545 de permise şi 169 de certificate de înmatriculare, “captura” Poliţiei în 3 zile

Poliţiştii rutieri au reţinut 545 de permise auto şi au retras 169 de certificate de înmatriculare, când au prins 2.803 vitezomani şi au depistat 48 de şoferi băuţi în perioada 13-15 noiembrie. Numărul amenzilor a fost însă mult mai mare, de 8.518 sancţiuni, la care se adaugă, până la 9.929, cele aplicate de poliţiştii de la ordinea publică. Ele însumează 1.839.562 lei.

În plus, poliţiştii de la Inspectoratele Judeţene şi din Bucureşti au confiscat bunuri de 1.474.522 lei şi au depistat 445 de infracţiuni, dintre care 156 în flagrant delict, informează, sâmbătă, IGPR.

Poliţiştii au desfăşurat 654 de acţiuni, 111 de percheziţii, 1.302 de controale, 302 filtre, 9 razii şi 349 alte activităţi.

Au prins 276 de infractori, dintre care 58 au fost reţinuţi şi 33 arestaţi de anchetatori, şi au găsit 3 autoturisme furate.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.