Turismul revine în forță

Anul 2022 a însemnat, printre altele, și revenirea în forță a turismului. Am discutat despre acest lucru, precum și despre provocările viitoare, cu Mircea Fărtăiș, director general Memento Bus.

Mircea Fartais

ZIUA CARGO: Cum este, astăzi, structurat grupul, pentru a răspunde condițiilor actuale ale pieței?

Mircea Fărtăiș: Suntem un grup care s-a dezvoltat în jurul turismului. Christian Tour este principalul motor al acestui grup. Deținem, totodată, de doi ani, franciza TUI, în România. Bineînțeles, nu lipsesc firma de transport Memento Bus și compania aeriană Animawings.

Și-a revenit complet turismul, în România, în acest an?

Ne-am apropiat foarte mult de 2019, anul de glorie pentru noi, în care am ajuns la 115 milioane de euro cifră de afaceri. Anul acesta, suntem la aproximativ 90-100 de milioane de euro, într-o creștere importantă față de anii de pandemie. Oamenii au simțit nevoia să plece, să evadeze. Totodată, am introdus lucruri noi, programe noi și, anul viitor, ne pregătim pentru o creștere spectaculoasă, țintind o cifră de afacere de peste 120 de milioane de euro.

Anul 2022 ne-a surprins, pentru că au fost foarte mulți oameni care au plecat în vacanță și transportul cu avionul (charter) a crescut semnificativ. De altfel, am devenit lideri pe acest segment. Am avut destinații noi, cum ar fi Iordania, Turcia – Antalia a fost „vârf de lance”, Egipt…

În ceea ce privește autocarele, volumul a scăzut pe chartere, automat, odată cu creșterea celor de avion. Însă circuitele au mers la fel ca în anii trecuți.

În 2023, vrem să dezvoltăm și alte segmente, în care am crescut mai lent, până în prezent. Suntem specializați pe outgoing și vrem să dezvoltăm partea de incoming corporate. Am început în acest an și, deja, se simte potențialul acestui segment. Pe partea de autocare, Memento Bus are contracte semnate cu federații sportive, cu cluburi sportive, cu companii… Încercăm să ieșim de pe partea tradițională de turism și să întrăm, cât mai mult, pe partea de corporate, să câștigăm independență și să avem mai multă mobilitate.

Depindem foarte mult de sezonul turistic, care este de aproximativ 6 luni pe an, și celelalte 6 luni ne mișcăm foarte puțin cu autocarele, pe partea turistică.

A fost ca un colac de salvare pentru noi să lucrăm cu federații și cluburi sportive. Deservim aproape toate sporturile și ducem echipele în cantonamente și turnee – volei, fotbal, handbal, polo… La polo suntem, chiar, implicați în mod special, pentru că avem propria echipă de polo, Memento Poseidon, și suntem activi în campionatul național, Liga a doua.

Ce va însemna calitate, în turism, în perioada viitoare?

În turism, calitatea este esențială și lucrăm permanent și asiduu la creșterea acesteia. Avem oameni dedicați care se ocupă numai de calitate. Avem un call center care răspunde permanent la toate reclamațiile și încercăm să rezolvăm orice problemă. Elementul central este turistul și, de aceea, facem tot ce putem ca el să fie mulțumit și încântat de serviciile noastre. Am crescut foarte mult pe verticală și este momentul să ne consolidăm și pe orizontală. Asta înseamnă să creștem calitatea serviciilor noastre – avem permanent cursuri de pregătire pentru oamenii noștri și deschidem noi agenții cu personal tot mai calificat.

De asemenea, transportul aerian se va dezvolta foarte mult. În 2022, am operat cu două avioane și anul viitor mai achiziționăm alte două. Bineînțeles, vom continua să închiriem avioane, pentru că avem 60-70 de plecări pe săptămână, din toate aeroporturile din țară.

Filozofia este ca avionul să plece din orașul cel mai apropiat de turist, direct către destinația finală.

Plecăm din Cluj, Timișoara, Iași, Bacău, Craiova și, chiar, Baia Mare.

Care a fost destinația cu cel mai mare succes?

Turcia a fost vârf de lance, în 2022. Interesant este faptul că, anul acesta, a avut mult succes și Spania (Tenerife) și credem că anul viitor această destinație va crește. Astfel, s-a dezvoltat și Memento Travel Spain, firmă din grupul nostru. Am mutat autocare din flota românească în Spania și realizăm incoming inclusiv pentru mari agenții de turism din Europa. Preluăm turiștii de la aeroport și îi ducem către hotelurile unde sunt cazați.

Mulți turiști își doresc destinații noi, an de an, și, la ora actuală, nu cred că există un colț în lumea asta pe care Christian Tour să nu îl poată deservi.

De altfel, vacanțele exotice cresc și Zanzibar a fost o destinație de succes, iarna trecută. În plus, avem destinații de tip aventură – traseu cu bicicleta în Vietnam, de la Ho Și Min la Hanoi; escaladare Kilimanjaro etc. 

„Memento Bus le va oferi transportatorilor cu care va colabora exact partea pe care, în general, au dezvoltat-o mai puțin – vânzări și marketing. Pe lângă vânzările de bilete online și offline, colaborarea poate atinge și alte niveluri – închiriere autocare (Memento Bus închiriază, în sezon, foarte multe autocare), intrarea în autogara noastră, portofoliu de clienți noi… Anul acesta, au călătorit cu noi 200.000 de turiști, în 2019 am avut 400.000 de turiști, iar anul viitor estimăm că vom avea 500.000 de turiști.” – Mircea Fărtăiș

Dezvoltarea de noi segmente de transport, mai mulți turiști, însă charterul rutier în scădere, liberalizarea pieței de transport național la jumătatea anului viitor… A fost conturată o strategie, pentru perioada următoare, care să ia în calcul aceste tendințe? Cum evoluează serviciul de transport rutier, cu autocarul?

Memento Bus a fost înființată pentru a deservi nevoile de transport ale Christian Tour. Așa s-a plecat, de la început. Acum, deja 40% din cifra de afaceri a Memento Bus provine din alte activități, precum segmentul corporate, amintit mai sus. Prin aceste noi activități, reușim să asigurăm încasări pentru firma de transport, inclusiv pe perioada de extrasezon turistic.

În plus, mizăm pe colaborarea cu operatorii de transport din România. Beneficiem de toate atuurile necesare pentru a putea să creștem transportatori. Noi nu ne dorim să facem transport la nivel național, însă putem integra transportatori în platforma noastră, în așa fel încât să le asigurăm vânzarea de bilete pe rutele lor, în agențiile Christian Tour la nivel național și prin agențiile re-vânzătoare, adică aproximativ 1.500 de agenții, în toată țara. Sistemul nostru de offline este remarcabil, este uriaș și nicio altă agenție nu beneficiază de acest sistem. Avem propria autogară și avem sistemul de vânzări online și offline.

Putem integra transportatori, în așa fel încât să creăm avantaje și pentru turiștii Christian Tour care trebuie să ajungă fie în aeroporturile din țară, fie în autogara noastră, de unde pleacă autocarele în destinații de vacanță.

Deja, suntem în discuții avansate pentru a aduce transportatori în autogară, pentru că nu suntem concurenți cu niciun operator de transport român. Pentru noi, scopul principal este aducerea turiștilor Christian Tour în autogara noastră, sau în aeroporturile din țară, pentru ca aceștia să plece cu ușurință în sejururile contractate.â

Odată cu liberalizarea, posibilitatea de a deschide noi trasee cu plecare noaptea ne avantajează mult, mai ales când discutăm de distanțe lungi, pentru că, astfel, turiștii vor putea ajunge la aeroport la primele ore ale dimineții, chiar dacă vin din zone îndepărtate.

Oricum, consider că liberalizarea nu va aduce, pe termen scurt, schimbări radicale, pentru că transportatorul român este slăbit; după acești ani de pandemie, mulți au dispărut din piață, și cuvântul de ordine a fost „supraviețuirea”.

Societatea s-a schimbat și se pune tot mai mult accent pe calitate și confort. Astfel, câștigători vor fi cei care vor putea oferi calitate – un autocar modern, cu servicii adăugate, gustări, apă, muzică, prize, o atmosferă plăcută și caldă, în care te simți bine…

„Acum este momentul să dezvoltăm turismul intern, să dezvoltăm segmentul corporate, să dezvoltăm segmentul de incoming și să aducem străini în România.” – Mircea Fărtăiș

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.