Basescu i-a multumit lui Hasotti ca “a luat in serios o solicitare legitima”

Puiu Hasotti (PNL) a devenit noul ministru al Culturii, dupa ce a depus, luni, juramantul de investitura, postul devenind vacant la doar o luna si jumatate de la investirea Guvernului Ponta, prin demisia lui Mircea Diaconu, in urma incompatibilitatii sale decise definitiv si irevocabil de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Presedintele Traian Basescu i-a multumit lui Hasotti ca “a luat in serios o solicitare legitima”, referindu-se la cererea privind declaratia pe propria raspundere despre faptul ca nu a plagiat – solicitare care l-a facut pe Crin Antonescu sa-l ameninte pe seful statului cu suspendarea. Seful statului a evitat sa dea mana cu premierul Ponta, intorcandu-i chiar spatele, dupa ce i-a salutat pe toti membrii Guvernului prezenti la ceremonie.

“Va doresc succes, in modul cel mai sincer. Activati intr-un minister extrem de important pentru consolidarea identitatii noastre, intr-o Europa care devine tot mai unitara, si mai legata si mai fara frontiere si succesul dumneavoastra nu poate fi decat si succesul Romaniei”, i-a mai spus Basescu ministrului Hasotti.

Fara discutii sterile

Presedintele a facut apel sa se renunte la “dezbaterile sterile care nu aduc nici mai multe locuri de munca, nici mai multe investitii, nici mai multi bani europeni”. “Si acest Guvern trece printr-o situatie dificila – Romania nu-i pe roze, cum nu-i nimeni din Uniunea Europeana -, iar o atmosfera in care facem dezbateri sterile, care nu aduc nici mai multe locuri de munca, nici mai multe investitii, nici mai multi bani europeni cheltuiti nu face bine poporului roman, iar noua cu atat mai putin”, a spus Basescu.

Respect contra respect

Seful statului a adaugat ca, atat timp cat exista respect pentru institutia Presedintelui, din partea sa va exista “total respect pentru toti la un loc, pentru fiecare”. “Va asigur si pe dumneavoastra, ca de altfel pe toti membrii Cabinetului, ca atat timp cat exista respect pentru institutia prezidentiala, din partea mea va exista total respect pentru toti la un loc, pentru fiecare dintre dumneavoastra”, a spus Basescu.

”Astept Inspectia Muncii”

“Doamna Campeanu, astept Inspectia Muncii”, i-a spus presedintele ministrului Mariana Campeanu, iar apoi cei doi au mai avut un scurt schimb de replici inainte de a iesi, impreuna, din sala in care a avut loc ceremonia.

Liviu Marian Pop, ministrul interimar al Educatiei, care a anuntat ca trimite Inspectia Muncii la Administratia Prezidentiala sa verifice daca Daniel Funeriu, fostul ministru al Educatiei si in prezent consilier prezidential, si-a echivalat studiile facute in strainatate, nu a fost prezent la Cotroceni.

Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Legea 47/1994 privind serviciile din subordinea Presedintelui Romaniei, “numirea sau eliberarea din functie a consilierilor prezidentiali se face de catre Presedintele Romaniei”.

Ioan Rus, absent

La ceremonia de investire a ministrului Culturii au fost prezenti presedintele Senatului, Vasile Blaga, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, premierul Victor Ponta si cativa dintre membrii cabinetului sau – Florin Georgescu, ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, ministrul Economiei, Andrei Marga, ministrul de Externe, Corneliu Dobritoiu, ministrul Apararii, Titus Corlatean, ministrul Justitiei, precum si senatorul PSD Ilie Sarbu, socrul lui Ponta.

A lipsit Ioan Rus, ministrul de Interne, care a iesit “sifonat” rau din arestarea nereusita a lui Adrian Nastase.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.