Axis lansează camera AXIS Q1941-E

Axis Communications, lider global în echipamente video de reţea, anunţă lansarea AXIS Q1941-E, model ideal pentru a proteja perimetrul unor zone de interes, depistând rapid orice tentativă de intruziune.

AXIS Q1941-E oferă imagini termice cu un contrast foarte mare. De asemenea, este prima cameră de acest tip care integrează un stabilizator electronic de imagine şi tehnologia Axis ZipStream. Astfel, efectul vibraţiilor, necesarul de bandă şi capacitatea de stocare sunt reduse la minim. Noua cameră termică de reţea a fost realizată pentru a permite o supraveghere de exterior 24/7, chiar şi în cele mai dificile condiţii de mediu.

“Modelele termice sunt camerele de rețea care pot realiza mai mult decât o supraveghere continuă. Acestea pot fi folosite cu succes pentru a verifica zonele monitorizate, putând face diferenţa între o alarmă falsă şi una reală. Noul model dispune de un procesor performant, capabil să ruleze software-uri de analiză video, prin intermediul AXIS Camera Application Platform (ACAP). Această capabilitate a fost primită cu entuziasm de către partenerii ADP, care au dezvoltat aplicaţii software compatibile cu produsele noastre. Prin această nouă lansare oferim clienţilor noştri o soluţie de supraveghere personalizată, care poate funcţiona în orice condiţii”, a declarat Erik Frännlid, Axis Director of Product Management.

Senzorul integrat al AXIS Q1941-E oferă o rezoluţie termică de 384×288 pixeli şi un contrast mare, care permit realizarea unei detecţii rapide şi de încredere. Utilizatorii au la dispoziţie cinci variante de lentile (7 mm, 13 mm, 19 mm, 35 mm şi 60 mm), în funcţie de scenariul de utilizare.

Datorită caracteristicilor tehnice pe care le integrează, AXIS Q1941-E este, în acest moment, vârful de gamă al seriei AXIS Q19.

Specificaţii tehnice:

  • Camera poate fi cu uşurinţă integrată cu alte echipamente de securitate IP existente sau cu aplicaţii software dezvoltate de alte companii;
  • Stabilizatorul electronic de imagine (EIS) oferă imagini fluide, chiar şi atunci când camera este instalată în zone în care apar vibraţii;
  • Cu ajutorul tehnologiei Axis Zipstream, zonele în care nu există mişcare sunt selectate şi filtrate, iar camera se concentrează doar pe cele în care există activitate. Această procedură reduce necesarul de bandă şi capacitatea de stocare.

AXIS Q1941-E este prima cameră termică care suportă două tehnologii avansate: Electronic Image Stabilization și Axis’ Zipstream technology. Camera va fi disponibilă prin rețeaua de parteneri Axis din România în trimestrul curent. 

Despre Axis Communications

Axis este lider mondial in echipamente video de rețea, oferind solutiiinteligente și sigure, contribuind în mod direct la tranziția către soluții digitale de supraveghere. Produsele și soluțiile video profesionale AXIS sunt dezvoltate în jurul unei platforme inovatoare și deschise.

Axis are peste 1.900 de angajați în peste 40 de birouri din lume și cooperează cu peste 75.000 de parteneri din 179 de țări. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 în Suedia și este listată la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS. Mai multe detalii: www.axis.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.