ROADPOL „TRUCK&BUS”: 11.500 de sancțiuni, în România

Peste 11.500 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii rutieri din România, în cadrul acțiunii ROADPOL „Truck&Bus”, desfășurate la nivel european, pentru reducerea numărului victimelor din accidente produse de șoferi ai vehiculelor de transport public de persoane cu capacitatea mai mare de 8+1 locuri și ai vehiculelor de transport marfă de peste 2,5 tone.

La transportul de persoane, au fost verificate 8.294 de autovehicule și aplicate 2.249 de sancțiuni, din care 395 pentru depășirea vitezei, 4 pentru conducere sub influența alcoolului, 579 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 56 pentru încălcarea perioadelor de conducere sau odihnă, 4 pentru utilizarea incorectă a tahografului și 30 pentru abateri la funcționarea acestuia.

De asemenea, 76 de sancțiuni au fost aplicate pentru deficiențe tehnice, 17 pentru depășirea MTMA, 189 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 138 pentru lipsa unor documente ale vehiculului, 35 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport și 726 pentru alte abateri rutiere.

Peste 18.200 de camioane trase pe dreapta

În ceea ce privește transportul de marfă, au fost verificate 18.264 de autovehicule și aplicate sancțiuni în 9.277 de cazuri, din care 1.662 pentru depășirea vitezei, 57 pentru șoferi băuți, 1.848 pentru lipsa centurii de siguranță și 329 pentru încălcarea perioadelor de conducere sau de odihnă. Alte 117 amenzi au fost date pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf, 618 pentru abateri constatate la funcționarea aparatului tahograf, 766 pentru deficiențe tehnice, 43 pentru depășirea greutății în cazul vehiculelor cu MTMA mai mică de 12,5 tone și iar 34 – în cazul celor mai mari de 12,5 tone.

Totodată, au fost aplicate 123 de amenzi pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor, 560 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 392 pentru lipsa unor documente ale vehiculului, 101 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport, 61 pentru nerespectarea normelor la mărfurile periculoase și 2 la deșeurile periculoase, iar 2.564 – pentru alte abateri rutiere.

Maratonul Vitezei: 150.000 de șoferi, prinși „în ofsaid”

Peste 150.000 de șoferi care au depășit viteza legală au fost prinși de polițiștii rutieri din statele UE, în numai 24 de ore, în timpul operațiunii ROADPOL „Speed Marathon”, la care au participat 29 de țări. O mare parte dintre cei prinși „în ofsaid” au fost trași pe dreapta și amendați, iar ceilalți au primit prin poștă sancțiunile, deoarece încălcările au fost descoperite prin mijloace tehnice. Permisul de conducere a peste 2.000 de șoferi a fost reținut, din cauza vitezei excesive. Cele mai multe astfel de documente au fost reținute în Franța (1.162) și în România (591).

Camere video „anti-telefon” la volan

ROADPOL a inițiat introducerea camerelor de înaltă tehnologie „anti-telefon”, pentru depistarea utilizării acestora de către șoferi, în Germania. Landul Renania-Palatinat va fi primul care va amplasa pe șosele dispozitivele Monocam. Potrivit analizei preliminare a unui proiect-pilot derulat de prefecturile de poliție din Trier și Mainz, noua abordare a redus cu cel puțin jumătate numărul de nereguli legate de distragerea atenției la volan. Sistemul Monocam, dezvoltat în Țările de Jos, detectează în timp real momentul în care un șofer de autoturism sau de camion ține în mână un dispozitiv mobil, în timp ce conduce. Camerele sunt adesea poziționate la pasaje supraterane, care permit vizibilitatea în zona de jos, în spatele tabloului de bord, unde șoferii au tendința de a ascunde mâna care ține dispozitivul. Imaginile sunt transmise instantaneu către un computer și analizate de către ofițeri de poliție instruiți, deoarece nu toate imaginile sunt clare. Oricine este prins folosind un telefon mobil în timp ce conduce este amendat cu 100 de euro și pierde un punct de pe permisul de conducere.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.