Mai pregătiți, mai precauți, mai stabili

Evoluția pieței de transport românești este certă. Și, chiar dacă, anul acesta, puțini se pot lăuda cu cifrele (profit sau cifră de afaceri), evoluția, din punct de vedere managerial, creează premisele pentru o piață mai stabilă și cu un grad de adaptabilitate ridicat.

Pandemia a pus la încercare întreaga piață și doar puține firme au trecut neafectate prin această provocare. Concursul Romanian Transport Company of the Year reprezintă, an de an, o bună oportunitate de a lua pulsul pieței, iar această a 11-a ediție a fost, din câteva puncte de vedere, specială. În primul rând, am putut trece în revistă modul în care firmele de transport au reacționat la criza surprinzătoare provocată de pandemie. Iar, la acest capitol, este impresionantă capacitate de adaptare…

Practic, sunt multe companii care au trecut (în regim de urgență) printr-un adevărat proces de reinventare. Iar acest lucru s-a făcut, în general, calculat. Chiar dacă planurile de redresare au fost realizate în timp scurt, au fost, totuși, planuri complexe, bine gândite, și acum, la final de an, rezultatele sunt vizibile. Nu puține sunt firmele care, deja, au depășit perioada de „stabilizare” și trec la „dezvoltare”. Este adevărat, la acest aspect a contribuit și revenirea cererii de transport la un nivel bun, chiar dacă, în continuare, nu există predictibilitate, nici măcar pe termen scurt.

Cea de-a 11-a ediție a RTCY a fost specială și pentru că tradiționala Gală ZIUA CARGO, care reunea câteva sute de participanți, nu a mai putut fi organizată sub forma unui eveniment clasic. RTCY 2020 a devenit un eveniment integral online și am căutat să folosim toate avantajele ce decurg de aici.

Prezentările companiilor finaliste, procesul de jurizare, votul și, bineînțeles, Gala au fost toate online. Mai mult decât atât, ediția 2020 s-a împletit cu o ambițioasă premieră – ZIUA CARGO Virtual Show, prima expoziție online dedicată pieței de transport și logistică.

Standuri expoziționale, interviuri cu jucători importanți din piață, o conferință live și Gala de premiere, de asemenea live sunt „capetele de afiș” care au alcătuit programul celor trei zile expoziționale. Și, foarte convenabil, toate sunt în continuare disponibile. Practic, virtualzc.ro poate fi accesat oricând și de oriunde, pentru a revedea întregul program. Iar cel mai important aspect este legat de numărul mare de vizitatori, încă o dovadă a faptului că piața de transport și logistică este pregătită pentru schimbare.

Câștigătorii RTCY

2010 – Com Divers Auto Ro

2011 – edy International Spedition

2012 – International Lazăr Company

2013 – Dianthus

2014 – Com Divers Auto Ro

2015 – Vio Trans Grup

Flote mici – Marvi Logistic

2016 – International Lazăr Company

Flote mici – Onci Eurotrans ’96

2017 – International Alexander

Flote mici – Denis Spedition

2018 – H.Essers

Flote mici – Asexpress

2019 – Agexim Spedition

Flote mici – Tuțu Trans

2020 – Internațional Lazăr Company

Flote mici – AC Mobile

Gala ZIUA CARGO s-a desfășurat în cadrul primei expoziții online dedicată pieței de transport și logistică, ZIUA CARGO Virtual Show. Înregistrarea integrală a Galei ZIUA CARGO poate fi urmărită pe virtualzc.ro

International Lazăr Company este Transportatorul Anului 2020

Compania din Argeș a câștigat competiția Romanian Transport Company of the Year 2020, fiind premiată în cadrul Galei ZIUA CARGO, ce s-a desfășurat, pentru prima dată, online.

Câștigătorul RTCY 2020 este International Lazăr Company. Cătălin Lazăr, director comercial International Lazăr, a primit trofeul, oferit de Cristian Tudor, coordinator product performance & quality sales engineering department Bridgestone.

O premieră este și faptul că International Lazăr este prima companie care a câștigat de trei ori acest trofeu. Amintim faptul că regulamentul concursului interzice firmelor care câștigă competiția să mai candideze în următorii trei ani.

Locul al doilea a fost adjudecat de compania Speed Line Impex, din Arad, iar pe locul trei s-a plasat compania bihoreană Marvicon.

Locul II a fost adjudecat de Speed Line Impex. Dragoș Holczingher, director general Speed Line Impex, a primit trofeul, oferit de Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.

Marvicon a câștigat locul III în cadrul concursului RTCY. Trofeul a fost primit de Ilie Ilea, director general Marvicon. Premiul a fost oferit de Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.

La categoria flote mici, câștigătoare a fost compania AC Mobile, din Suceava, care a obținut, de asemenea, Premiul pentru Popularitate, fiind cea mai votată firmă de către cititorii ZIUA CARGO.

AC Mobile (Corina Cleps, manager) a câștigat Premiul pentru Flote Mici, oferit de Valeriu Zaharia, CEO Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania.
Premiul pentru Popularitate a fost oferit de Alexandru Sântămarian, Commercial Trucks Manager Volvo Trucks Romania. Cea mai votată companie a fost AC Mobile. Trofeul a fost primit de Corina Cleps, manager al companiei.

Premiul pentru Siguranță rutieră a fost oferit de Gabor Sandor, președinte IFPTR. Cătălin Lazăr, director comercial Internațional Lazăr Company a primit trofeul.
Gabor Sandor, președinte IFPTR

Premiul Special pentru Stabilitate Financiară a fost acordat companiei Speed Line Impex, iar Premiul Special pentru Siguranță Rutieră a mers la International Lazăr Company.

Premiul pentru stabilitate financiară, câștigat de Speed Line Impex (Dragoș Holczingher, director general), a fost oferit de Emanuel Irimia, director de vânzări Garanti Leasing.

Premiul pentru Responsabilitate Socială a fost acordat unui grup de firme, șoferi și dispeceri care au inițiat proiectul Transportatorii Bucuriei.

ZIUA CARGO a acordat Premiul pentru Responsabilitate Socială. Trofeul a fost „ridicat” de Costi Ciordaș, administrator al grupului Transportatorii Bucuriei.

Transportatorii Bucuriei sunt implicați în acțiunea #Ro-omenia parte a campaniei #ajutEU a Asociației „Voluntari în Europa”, desfășurată împreună cu mai multe asociații din România și diaspora. Acțiunea constă în colectarea și distribuirea a câtorva mii de cadouri pentru copiii și bătrânii nevoiași de pe tot teritoriul României. Pachetele au, de cele mai multe ori, dimensiunea unei cutii de pantofi și conțin dulciuri, jucării, un articol vestimentar (mănuși, căciuli, fular…). Toate coletele vin din diaspora și sunt adunate, inițial, în anumite centre de colectare din marile orașe ale Europei, iar de acolo sunt trimise în România la Arad, Timișoara, Oradea, de unde sunt trimise la destinație cu ajutorul mai multor oameni de bine – șoferi, firme de transport și persoane particulare.

Juriul competiției este format din reprezentanți ai autorităților, asociații patronale și specialiști.

Adriana Pălășan

Adriana Pălășan, președinte Arilog, membru în juriul RTCY: „RTCY 2020 a fost o ediție mult mai interesantă. De 11 ani, văd evoluția companiilor care participă la concurs (parte dintre ele participante, de-a lungul anilor, de mai multe ori) și pot afirma că, în acest an, a fost o ediție a companiilor mature – și din punct de vedere al structurii și al istoricului lor, cât și al deciziilor și acțiunilor pe care le-au luat în ultima perioadă. Am observat cu mare plăcere că, în sfârșit, companiile de transport sunt atente la controlul costurilor și au o orientare mult mai bună către analiză și identificarea potențialelor îmbunătățiri și, într-adevăr, toate companiile prezente dovedesc un grad mare de responsabilitate în toate acțiunile, departamentele și direcțiile pe care au decis să le parcurgă. Utilizarea instrumentelor IT nu se realizează doar în scop de înregistrare, ci au primit și un rol de raportare financiară și devin un suport important în luarea deciziilor. Am observat, de asemenea, că resursele financiare sunt utilizate nu doar în scop lucrativ, ci există o tendință de securizare a resurselor umane și de revizuire a politicilor salariale pe care aceste companii le au.

Companiile care au dovedit stabilitate bună și predictibilitate în activitate au fost cele care și-au construit portofoliul de clienți stabili, care să le asigure cash-flow-ul curent, pe contracte cu durate lungi de timp. De asemenea, am văzut că au pornit la o diversificare a activităților care să susțină transportul. Clienții sunt din ce în ce mai sofisticați și cer să primească pachete de servicii și nu numai un simplu transport. Sunt solicitate servicii complete și asta înseamnă că orientarea către cross-docking, către servicii multiple de transport reprezintă zone care trebuie acoperite. Totodată, am observat că există o atenție deosebită la expunere și la gradul de îndatorare. Încetinirea contractelor (a planurilor investiționale) reprezintă un instrument de precauție, în alocarea resurselor. Discutăm doar de o încetinire și dezvoltarea se va relua imediat ce lucrurile se mai stabilizează. Companiile de transport încearcă să treacă perioadele dificile precum ursul peste iarnă, iar utilizarea capitalurilor proprii este mult mai eficientă în ultima perioadă. Cei care utilizează capitaluri proprii le utilizează mai bine, mai atent și nu se mai expun atât de mult la îndatorări externe.”

Marin Lepădatu, director general IFPTR, membru în juriul RTCY: „Am apreciat prezentările finaliștilor, care au fost dinamice, optimiste, încurajatoare pentru întreaga breaslă a transportatorilor. Ne-am bucurat să vedem rezultatele obținute de aceste companii, asemănătoare cu cele din 2019 și, în cazul unora, chiar peste 2019. Sunt firme care au profitat de oportunitățile oferite și de faptul că unii operatori de transport din țările vest-europene s-au retras. Astfel, cursele acestora au fost efectuate de operatori de transport români, care au fost inventivi, curajoși și prompți.”

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.