RETRO #tbt 10 ani: Logistica, la început de 2011

Dacă ar trebui să numim câteva domenii unde, în țara noastră, s-au făcut progrese enorme în ultimii 10 ani, logistica este cu siguranță printre ele. Acest segment a fost cel care a permis multor companii să își organizeze altfel ideea de business, contribuind din plin la modul rapid în care se desfășoară transporturile astăzi.

La vremea respectivă, lucrurile nu erau la fel de bine așezate precum am putea spune că sunt, acum, în logistică. Companiile ce au trecut cu bine peste momentul economic dificil de la finalul anilor 2000 au încercat să se reorganizeze, să își optimizeze costurile, iar segmentul logistic a „explodat”.

Anul 2010 înregistrase un volum de mărfuri record transportate (spot), conform BursaTransport, depășindu-se recordul ce fusese înregistrat în 2008, ultimul „an bun” de dinainte de criză.

Hopul 2011

Într-un material dedicat, revista ZIUA CARGO a discutat cu logisticieni, furnizori și clienți despre cum vedeau aceștia piața, în 2011, și ce planuri aveau. Se simțea faptul că presiunea pe transporturi și logistică va fi mare.

  • Romeo Dumitru, la acea vreme președinte ARILOG și logistics manager Henkel România: „Este momentul pentru a căuta optimizarea la nivel de procese”.

    Romeo Dumitru
  • Laura Simion, director operațiuni NCH România: „Oportunitățile vin de la firmele mijlocii sau de la multinaționalele care au pornit ca reprezentanțe”.

    Laura Simion
  • Ilie Gageatu, demand chain director SABMiller România: „Externalizarea are riscurile ei”. 
  • Adriana Pălășan, managing partner Supply Chain Management Center: „Organizarea va face diferența”.

    Adriana Pălășan
  • Cristian Ofițeru, country manager CEVA Logistics: „Dorim să devenim cea mai admirată companie din domeniul supply chain”.
  • Robert Pasaniuc, business development manager Essers România: „Avem planuri de investiții”.
  • Cătălin Olteanu-Heel, director general FM Logistic România: „Piața va deveni mai dură și concurența din ce în ce mai acerbă”.

    Cătălin Olteanu-Hell
  • Viorel Leca, director general Gebrüder Weiss România:„Am valorificat oportunitățile pe care criza le-a creat”.

    Viorel Leca
  • Dragoș Gelețu, managing director KLG Europe Logistics: „Vreau să mai construiesc, în 2011, încă 15-20.000 mp de depozit”.

    Dragoș Gelețu
  • Pierpaolo Sironi, managing director Kuehne+Nagel România: „Economia românească o să își accelereze creșterea în următorii 5 ani”. 
  • Adrian Bobe, director Lazăr Logistics: „Vom finaliza, în 2011, un depozit conectat la calea ferată”.
  • David Goldsborough, general manager Tibbett Logistics România: „Multe nume mari vor opta pentru tren în 2011”.
  • Viorel Opaiț, industrial division director Colliers International România: „Estimez, pe segmentul spațiilor industriale, tranzacții de 90-100.000 mp”.
  • Rareș Bălan, marketing manager Dexion Storage Solutions: „Ne așteptăm să se dea drumul marilor proiecte”.
  • Valentin Hord, director de vânzări Toyota Material Handling: „Piața echipamentelor este în creștere”.
  • Marius Nicoraș, director general SSI Schaefer România: „clienții trec către investiții noi cu pași mărunți”.
  • Valentin Stănciulescu, business development manager WDP România: „Suntem deciși să continuăm proiectele”.

Piață

Groep H.Essers Romania era compania care, în 2010, tocmai câștigase premiul „Best Logistics and Operational Excellence”, pentru proiectul „Sisteme inovative pentru performanță în supply chain”, acordat de către ARILOG. „Ne concentrăm pe a ne face treaba din ce în ce mai bine. Nu vrem să creștem foarte repede, fără a avea o bază solidă. În 10 ani, am crescut de la 17 angajați, la aproape 450, de la 15 camioane, la aproape 250 în prezent, de la un mic depozit de 5.000 mp, la aproape 60.000-70.000 mp. Am pornit de la un centru în Oradea, iar, acum, avem depozite și în București, Timișoara, Roman și Sibiu”, declara Marc Paulissen, country manager Groep H.Essers Romania.

Marc Paulissen (dreapta)

„În prezent, piața logistică se dezvoltă spectaculos, ca în urmă cu 2-3 ani, iar toată lumea dorește să își schimbe activitățile logistice. Externalizarea este «la modă»”, remarca Marc Paulissen. La nivel internațional, de la 1 ianuarie 2011, trei societăți-fiice olandeze ale grupului H.Essers și-au schimbat denumirea. Filialele Centrum Transport (Valkenswaard), Furtrans Holland (Dordrecht) şi Van der Wal Tiel din Gelderland au primit împreună numele H. Essers Transport Company Nederland BV.

Gebrüder Weiss România

Gebrüder Weiss România a găzduit, la începutul lunii martie, prima vizită din programul „ARILOG pentru studenți“, prin intermediul căruia se încerca atragerea tinerilor către acest domeniu, relativ nou în România. Totodată, compania a inaugurat, în aprilie 2011, noul terminal de cross-docking din Sibiu, o investiție curajoasă pentru acele vremuri, de 2,2 milioane de euro.

ARILOG anunța, în martie 2011, că va avea o nouă conducere. Cristi Matei, supply chain manager Quadrant Amroq Beverages România, va fi președintele asociației până în 2013, preluând mandatul de la Romeo Dumitru.

Schenker Romtrans, prin vocea lui Albin Budinski, director general al companiei, anunța faptul că, în 2010, încărcase aproximativ 55.000 de camioane.

Logistic Services Danubius devenea DB Schenker Rail Romania.

Tolga Oran

Tolga Oran, sales & marketing country manager GEFCO România, la acel moment, făcea o „radiografie” a pieței, prognozând un trend crescător al mutării mărfurilor pe tren, în contextul crizei de camioane de pe piață.

 FM Logistic inaugura, în mai 2011, platforma din Petrești, un depozit Clasa A, de 18.000 mp. Investiția s-a ridicat la 16 milioane de euro.

Era disponibilă pe piață transpaleta electrică CiTi, furnizată de Still, capabilă să urce borduri. Aceasta avea o greutate proprie de 95 kg și o capacitate de încărcare de 500 kg.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.