RPTCY 2023. COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC IAȘI: Transportul, ca o bucurie

1

Unul dintre cele mai importante atribuite ale unui serviciu public, indiferent de natura sa, ar trebui să fie apropierea față de oamenii în slujba cărora se află. Compania de Transport Public Iași a înțeles foarte bine acest lucru și dorește să fie, cu adevărat, parte din comunitate, nu numai prin calitatea serviciilor, ci și prin inițiative inedite.

Cristian Stoica, director general CTP Iași: „Prin PNRR, am reușit să accesăm, până acum, în total, 55 de milioane de euro, ceea ce înseamnă achiziții de mijloace de transport și digitalizarea depoului din Dacia. De asemenea am reușit să accesăm un proiect care va crește siguranța în exploatare a mijloacelor de transport, tramvaie și autobuze – sisteme de detecție optică și electromagnetică, astfel încât să îl avertizeze pe vatman sau pe șofer că există o iminență de coliziune, că există cineva în unghiul mort, astfel încât să aibă grijă la manevrele pe care le va face și, în acest mod, sperăm să reducem numărul de accidente.”

Toți transportatorii de persoane au traversat (și încă traversează) o perioadă deosebit de dificilă, în contextul pandemiei, dar și al majorării prețurilor la combustibil și la energie. „Perioada de pandemie, ca și ceilalți operatori, am depășit-o destul de dificil. Dar, spre deosebire de operatorii privați, noi am avut în spate un contract de delegare conform Regulamentului 1370; să spunem că aveam un fel de plasă de siguranță”, povestește Cristian Stoica, director general CTP Iași. „Din cauza reducerii programului de lucru, a trebuit să găsim niște formule astfel încât să nu concediem oamenii și să găsim o soluție prin care, pe rând, fiecare să intre în șomaj tehnic. Efectul pandemiei s-a resimțit până la jumătatea anului 2022, și abia acum începem să atingem cifrele din 2019.”

Serviciile de calitate atrag clienți

Directorul general al CTP Iași precizează că vânzările directe, ca număr, au crescut între 10 și 16%, în funcție de categorie, bilete sau abonamente. „Un lucru care ne-a ajutat să revenim mai ușor la obișnuința utilizării transportului public, după perioada de pandemie, a fost și faptul că s-au sincronizat, într-un fel, achizițiile de mijloace de transport noi, tramvaie și autobuze electrice. Astfel, prin confort și calitate, cetățenii au fost atrași din nou către transportul public. Aici, se resimte și influența crizei carburanților și a energiei electrice, astfel încât mulți dintre cetățenii municipiului Iași și-au dat seama că e mult mai ieftin să mergi cu tramvaiul, decât să stai în coloană, cu mașina personală.”

În același timp, a crescut și numărul de călători transportați prin intermediul curselor dedicate elevilor, studenților și profesorilor. „Am încercat să răspundem cât mai bine necesităților acestora, astfel încât utilizarea acestor mijloace de transport a crescut cu aproximativ 30-40%.”

La trendul ascendent al numărului de călători contribuie și adoptarea unor măsuri de fluidizare, la nivel de municipiu, în sensul că, pe 50% din traseele de tramvai, s-a definit o bandă dedicată, astfel încât, dacă înainte, să zicem, un tronson de 4 km era parcurs în 50 de minute, acum este parcurs în 10-12. „Deși avem în circulație, la orele de vârf, aproximativ 10 tramvaie cu capacitate de 300 de călători, și acestea au început să fie neîncăpătoare și trebuie să suplimentăm. Astfel, anul acesta, pe trendul pe care suntem, estimăm că depășim numărul de pasageri din 2019”, comentează Cristian Stoica, adăugând faptul că benzile speciale favorizează, de asemenea, un grad mai înalt de predictibilitate a sosirii mijlocului de transport în stații.

În acest context, călătorii au și posibilitatea să vizualizeze, în timp real, timpii de ajungere în stații. „Avem, în acest moment, un număr de 50 de panouri montate în stațiile de tramvai și autobuz, care arată în cât timp vine mijlocul de transport. Avem, de asemenea, două aplicații mobile, dezvoltate de parteneri pe bază de Open Data”, spune Cristian Stoica.

Din punctul de vedere al achitării costului călătoriei, CTP Iași a implementat mai multe sisteme, de la aplicația 24pay, prin care se poate achiziționa titlul de călătorie cu card sau prin SMS, la POS-uri montate în mijloacele de transport, pentru plata cu cardul bancar.

„Deși am redus numărul lor, au rămas, încă, 20 de puncte de vânzare efectivă de bilete și abonamente, pentru cei care nu pot sau nu vor să utilizeze cardul. Acestea au fost înlocuite cu o rețea de aproximativ 140 de automate de plată. Iar acum suntem în curs de implementare a unui sistem de e-ticketing prin portofel electronic, carduri, RFID, aplicație mobilă și aplicație desktop, prin care cetățenii vor putea să-și încarce cartelele. Până la sfârșitul anului o să fie funcțională”, subliniază directorul general CTP Iași. În total, în prezent, operatorul de transport oferă șase metode prin care pot fi achiziționate bilete și abonamente (aplicația 24pay – plata din contul bancar; aplicația 24pay – plata prin SMS; POS-uri – plata cu cardul în mijlocul de transport; automate de plată CTP Iași – plata cash; automate de plată ale partenerului comercial – plată cash; puncte de vânzare proprii CTP Iași – plată cash). Prin comparație, în 2018 erau disponibile numai două astfel de opțiuni (automate de plată CTP Iași – plata cash și puncte de vânzare proprii CTP Iași – plată cash).

În plus, din 2019, CTP Iași oferă călătorilor conexiune gratuită la internet Wi-Fi în fiecare mijloc de transport public.

În Iași, supranumit și „Orașul creatorilor”, CTP Iași a dezvoltat și implementat în regim propriu, în 2020, și o platformă electronică pentru gestionarea titlurilor de călătorie destinate elevilor și studenților, pentru ca acestea să poată fi achiziționate în cel mai rapid mod, prin intermediul aplicației 24pay.

Dotări ultramoderne

Confortul pasagerilor și calitatea vieții în orice oraș modern nu mai poate fi conceput, în zilele pe care le trăim, în absența unor mijloace de transport moderne și ecologice. „În acest moment, avem 30 de tramvaie noi, pe care le folosim dimineața pentru transportul elevilor și, pe tot parcursul zilei, pe traseele cele mai aglomerate, rute care necesită capacitate mare de transport. Cetățenii se simt mulțumiți și în felul acesta, capătă încredere, mai ales în contextul în care condițiile de transport s-au schimbat foarte mult în bine”, spune Cristian Stoica. „Am reușit, anul acesta și anul trecut, să accesăm, prin PNRR, fondurile necesare achiziției a încă 16 tramvaie de 22 m și a 26 de autobuze electrice de 10 m. Recent, ne-au fost livrate și 20 din cele 44 de autobuze electrice Solaris de 12 m pe care le-am comandat, cu care acum funcționăm pe trasee.”

CTP Iași lucrează, în prezent, la finalizarea montării tuturor celor 20 de stații de încărcare lentă, și, în paralel, și la implementarea unor stații de încărcare rapidă, cu pantograf, situate la capete de linie.

Parte din viața orașului

„Vrem să facem parte din viața orașului, să arătăm că și noi participăm”, reamintește directorul CTP Iași. „În sensul acesta, am încercat să ne apropiem și să comunicăm cât mai bine cu societatea civilă, dezvoltând parteneriate și cu universitățile, în speță cu Universitatea de Arte George Enescu și Asociația Tram Club, pentru organizarea unor evenimente. Iașiul este orașul tramvaielor pictate cu diferite tematici, tramvaiul Literaturii, tramvaiul Mărțișorului, tramvaiul lui Moș Crăciun, tramvaiul lui Iepurilă și multe altele.”

CTP Iași se adresează, în special, școlilor, „… pentru că, prin educație și prin conștientizare, putem, mai târziu, să-i convingem pe cei mai tineri să fie utilizatori de transport public”, este de părere Cristian Stoica. „De exemplu, Ziua Transportatorului, pe care o sărbătorim în a 2-a vineri din luna iunie, organizăm evenimente în spații neconvenționale, în depou sau în garaje, unde prezentăm copiilor o parte din istoria transportului public, urmată de piese de teatru pentru copii sau pentru tineri. Acum doi ani s-a jucat, în depou, «Un tramvai numit dorință», spectacol care a fost foarte apreciat.”

Un alt exemplu este faptul că, pentru Școala Altfel, compania colaborează cu diverse școli, pentru a le oferi un program de vizită a Muzeului Transportului Public, a depourilor și a tramvaielor și chiar le oferă câte o plimbare cu tramvaiul de epocă sau cu tramvaiele noi, astfel încât să se afle în mod direct cum funcționează acest sistem. „Am ajuns chiar și în zona de graffitti oferindu-le pasionaților un tramvai pe care să-l decoreze, conform unei tematici pe care am discutat-o împreună. Pentru viitor, le-am oferit chiar și un perete dintr-un depou de-ale noastre, zidit din cărămizi, pentru un proiect de graffitti, și au fost foarte încântați”, încheie directorul general al CTP Iași.

Votează transportatorul de persoane al anului AICI.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

1 COMENTARIU

  1. Bună seara,

    aceeași ,, ciorbă de potroace” reîncălzită (de câte ori ?!) . În cei peste trei decenii de (prea puține) realizări, nu se fac lucruri serioase și sănătoase:
    1- extinderea liniilor de tramvai;
    2 – reintroducerea troleibuzelor;
    3 – crearea unor stații intermodale reale ( nu cum este caricatura din Țuțora…..);
    4 – o politică de tarife care să atragă publicul spre regie (nu ……. care este in prezent);
    5 – construcția a patru depouri noi mixte (tramvai, troleu, autobuz) pe axele S-N și E-V;
    6 – pregătirea, perfecționarea și specializarea personalului de exploatare și întreținere;
    7 – aprovizionarea cu piese de schimb (nu canibalizarea mijloacelor de transport).
    Și ar mai fi multe………. da’ macar astea să fie făcute.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.