CFR-iştii reiau protestele, MT asigură că disponibilizările vor fi voluntare

Angajaţii căilor ferate au reluat protestele, luni dimineaţă, de data aceasta în faţa sediului Ministerului Finanţelor. Un comunicat al Ministerului Transporturilor (MT) asigură însă că restructurările de personal de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă se vor face prin disponibilizări voluntare.

Aproximativ 250 de sindicalişti de la CFR au pichetat dediul MFP timp de 3 ore, anunţând că vor demonstra în fiecare zi, până joi. Ei cer ca la rectificarea bugetului Guvernul să aloce 1 miliard de lei pentru investiţii, reparaţii şi întreţinerea infrastructurii căilor ferate. Solicită însă şi măsuri de protecţie socială pentru cei ce vor fi concediaţi, precum şi creşterea salariilor pentru cei ce vor rămâne.

Protestatarii reclamă că salariile n-au mai crescut de 5 ani, iar un mecanic de locomotivă cu 25 de ani vechime rămâne cu 1.500 de lei în mână într-o lună. Dacă pichetările nu vor rezolva nimic, angajaţii nu exclud încetarea activităţii pe calea ferată.

MT susţine însă că angajaţii companiilor CFR vor beneficia de prevederile OUG nr. 36/2013, privind acordarea de plăţi compensatorii persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.

„Menţionăm că, la ultima întâlnire pe care conducerea MT a avut-o cu partenerii sociali din sistemul feroviar, aceştia au primit asigurări că se vor întreprinde toate demersurile necesare astfel încât salariaţii care vor fi disponibilizaţi să beneficieze de protecţie socială, prin acordarea de salarii compensatorii, conform actului normativ menţionat”, se spune în comunicat.

Amintim că fostul ministru Relu Fenechiu anunţa recent că angajaţii CFR se înghesuie la disponibilizările colective. El a spus că la CFR SA sunt 24.000 de salariaţi, la CFR Călători – 14.000, iar la CFR Marfă, peste 9.000, şi că la toate aceste companii se vor face disponibilizări anul acesta, întrucât niciuna nu stă pe roze.

CFR Călători are datorii uriaşe, de peste 1 miliard de lei, şi pierderi cam tot de atât, iar CFR SA şi CFR Marfă sunt recunoscute şi ele ca fiind găuri negre pentru buget, astfel că trebuie luate urgent măsuri de redresare a situaţiei.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.