CNADNR îl plagiază pe Şova

CNADNR reia, luni, într-un comunicat remis redacţiei, tot ce a scris, sâmbătă, ministrul delegat Dan Şova pe site-ul personal despre primul contract de concesiune pe care îl pregăteşte la semnat pentru 20 aprilie. Întreg articolul, mai puţin titlul ”Adevărul despre autostrada Comarnic-Braşov în cifre”, este copiat cuvânt cu cuvânt şi transmis mass-media, de Compania de Autostrăzi.

Astfel, presa are, în sfârşit, câteva informaţii oficiale despre viitoarea autostradă Comarnic-Braşov, despre care premierul Victor Ponta a spus doar câteva vorbe după semnarea Memorandumului, la Guvern, cu reprezentanţii firmelor câştigătoare ale licitaţiei.

Pe pagina de Internet a DPIIS nu apar informaţii tehnice despre această autostradă.

Dan Şova a scris că taxa de autostradă pe acest tronson va fi cea mai mică din UE, respectiv de 7 lei, cu TVA, pentru toţi cei 60 de km ai viitoarei autostrăzi Comarnic-Braşov. Nu precizează însă cât vor plăti camioanele şi autocarele.

Despre costul lucrărilor de construcţii, atât Ponta, cât şi Şova au dat cifrele fără TVA, adică 1,8 miliarde de euro. Cu TVA, suma ajunge la 2,24 miliarde de euro. Dacă adăugăm 1,24 miliarde de euro cât estimează Şova (el a spus doar 1 miliard de euro, fără TVA) că va plăti statul român constructorilor, din taxă, ajungem la o sumă totală de circa 3,5 miliarde de euro.

AICI puteţi citi ce a scris Şova pe site-ul personal.

Aici puteţi citi comunicatul CNADNR.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.