Aderarea României la Schengen, o şansă în octombrie

Consiliul Uniunii Europene a anulat, marţi, reuniunea din 19-20 septembrie a Consiliului JAI, foarte posibil ca urmare a faptului că unele state membre au transmis că nu sunt pregătite să accepte lărgirea spaţiului Schengen, a declarat Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene. Decizia a fost luată în urma unor consultări prealabile cu statele membre. Aderarea României şi Bulgariei la Schengen va figura însă pe agenda viitoarei reuniuni JAI din 25-26 octombrie.

Până atunci vor avea loc alegerile parlamentare în Olanda – principalul opozant al României la intrarea în Schengen -, şi poate că şi Germania va reveni la sentimente mai bune.

Astfel, anularea reuniunii Consiliului JAI nu poate fi decât în avantajul ţării noastre. “E foarte posibil ca unele state membre să fi transmis preşedinţiei cipriote că nu sunt pregătite să accepte lărgirea spaţiului Schengen: în primul rând Olanda, semnalele clare privind Germania”, a explicat ministrul Afacerilor Europene.

Pe de altă parte, nu este exclus ca unele state membre să aştepte raportul suplimentar în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie, programat cel mai probabil pentru decembrie 2012, pentru a lua o decizie privind aderarea României la zona de liberă circulaţie. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.