Știm să fim șefi? Dacă haina nu-l face pe om… cel puțin ea îl reprezintă!

Încercați să vă imaginați că sunteți în fața unei camere de luat vederi și că sute de mii de oameni urmăresc ceea ce spuneți și mai ales ceea ce faceți. Mulți dintre cei puși în astfel de situații se vor simți stingheriți și, mai ales, nu vor ști ce să facă cu mâinile!

Un zâmbet face cât o mie de cuvinte!

Proverb american

La scară mai mică, fiecare patron/manager de transport „vorbește” și prin gestica sa, atât șoferilor, cât și beneficiarilor și autorităților cu care intră în contact, fiind, la rândul său (că vrea sau nu) urmărit permanent de „ochiul” acestora. Și nu sunt puțini cei a căror prezență și, implicit, comunicare non verbală nu-i avantajează în nici un fel. Emoțiile sunt de vină… vor încerca unii o explicație. Oare doar emoțiile? Felul în care vorbim este de trei ori mai important decât cuvintele pe care le folosim. Și nu numai cum vorbim.

Prezența fizică generală, mașina pe care o conducem (că tot ne adresăm transportatorilor…), modul în care ne îmbrăcăm, gestica și mimica, sunt tot atâtea modalități de a comunica, de a reuși sa ne impunem (sau nu) în fața celorlalți, de a devenii credibili și, mai ales, de a fi înțeleși și acceptați ca șefi.

Comunicarea non verbală este bidirecționată. Așa cum noi putem să ne impunem, așa cum „citind” comportamentul altora, putem să-i cunoaștem, așa și ceilalți, din comportamentul nostru non verbal, pot afla multe despre noi și, mai ales, din ceea ce numim generic „puncte slabe”.

Importanța comunicării non verbale poate fi apreciată și prin numărul mare de tratate pe această temă, prin multitudinea de ghiduri de interpretare. Este o adevărată inflație în domeniu și, uneori, informația apare, din acest motiv, distorsionată. Și fiindcă scopul nostru nu este de a vă prezenta teoretic modul cum trebuie să comunicați non verbal, să trecem la fapte…

Pentru un transportator, comportamentul non verbal are trei direcții de adresare. Transportatorul se adresează în primul rând subordonaților proprii (șoferi, dispeceri, personal tehnico-administrativ etc.), dar intră în contact direct și cu beneficiarii, cu expeditorii, cu autoritățile.

Putem vorbi de un comportament non verbal general, permanent, care caracterizează și reprezintă o „carte de vizită” a patronului/managerului de transport, și de comportamente non verbale specifice anumitor situații și persoane.

Ținuta…

O regulă generală se referă la îmbrăcăminte. Modul cum ne îmbrăcăm este un aspect important al comunicării non verbale. Îmbrăcămintea, podoabele, accesoriile vestimentare comunică apartenența noastră la o clasa de vârstă, la o categorie socio–economică, la o profesie sau alta. Îmbrăcămintea și înfățișarea sunt simboluri vizibile, care influențează interacțiunile cu alții. Iată motivul pentru care (și nu de ieri, de azi) au apărut, în sfera modei, ținutele specifice unor activități sau funcții.

Astfel, putem vorbi, în lumea afacerilor, de trei tipuri de vestimentație:

  1. Hainele specifice corporațiilor, autorităților, anumitor evenimente (design simplu, de culoare gri sau bleumarin pentru costumele bărbătești, alb imaculat sau albastru deschis pentru cămăși, iar, pentru femei, rochii, fuste, pantaloni, neapărat sacouri cu mici variațiuni) – așa numita ținută business. Trebuie precizat că ținuta business nu înseamnă un look conservator sau îmbătrânit, ci un stil care să te facă să te simți confortabil.
  2. Haine menite să comunice, utilizate cu precădere de persoanele implicate în marketing, industriile în expansiune – inclusiv transporturi, educație, (costume și rochii practice, relaxante, semitradiționale).
  3. Haine inovatoare, întâlnite, mai ales, la artiști, la cei ce lucrează în domeniul publicității, la vânzătorii cu amănuntul sau la proprietarii de magazine de lux.

Cum ne îmbrăcăm este un lucru de care trebuie să ținem cont și, indiferent dacă consultăm un specialist sau nu, important este nu numai ca îmbrăcămintea să ne vină bine (să ne avantajeze), ci să știm să o și purtăm.

Înfățișarea generală este, la rândul ei, un element de prezentare. Deși la modă, tatuajele prea evidente, piercing-urile, podoabele în exces, atât la bărbați cât și la femei, pot inspira celorlalți (mai ales celor conservatori) un sentiment de neîncredere, de ușoară respingere.

Mașina…

Ce mașină conducem – iată un alt aspect de care trebuie să ținem cont. Mașina a devenit (și nu de azi, de ieri) nu numai un mijloc de transport, dar și o carte de vizită, un mijloc de prezentare a statutului social. Mașina reflectă nu numai cine suntem, dar și ceea ce dorim să fim în fata celorlalți, indiferent dacă acest lucru înseamnă un om de succes, un manager de transport, o persoană publică sau, pur și simplu, un om diferit de ceilalți.

În acest context, alegerea mărcii, a tipului de mașină și chiar a culorii mașinii trebuie să fie în concordanță cu statutul social al celui ce o conduce. Un director de bancă nu poate veni la serviciu cu o mașină sport roșie… oricât de scumpă ar fi aceasta. Lui i se potrivește o mașină masivă, solidă, o marcă recunoscută prin tradiție, mașină care să simbolizeze seriozitatea, forța și trăinicia firmei.

Ce mașină trebuie să aibă un patron de firmă de transport, vă las pe dumneavoastră să alegeți! Ca un reper, de când s-a inventat mașina, moda culorilor a rămas aceeași: roșul se potrivește pentru mașinile sport, negrul pentru cele de lux sau oficiale, iar albul este întotdeauna mai ieftin. Putem vorbi și de un simbol al culorii mașinii în raport de șofer. Cei care preferă culoarea albastră sunt considerați persoane harnice și conștiincioase, persoanele practice, metodice, precaute preferă mașinile de culoare verde, iar cele extrem de sociabile și optimiste pe cele de culoare roșie.

Îmbrăcămintea care să definească atât personalitatea noastră, dar și capacitatea de a alege, de a avea și gust estetic, o mașină care să ne reprezinte statutul social nu sunt suficiente.

Mimica…

Este nevoie și de mimică și gestică, de ceea, în mod plastic, se numește limbajul corpului. În urma unui studiu, s-a ajuns la concluzia că numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbală, în timp ce 38% se transmit pe cale vocală (timbrul, intensitatea vocii, intonația etc.) și 55% prin limbajul corpului.

Contactul vizual trebuie să fie direct (nu trebuie fixat un punct pe perete, privirea trebuie ațintită asupra celui cu care comunicăm), micile gesturi nervoase ale mâinilor denotă insecuritate, nervozitate. Importantă este și direcția brațelor și a palmelor (dacă sunt deschise spre interlocutor, acesta va avea impresia că dialoghează cu un om direct și deschis, dacă sunt închise sau îndreptate spre sine, persoana va da impresia că ascunde ceva, că este nesinceră).

Spațiul…

Comunicăm, cu mâinile, cu ajutorul expresiilor faciale, al privirii, dar comunicăm și prin modul în care folosim un anumit spațiu.

Patronii care vorbesc șoferilor apropiați spațial de aceștia, cu privirea îndreptată spre ei obțin un alt efect decât cei care, să spunem se plasează la o distanță apreciabilă față de ei, mențin privirea în pământ, stau cu mâinile la spate sau cu mâinile în buzunare. O distanță între 1,25 – 2,10 m, poate fi socotită optimă; este distanța unde le vedem bine fața și corpul în întregul lui. La rândul lor, și șoferii ne pot vedea și, fără să se creeze un spațiu de intimitate, aceștia vor percepe această distanță ca una prietenoasă, care creează o comunicare deschisă și sinceră.

Fii expresiv!

Limbajul non verbal este important nu numai atunci când comunicăm cu șoferii; apelăm la el cu succes și pentru întâlnirile de afaceri, pentru cele cu autoritățile. Important, pe lângă regulile deja enunțate, este ca atitudinea dumneavoastră, limbajul non verbal să inducă încredere, dorință de comunicare și, mai ales, faptul că sunteți un partener egal de discuție. În astfel de întâlniri, proverbul cu „capul plecat, sabia nu-l taie” nu este o soluție eficientă. La fel cum și mesajele non verbale care transmit aroganță, superioritate, chiar agresivitate nu își au locul.

Comunicarea non verbală nu este o formă de comunicare utilizată doar de mimi, sau surdo-muți. E, mai degrabă, un paralimbaj, care îți permite să fii expresiv, să transmiți un mesaj fără să spui un cuvânt și, de asemenea, să înțelegi mesajele transmise de alții.

Nu este ușor, dar merită să încercați!

Psiholog pr. Cristian SANDU

Cabinet de psihologie autorizat

E-mail: psih.cristian.sandu@gmail.com

Mobil: 0751 364 575

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.