România, punct nodal de transport în Europa de Sud-Est

ciolosRomânia poate fi în Europa de Sud-Est un punct nodal de transport deoarece are ieșire la Marea Neagră, a declarat premierul Dacian Cioloș, la revenirea de la Summitului ASEM de la Ulan Bator, Mongolia.

“Ieri, am intervenit în reuniunea plenară în care s-a dezbătut mai ales despre chestiunea legată de conectivitate, conectivitate între Europa și Asia, în sens larg. Eu am insistat pe nevoia de corelare și de coordonare pe diferitele acorduri legat de conectivitate atât pe partea de hard, (…) deci infrastructura de transport în general, de care România este interesată, și transport rutier și transport maritim, transport aerian. Am insistat pe faptul că România, în Europa de Sud-Est, poate să fie un punct nodal de transport, dat fiind faptul că are ieșire la Marea Neagră, că putem reactiva anumite conexiuni cu Asia Centrală și apoi cu tot continentul asiatic”, a spus premierul Cioloș, într-o declarație acordată Radio România și publicată sâmbătă pe site-ul Guvernului.

“Datorită Dunării, putem asigura transportul mărfurilor care ajung prin Marea Neagră în Portul Constanța spre toată Europa (…) Am exprimat disponibilitatea României de a se implica în astfel de proiecte. De altfel, noi am început deja discuții bilaterale cu țări riverane Mării Negre, Mării Caspice și cu țări din Asia Centrală pe acest subiect”, a precizat premierul.

“Conectivitate înseamnă mai mult decât infrastructură de transport, înseamnă și internet, înseamnă și facilitarea contactelor între cetățeni, între popoare, înseamnă dezvoltarea turismului și (…) astfel de reuniuni informale pot să fie foarte utile pentru a gândi, pentru a pune la punct programe care să meargă dincolo de un continent sau de altul”, a adăugat el.

Premierul Dacian Cioloș a participat vineri și sâmbătă, la Ulan Bator, la cel de-al XI-lea Summit ASEM, care a marcat 20 de ani de la lansarea dialogului politic între Europa și Asia, prin organizarea unei reuniuni la nivel înalt.

În marja lucrărilor summit-ului, șeful Executivului a avut o serie de întrevederi bilaterale cu premierii din Mongolia, China, Kazahstan, Singapore, Polonia și cu președintele Elveției și cel al Comisiei Europene.

Premierul Dacian Cioloș a avut, de asemenea, discuții informale cu președintele Consiliului European, prim-miniştrii guvernelor din Olanda, Luxemburg, Slovacia, Malta, Rusia, cu vicepreședintele Indiei, precum și cu Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene, Federica Mogherini și cu Secretarul General ASEAN.

ASEM a fost creată în 1996, având rolul de forum pentru dialog și cooperare între Europa și Asia. O dată la doi ani, șefii de stat și de guvern din cadrul ASEM, președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene și secretarul general al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) se reunesc în cadrul unui summit pentru a stabili prioritățile ASEM. Aceste reuniuni la nivel înalt se desfășoară alternativ în Asia și în Europa. Precedenta reuniune la nivel înalt a fost organizată la Milano, Italia în 2014.

(M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.