TAPA EMEA: Tendințe 2021

Pe măsură ce întreaga lume începe să se gândească la un „nou normal” într-un mediu de afaceri post-COVID, TAPA Asia-Pacific a pus în discuție câteva dintre schimbările din supply chain la care ne-am putea aștepta, anul acesta.

Anul trecut, COVID-19 a luat prin surprindere supply chainurile globale și a expus multe vulnerabilități din structurile, operațiunile și sistemele acestora. Pentru a menține afacerile pe linia de plutire, supply chainurile au adoptat noi procese și tehnologii, pentru reducerea costurilor și îmbunătățirea vizibilității.

  • Supply chainurile circulare le înlocuiesc pe cele lineare

Experții au constatat că producătorii își rotesc supply chainurile prin demontarea produselor lor și prin reintroducerea acestora în circuit sub formă de materii prime. Această tendință este alimentată de către regulile mai stricte impuse de autorități în ceea ce privește deșeurile și reciclarea, pentru încurajarea supply chainurilor „verzi”. În timp ce supply chainurile circulare ajută companiile să reducă deșeurile, conduc și la reducerea costurilor cu materiile prime și riscul antrenat de volatilitatea prețurilor, din cauza disponibilității. Supply chainurile cu operațiuni sustenabile vor profita și de avantaje din partea autorităților, precum și de preferința clienților, din ce în ce mai preocupați de impactul asupra mediului al deciziilor lor de cumpărare.

  • Supply chainuri și rețele înalt integrate

În 2021, vom vedea supply chainuri mai conectate, pe măsură ce companiile construiesc integrări digitale cu sistemele furnizorilor, distribuitorilor și operatorilor de 3PL.

  • Adoptarea Supply-Chain-as-aService (SCaaS)

Există o tendință în creștere de adoptare a SCaaS sau a unor modele similare, pentru externalizarea activităților operaționale, precum producția, managementul inventarului sau logistica. Echipele de management al supply chainului vor deveni mai mici și mai concentrate pe decizii strategice. De exemplu, turnurile avansate de control digital și tehnologia cloud oferă managerilor de supply chain o perspectivă panoramică, cu informații aflate foarte la îndemână, reducând supraîncărcarea angajaților și costurile conexe mentenanței și infrastructurii necesare.

  • Logistica elastică devine o prioritate

COVID-19 ne-a învățat importanța rezilienței și flexibilității în supply chain, pentru a face față fluctuațiilor pieței. Multe companii adoptă astăzi o abordare flexibilă a activităților logistice și de distribuție, care să le permită să se ajusteze cu ușurință în funcție de schimbările pieței. Această tendință este alimentată, de asemenea, de apariția tehnologiilor avansate, cum ar fi inteligența artificială, care poate ajusta operațiunile fără perturbări prea puternice.

  • O mai mare transparență end-to-end

Consumatorii și autoritățile cercetează amănunțit supply chainurile și pot solicita, în curând, mai multă transparență în ceea ce privește practicile acestora, inclusiv în ceea ce privește impactul social și asupra mediului. În timpul pandemiei, s-a înregistrat o creștere a criminalității, a aprovizionării non-etice și a muncii forțate. Astfel, unele companii au început să ofere rapoarte în privința operațiunilor și a furnizorilor lor. Experții se așteaptă la necesitatea unei mai mari vizibilități în ceea ce privește impactul asupra anumitor aspecte sociale și recomandă supply chainurilor să construiască o mai mare vizibilitate end-to-end, ceea ce va îmbunătăți reputația mărcii.

  • Puterea Internetului Lucrurilor (IoT)

Companiile implementează tot mai multe dispozitive IoT, pentru a îmbunătăți eficiența operațională și vizibilitatea prin capturi și analiză de date. Un exemplu este utilizarea senzorilor GPS pe camioanele de distribuție, pentru urmărirea în timp real a livrărilor. Tehnologiile IoT sunt din ce în ce mai mult implementate și la nivelul depozitelor, pentru îmbunătățirea vizibilității producției și pentru managementul inventarului.

  • AI, AR, și automatizarea VR

Astăzi, multe sisteme tradiționale și instrumente analitice nu mai sunt în stare să facă față complexității proceselor interconectate din supply chain. Sunt adoptate din ce în ce mai multe sisteme de inteligență artificială (AI), combinate cu învățarea automatizată în multe domenii, cum ar fi logistica, depozitarea și managementul inventarului. Automatizarea elimină eroarea umană și reduce costurile pe termen lung. Unele companii studiază și oportunitățile realității augmentate (AR) și ale realității virtuale (VR) pentru a previziona utilizarea produselor în condiții realistice.

sursa: Vigilant, decembrie

traducerea și adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.