi game de motoare Cursor si Tector pentru vehicule comerciale de transport marfa si pasageri.

Noile motoare, echipate cu tehnologie in exclusivitate SCR, dezvoltata in colaborare cu FPT Industrial, vor propune sisteme de combustie si de post-tratare optimizate, pentru a mentine un nivel scazut al consumului de combustibil, oferind, in acelasi timp, un grad mai inalt de protectie a mediului, datorita tehnologiei patentate de control. in cadrul acesteia, a fost obtinuta o eficienta foarte inalta a conversiei emisiilor de NOx (peste 95%). Giovanni Bartoli, CEO al FPT Industrial, a declarat: „Activitatea noastra este indreptata in mod constant catre cresterea productivitatii clientilor si catre reducerea emisiilor. De aceea, luam in considerare orice solutie care ne poate permite sa atingem aceste obiective. Tehnologia SCR Only este o dovada a capacitatii noastre tehnologice si a dedicarii noastre in a satisface necesitatile unei piete din ce in ce mai exigente.” La randul sau, Alfredo Atavilla, Iveco Chief Executive Officer, a spus: „Am fost primii care au anuntat strategia pentru tehnologia EURO VI in luna aprilie 2010, in cadrul Zilei Analistilor si Investitorilor, de la Torino. Am spus atunci ca vom fi capabili sa indeplinim standardele EURO VI fara EGR. Aceasta tehnologie are locul ei in sectorul transporturilor, dar pentru vehiculele comerciale grele care pot depasi un milion de km parcursi de-a lungul vietii lor, tehnologia care reduce consumul de combustibil si costurile aditionale de operare este cea mai corecta alegere tehnica. Tehnologia SCR Only dezvoltata de FPT Industrial indeplineste aceasta importanta necesitate. Este clar ca vehiculele EURO VI vor fi mai scumpe; tehnologia are un pret si o valoare. Noi vom introduce vehicule echipate corespunzator atunci cand clientii nostri ne-o vor cere.“

SCR Only

Iveco are deja o traditie indelungata in ceea ce priveste inovatiile tehnologice destinate reducerii costurilor de operare, in randul carora consumul de combustibil detine un rol important. Pentru standardele EURO IV/V, introduse in 2005, Iveco a ales tehnologia SCR, iar aceasta alegere a avut la baza tocmai costul de operare al vehiculelor. Pentru EURO VI, nici cerintele clientilor, nici strategia Iveco nu s-au schimbat. in fata conceptiei generale ca nu se poate realiza o pliere pe norme si in acelasi timp pe aceste cerinte privind eficienta vehiculelor numai intervenind la nivelul camerei de combustie sau al sistemului de evacuare, Iveco raspunde prin intermediul tehnologiei dezvoltate de catre FPT Industrial, SCR Only. Realizarea unui sistem SCR atat de eficient este posibila datorita sistemului de management in care dozarea de AdBlue si proprietatile termice ale sistemului de post-tratare sunt controlate precis. A fost introdusa o noua generatie de hardware de post-tratare a gazelor de esapament, care este rezultatul cercetarilor intensive ale FPT Industrial. FPT propune o serie de solutii patentate, printre care se numara o modelare dinamica optimizata a gazului de esapament si a injectiei de AdBlue in catalizatorii SCR, un sistem de control care permite o dozare precisa a AdBlue, o tehnologie cu senzori pentru amoniu si NOx, pentru detectarea cu acuratete a nivelurilor acestora in gazul de esapament, permitand adaptarea dozajului de AdBlue pentru a compensa orice uzura a catalizatorului SCR. Nu in ultimul rand, este vorba si despre o tehnologie de mixer cu tub izolat pentru a permite o hidroliza omogena de uree si distributia in fluxul de gaz de esapament intr-o miscare de spirala.

Noi motorizari Cursor si Tector

Pentru EURO VI si cu ajutorul noii tehnologii, Iveco dezvolta noi generatii de motoare Tector si Cursor care, la randul lor, propun cateva modificari tehnice importante. Cheia optimizarii eficientei combustiei o constituie o presiune inalta la nivelul cilindrilor si, de asemenea, presiuni inalte de injectie. Pentru a indeplini aceste cerinte, au fost, printre altele, aduse importante modificari capetelor de cilindru, pentru o mai mare rigiditate structurala, o capacitate mai mare a fluxului de racire si un volum mai mare dislocat la nivelul pistoanelor. Atat motoarele Tector cat si cele Cursor sunt echipate cu injectie common-rail cu presiuni maxime de pana la 2.200 bar. A fost introdusa o noua unitate electronica pentru a tine sub control atat parametrii motorului, cat si acuratetea sistemului de post-tratare. Noua unitate de control a fost proiectata pentru o optimizare maxima si o integrare totala a functiunilor motorului si ale sistemelor SCR si DPF. Pentru motoarele Cursor, care folosesc turboincarcatorul cu geometrie variabila, controlul electronic a fost introdus pentru optimizarea raspunsului de incarcare la turatii joase si pentru cresterea eficientei franei de motor. Motoarele Tector si Cursor au fost echipate cu un sistem de ventilatie cu circuit inchis inca de la nivelul EURO IV-V, iar aceasta functiune este mentinuta si pentru EURO VI.

Sistemul de post-tratare

Un aspect fundamental al combustiei diesel este nivelul emisiilor de NOx si de particule, care rezulta in urma schimbarilor chimice din cauza presiunii din cilindri si a temperaturii de combustie. Reducerea NOx la nivelul cilindrilor implica masuri de reducere a temperaturii maxime si a presiunii, ceea ce conduce, paradoxal, la cresterea nivelului de particule si la reducerea eficientei arderii si, deci, la un consum mai mare de combustibil. O data acceptata necesitatea post-tratarii gazelor de esapament, este clar ca sistemul trebuie facut sa lucreze in asa fel incat sa nu compromita eficienta procesului de combustie. Iar aici intervine optiunea Iveco si FPT Industrial pentru noul sistem SCR Only. Emisiile de particule sunt coborate la nivelurile necesare prin intermediul unui filtru de particule cu regenerare continua, aceasta fiind obtinuta prin intermediul nivelurilor de NOx si a temperaturii ridicate a gazelor. Regenerarea fortata a filtrului nu este necesara, in conditii normale de operare. A fost proiectata o noua generatie de sistem SCR Zeolite perfect optimizata ca forma si masa, care consta dintr-o cutie compacta, continand DOC (catalizatorul de oxidare diesel), DPF (filtrul de particule), SCR (catalizator de reducere selectiva) si CUC (catalizatorul de curatare). in aceeasi unitate, se afla si dispozitivele de injectare/mixaj de AdBlue, precum si senzorii de gaz de evacuare mentionati anterior.

Rezultatul… este un vehicul comercial greu pe cat se poate de prietenos cu mediul inconjurator… si cu legile care vor intra in vigoare in 2014.

Raluca MIHAILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.