RTCY 2023. ROMSPED CARGO: Pregătiți pentru proiecte complicate

Cu o atitudine de bun simț, respect pentru clienți, dar și pentru profesia de transportator, Romsped Cargo a reușit să dezvolte o afacere stabilă și profitabilă… fără a apela la compromisuri, care să afecteze siguranța în transporturi.

Transportul este o afacere și principiul esențial – venituri superioare costurilor – trebuie respectat continuu, având în vedere costurile ridicate și faptul că sunt făcute în momentul realizării transportului. Practic, dacă nu încasezi suficient de mult și de repede, afacerea intră în incapacitate de plată – este o afacere foarte sensibilă la cash-flow.

Însă, în același timp, transportul reprezintă o activitate complexă, cu numeroase reguli care trebuie respectate, cu mult know-how ce trebuie acumulat și cu o legislație complexă, ce trebuie înțeleasă și aplicată. Scopul este, evident, menținerea unui grad de siguranță ridicat, într-o activitate expusă, prin natura ei, unor riscuri mari.

Este un echilibru greu de găsit și greu de menținut.

„Primul meu proiect a fost să îmi realizez propriul camion, din bucăți, pentru a putea să mă întrețin, în facultate. Am avut concursul unui director de întreprindere de transport, care mi-a pus la dispoziție parcul «rece» de camioane, iar eu am construit, cu mâinile mele, o RABA R 10215.” – Ion Jarca

Din 1994…

Deși Romsped Cargo este înființată în 2006, experiența în transporturi a proprietarului firmei, Ion Jarca, începe în anul 1994. „În 1994, eram un tânăr debutant într-un birou exploatare la IRTA (Întreprinderea Regională de Transporturi Auto). Era un colectiv minunat, iar eu, nefiind căsătorit, reprezentam cea mai la îndemână soluție pentru proiecte dificile, chiar și în alte țări, Turcia sau Rusia. Din coloana auto, am avansat pana la șef birou exploatare, muncind prin toate șantierele neinteresante pentru alții”, a povestit Ion Jarca.

În acea perioadă, pregătirea profesională era abordată cu cea mai mare seriozitate. „Pregătirea unui șofer pleca de la aviz marfă urbană (șase luni de pregătire sub supravegherea unui șofer cu experiență) și, abia după doi ani de muncă, ajungeai la cea mai de sus treaptă, transport marfă internațional sau transport persoane. Avizul «pe bune» era foarte important, pe vremea aceea, alături de ambiția șoferului, care își prezenta o scrisoare de intenție ce trebuia să fie în acord cu ceea ce spuneau ceilalți”, a amintit Ion Jarca.

Apoi a urmat privatizarea acestei societăți și următorul loc de muncă a fost la SIF Banat-Crișana. „Sucursala de la Pitești se ocupa cu transport, comisionare vamală, depozitare, logistică… În 2007, odată cu aderarea la UE, percepută ca o sperietoare, toate sucursalele au fost închise. Depindeam mult de spațiul extracomunitar și s-a crezut că sute de firme se vor concentra pe puținul import care mai rămăsese, din Turcia și China. Ceea ce s-a adeverit! Astfel, 80% din firmele care făceau acea activitate au dispărut”, a precizat Ion Jarca.

Atenție la riscuri!

Romsped Cargo a apărut în 2006 și, de atunci, managementul firmei a reușit să mențină o creștere lentă, dar sigură, ferind compania de șocuri.

Încă din start afacerea a fost gândită „altfel”. De exemplu, au fost abordate destinații „atipice”, precum Maroc sau Iran. „Încă de la început, am configurat cea mai lungă autoutilitară, care mergea fără diagramă tahograf, luând în considerare principiul conform căruia tot ce nu este restricționat este permis. Practic, am detarat vehiculul de la șase tone, la 3,5 t. Legea încă permitea acest lucru. Ulterior, a trebuit să opresc acest tip de transport, atunci când au început sancțiunile, iar amenzile erau foarte mari”, a arătat directorul general Romsped Cargo.

Alături de creșterea propriei flote, a fost demarată și activitatea de expediție. „Am continuat achiziția de camioane, ajungând la o flotă de șase unități, și am urmărit ca mașinile noastre să facă tot ceea ce nu pot face subcontractorii. Astfel, de la 0 la 60 t, avem orice fel de semiremorcă în curte. Expediția s-a dezvoltat, inițial, conjunctural, în condițiile în care clienții ne solicitau mai mult decât puteam acoperi cu propriile mașini”, a explicat Ion Jarca.

A urmat un proces îndelungat de selectare a subcontractorilor, însă ținta a fost clară de la început – siguranță, încredere, precum și o relație de prietenie strânsă și cu o comunicare sănătoasă.

„Suntem foarte atenți la potențiale pericole și ne ferim de furnizori/transportatori care nu respectă un minimum de condiții. Totodată, încercăm să fim, permanent, în pas cu legislația. Astăzi, lucrăm cu peste 100 de subcontractori, însă nu într-un regim captiv”, a precizat Ion Jarca.

Romsped Cargo are o echipă de cinci angajați – o familie mică, însă cu o amprentă vizibilă în piață.

În continuare, sunt țintite proiectele mai complexe, precum transportul ADR, grupajele în camioane double-deck și transportul expres. Asta și pentru că „transporturile simple” sunt realizate sub presiunea unei concurențe ce respectă prea puține reguli.

„Se merge, în ultima vreme, pe optimizări, prin renunțarea la diferite elemente de cost, care, însă, afectează siguranța transportului – piese de slabă calitate, montate pe camioane, lipsa asigurărilor, nerespectarea timpilor de odihnă sau a masei total maxime autorizate a camioanelor etc. Iar această lipsă de profesionalism începem să o observăm inclusiv la unele firme mari. În transporturi, este vorba despre asumare. Dacă ne-am respecta unii altora zonele de confort și nu am mai încerca să ne sufocăm pe chichițe procedurale, probabil și prețurile s-ar alinia”, a subliniat Ion Jarca.

Proiecte speciale

În portofoliul Romsped Cargo, se află numeroase proiecte dificile, care demonstrează profesionalismul și pasiunea companiei.

Amintim proiectul din Mehedinți, cu șase vagoane deraiate. Trei dintre acestea necesitau operațiuni complexe de recuperare, fiind răsturnate și, totodată, sub linia de înaltă tensiune.

„A fost un accident ca urmare a unei greșeli umane și unele dintre vagoane au intrat pe o cale greșită și au provocat daune, în gara Balota. Practic, ni se cerea să nu le luăm târâș și să nu atingem nimic, urmând să fie închise și două drumuri. Era un proiect în care era necesară multă comunicare, cu autorități, societate de asigurări, proprietar vagoane etc. Provocarea a fost să ne întâlnim cu toții în același timp”, a povestit Nelu Jarca.

Era necesar concursul tuturor actorilor implicați și în același timp. În caz contrar, diferitele avize și aprobări ar fi venit în contratimp. „Am terminat totul în opt ore, folosind o macara mult mai mare decât cea solicitată inițial, ceea ce ne-a permis o mai facilă manipulare. Și totul în condiții de optimizare a costurilor. Practic, trebuia ca recuperarea să genereze cât mai puține pagube, pentru ca, apoi, costurile de reparație a vagoanelor să fie cât mai reduse”, a arătat directorul general Romsped Cargo.  

„Afacerile, ca și viața, în general, ne arată, permanent, că nu putem face lucrurile singuri. Este o luptă colectivă și aici apare și frumusețea.” – Ion Jarca

Un loc important în portofoliul de proiecte executate îl ocupă și transporturile agabaritice. Aici, apar, adesea, experiențe interesante, cum ar fi cazurile în care a fost necesară refacerea spațiilor verzi, cu replantare iarbă și flori, tăieri de cabluri, garduri reconstruite și… negocieri cu autoritățile locale.

„Am avut un caz în care a trebuit să reparăm gardul distrus în timpul transportului, însă provocarea a fost să îl reconstruim așa cum fusese el realizat, cu 30 de ani în urmă. Era gardul primarului și, în caz contrar, nu puteam utiliza o porțiune de 11 km din drum, unde primarul ar fi montat indicatoare de interdicție peste 3,5 t. Altă dată, am fost nevoiți să ducem o țeavă de fibră de sticlă de câteva sute de kilograme, dar cu lungime de 9,5 m, folosind o limuzină VIP pentru nunți. Astfel, am evitat interdicțiile impuse de primarul dintr-o localitate. Practic, acea țeavă nu putea ajunge la sondă cu un vehicul comercial clasic. La noi nu există NU. Astfel, de multe ori, flota proprie este un fel de rezervă pentru momentele în care nu găsim subcontractori. Clienții noștri au încredere că vom găsi soluții oricând, indiferent de dificultatea proiectului”, a afirmat Ion Jarca.

Romsped Cargo își propune, în continuare, o creștere sănătoasă, identificând, în piață, zonele deficitare din punct de vedere al acoperirii cu servicii de transport – cantitativ și calitativ.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.