UPDATE! Antonescu şi Iohannis pleacă şi nu prea de la şefia PNL. Tăriceanu şi Ponta pândesc

După eşecul de la europarlamentare, Crin Antonescu a demisionat de la şefia PNL dar va rămâne în funcţia de preşedinte interimar al partidului până când se va organiza un Congres PNL – cel mai devreme la sfârşitul lunii iunie. La fel a procedat şi Klaus Iohannis – e drept, mai de dimineaţă. Antonescu a anunţat că a propus Biroului Politic Naţional ca europarlamentarii să adere la grupul PPE din Parlamentul European (PE).

UPDATE ora 16.40: Tăriceanu a fost dat afară cu înjurături din şedinţa BPN a PDL. De asemenea, Radu Stroe a fost exclus din partid.

“Tăriceanu este de un tupeu fenomenal! A fost dat afară pentru că nu mai face parte din PNL. Făcea jocul PSD”, a declarat Crin Antonescu.

Tăriceanu s-a declarat consternat: „Unul din colegii mei a contestat calitatea mea de membru al PNL – domnul Orban – şi a cerut supunerea la vot a excluderii mele din sală, deşi nu Biroul Permanent decide cine este membru în partid. Lucrurile astea mi se par cu totul şi cu totul dintr-un film ireal”.

UPDATE ora 16.30: Întreaga conducere a PNL a demisionat, dar a rămas în funcţie până la congres.

PNL a obţinut 14,86% din voturi la europarlamentare, astfel că va avea numai „5 sau 6” membri în PE

„La un rezultat de 15% PNL nu poate fi mulţumit. Este un rezultat sub aşteptările noastre (…), este un eşec pe care, ca preşedinte în primul rând şi înainte de toţi, mi-l asum. (…) Evident că îmi voi ţine cuvântul, nici nu s-a pus problema altfel. În urma consultării cum mai mulţi colegi – mai ales în situaţia în care ne aflăm în voi propune ca europarlamentarii – vom vedea exact câţi sunt, 5 sau 6, câţi sunt – să adere la PPE. Nu ne putem asuma riscul ca UE în următoarea perioadă, Comisia europeană să fie condusă de socialişti. Dreapta trebuie să-şi unească forţele în UE şi în România”, a declarat Crin Antonescu.

Iohannis a primit o lovitură şi mai grea după ce alegătorii din Sibiu au refuzat să iasă la vot, judeţul clasându-se printre codaşele la participare.

„În urma rezultatelor – şi mă refer aici mai mult în Sibiu decât în ţară -, am demisionat din calitatea de prim-vicepreşedinte al PNL şi din calitatea de membru al BPN”, a declarat el, scurt, în această dimineaţă.

“Să ştiţi că trădătorii şi traseiştii sunt dispreţuiţi în UE la fel cum sunt dispreţuiţi şi în România”, a acuzat Victor Ponta.

El îşi menţine invitaţia făcută aseară PNL să revină la guvernare, precum şi pe cea de refacere a USL. Evident, cu Tăriceanu – pe care PSD l-a înscăunat în martie al doilea om în stat -, şi nu cu Antonescu, de care abia a aşteptat să scape ca să nu mai rămână candidatul Uniunii la Preşedinţie.

Tata-socru Ilie Sârbu îl susţine: “Crin antonescu nu mai reprezintă nimic. (…) PNL poate fi salvat de Tăriceanu”.

Călin Popescu-Tăriceanu, devenit preşedintele Senatului, spune, întrebat de presă dacă va candida la şefia PNL, că “deocamdată nu este nevoie de grabă, ci de comunicare în vederea organizării unui nou congres al partidului”.

“E un moment greu. Mesajele date de Antonescu par să fie date mai degrabă de un preşedinte lovit de autism”, a spus Tăriceanu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.