TIR cu ţigări de contrabandă, depistat la PTF Nădlac II

Un TIR încărcat cu ţigări de contrabandă a fost descoperit la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II. Șoferul, un bărbat de 30 de ani din Arad, a fost reţinut. În camion se aflau 440.000 de pachete, cu o valoare de 5 milioane de lei.

Captura a fost făcută în seara de 24 septembrie, iar şoferul a declarat, la intrarea din Ungaria, că transportă 26 de paleţi cu ambalaje pentru piese auto.

„În baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în semiremorca ansamblului rutier au fost descoperiţi 22 de paleţi, ascunşi prin metoda ‘capac’ în spatele celor cu piese auto, care conţineau aproximativ 440.000 pachete de ţigări netimbrate. Cantitatea de ţigări, în valoare de aproximativ 5.000.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză sunt efectuate cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, informează Poliţia de Frontieră Arad.

Pe numele şoferului a fost emisă ordonanţă de reţine pentru 24 de ore, el urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunerea de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.