Doi oameni au murit în urma ploilor torenţiale. Comandament la Guvern

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale din ultimele zile: o persoană a fost luată de viitură, în judeţul Vaslui, iar alta a fost lovită de fulger, în Prahova, a anunţat vicepremierul Gabriel Oprea, vineri dimineaţa, la Comandamentului convocat în urma avertizărilor de inundaţii emise de INHGA. Perioada următoare va fi caracterizată de instabilitate, fără să se înregistreze cantităţi foarte mari de precipitaţii la nivel naţional, dar există, totuşi, risc de inundaţii locale, a precizat Ion Sandu, şeful ANM, prezent la comandament.

Viiturile au produs în ultimele două zile importante pagube materiale în judeţele Caraş Severin, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Neamţ, Iaşi, Sălaj, Teleorman şi Vaslui.

„Au fost afectate 4 drumuri judeţene (2 în Vrancea şi 2 în Neamţ) şi 8 drumuri comunale din 5 judeţe. De asemenea, au fost inundate 528 hectare de teren agricol în 4 judeţe şi 165 de hectare de păşuni în 4 judeţe. Pentru limitarea efectelor inundaţiilor au acţionat 142 de persoane care au utilizat 49 de mijloace de intervenţie specializată”, a precizat Oprea.

Vicepremierul Liviu Dragnea a intervenit şi el de la Timişoara, cerând autorităţilor din judeţele vizate să fie pregătite.

“Situaţia nu arată deloc bine, iar prognoza nu este liniştitoare. Vreau să fiţi pregătiţi în toate judeţele, atât în ce priveşte prevenirea, cât şi intervenţia, acolo unde apele au făcut ravagii sau au produs stricăciuni”, a spus Dragnea.

Amintim că ANM a emis o atenţionare Cod Galben de ploi şi vijelii, de joi seara până vineri la ora 22.00, în 15 judeţe: Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Prahova, Neamţ, Vrancea, Vaslui,Tulcea şi Suceava.

În aceste regiuni s-au produs deja şi mai sunt aşteptate averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri/mp şi izolat peste 50 de litri/mp.

De sâmbătă, ploile cuprind şi Muntenia şi Oltenia, dar nu vor fi cantităţi importante.

Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a instituit, în intervalul 6 iunie, ora 20.00 – 8 iunie, ora 10.00, Cod Galben pe râurile mici din bazinele hidrografice Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Suşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi pe afluenţii Prutului inferior din judeţele Vaslui şi Galaţi.

Se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Oprea a spus că trebuie luate măsuri suplimentare pentru monitorizarea fluviului Dunărea, ţinând cont de debutul prognozat din amonte de Porţile de Fier.

Până la începutul săptămânii viitoare, ANM nu va emite o atenţionare la nivel naţional, însă de luni până miercuri este posibilă una, deoarece vor fi cantităţi şi mai importante de precipitaţii, dar zonele vizate nu pot fi precizate deocamdată, a spus Ion Sandu.

Stăm mai bine ca Germania, Cehia şi Austria

“Este o perioadă de instabilitate, cantităţile la nivel naţional de precipitaţii nu sunt înspăimântătoare, cum au fost cele care au creat viitura pe Dunăre în Germania, Cehia şi Austria. A fost Cod Roşu, cu cantităţi de peste 100 de litri/mp timp de aproape 2 zile. Nu suntem în aceeaşi situaţie, ca la nivel naţional să avem cantităţi atât de mari de precipitaţii, dar situaţii de genul celor descrise pot să apară în toată perioada care urmează”, a conchis Ion Sandu.

Amintim că Germania, Austria şi Cehia se confruntă de aproape o săptămână cu inundaţii fără precedent, cel puţin 11 persoane pierzându-şi viaţa, informează agenţiile de ştiri. Situaţia continua să rămână dificilă, joi, în unele regiuni din Germania, în special în fosta RDG, unde mii de persoane şi-au petrecut noaptea în centre de primire de urgenţă.

În Republica Cehă ar putea surveni o perioadă de uşoară ameliorare, după 5 zile de creştere a nivelului apelor. Premierul ungar Viktor Orban a atras atenţia că există nouă zone cu risc de inundaţii pe Dunăre în Ungaria. Potrivit celor mai recente estimări, fluviul va atinge luni (10 iunie), la Budapesta, un nivel record.

Apele Dunării au atins joi după-amiază la 10.540 mc/s la Bratislava, cel mai mare debit înregistrat vreodată în această zonă, a anunţat Institutul Hidrometeorologic slovac (SHMU), potrivit agenţiei TASR.

Nivelul crescut al apelor Dunării a obligat 5 nave de croazieră din Austria, Germania, Elveţia şi România să ancoreze, joi, la Komarno. Pe nave au rămas doar echipajele, în timp ce pasagerii au refuzat să rămână blocaţi, astfel că agenţiile de turism care au organizat voiajele au fost nevoite să le ofere rute alternative.  (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.