UPDATE! CFR Marfă preia creanţa CFR SA către ANAF, iar toate datoriile i se convertesc în acţiuni

CFR Marfă va prelua datoria de 127,41 milioane de lei pe care CFR SA o are de achitat către ANAF, iar datoriile totale ale CFR Marfă către bugetul statului, de peste 1,5 miliarde de lei, i se vor transforma în acţiuni, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor. În aceste condiţii, se va stinge parţial, cu suma respectivă, datoria pe care CFR Marfă o are de achitat către CFR SA, iar ANAF îşi va încasa creanţa de la CFR Marfă.

UPDATE: Guvernul a aprobat miercuri, 12 iunie, ordonanţa de urgenţă, deşi MT anunţa că proiectul actului normativ va rămâne în dezbatere publică până în data de 21 iunie.

Sumele încasate în cazul vânzării acţiunilor SNTFM “CFR Marfă” se vor vira la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele fondurilor speciale şi la fondul de risc până la concurenţa sumelor stinse, actualizate cu indicele preţurilor de consum, prevede proiectul actului normativ.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, declara, la începutul lunii mai, că are acordul de principiu din partea FMI, BM şi Comisiei Europene pentru ştergerea datoriilor CFR Marfă, a căror valoare depăşeşte 2 miliarde lei, din care 1,5 miliarde  lei sunt datorii către stat.

Şeful Transporturilor a explicat că, după anularea datoriilor, va putea fi ridicat sechestrul asigurator al ANAF pus pe activele CFR Marfă, iar apoi o parte din acestea vor fi trecute la CFR SA.

“Nu au fost active trecute la CFR SA. Vor fi trecute după ce ANAF va ridica sechestrul asigurător, pentru că pe toate activele CFR Marfă există sechestru asigurător de la ANAF. Acest sechestru poate fi ridicat, conform legii, abia după anularea datoriilor. Sechestrul a fost pus pe clădiri, terenuri, dană, feriboturi, pe active în general. Vom transfera pe CFR SA ce este important”, a precizat Fenechiu.

Fostul şef al falimentarei CFR Marfă, numit manager la CFR SA

CFR Marfă a înregistrat pierderi anuale şi datorii restante către bugetul general consolidat de stat, respectiv către alţi creditori, care s-au perpetuat an de an până la nivelul anului 2012. La 31 decembrie 2012, societatea înregistra arierate în valoare de 1,57 miliarde de lei, din care 876,92 milioane de lei către bugetul consolidat al statului.

Culmea este că fostul director general al CFR Marfă, George Micu, a fost numit de Fenechiu manager privat la CFR SA după demisia lui Sophocleous, şi îi dă şi 9.000 de euro/lună salariu

La data de 28 mai 2013, datoriile totale către ANAF sunt în valoare de 1,51 miliarde de lei, incluzând accesorii calculate până la data de 17 mai 2013. Acumularea acestor datorii a avut loc, potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanţă, din cauză că, începând cu trimestrul IV 2008, societatea a resimţit efectele crizei economico-financiare mondiale care a afectat România, pierzând 10% din prestaţie şi terminând anul cu o pierdere brută de 169,4 milioane de lei. În anul 2009, prestaţia şi veniturile au scăzut abrupt cu circa 40% faţă de anul 2008, în condiţiile declinului pieţei de transport de marfă.

“Scopul proiectului de act normativ este de a realiza echilibrarea economico – financiară a societăţii în vederea creşterii atractivităţii la privatizare, iar proiectul de act normativ este necesar pentru realizarea conversiei datoriilor societăţii CFR Marfă către ANAF în acţiuni deţinute de statul român prin intermediul Ministerului Transporturilor”, se menţionează în motivare.

Cu alte cuvinte, CFR Marfă nu va fi preluată cu datorii de niciunul dintre cei doi investitori rămaşi în cursă pentru privatizare. Proiectul actului normativ va rămâne în dezbatere publică până în data de 21 iunie, iar câştigătorul licitaţiei va fi anunţat în 20 iunie.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.