Efectele majorării accizei la 1 ianuarie: Vânzările OMV Petrom au scăzut cu 9%

Vânzările OMV Petrom s-au diminuat cu 9% în T1 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 5,296 miliarde de lei, față de 5,789 mld lei, iar profitul net al grupului a scăzut cu 19%, până la 1,075 mld lei, comparativ cu perioada similară a anului trecut, când compania obținuse un câștig net de 1,332 mld lei, potrivit raportului financiar al companiei, publicat astăzi. Amintim însă că şi anul trecut s-au înregistrat scăderi ale consumului de carburanţi faţă de 2012, cu 4%, aşa că raportarea este cu atât mai relevantă. Cu toate acestea, performanţele Petrom se înscriu tot la capitolul record, orice s-ar spune, în ultimii 4 ani de criză economică.

Datele INS arătau recent contrariul: în T1 2014 vânzările de carburanţi ar fi crescut cu 7,1%. Însă tot INS admitea, în 8 ianuarie, că vânzările au scăzut cu 4% în primele 11 luni ale lui 2013 faţă de 2012.

Cifrele prezentate de OMV Petrom reflectă efectele majorării accizei la 1 ianuarie prin acel artificiu al autorităţilor române, care nu au mai stabilit în euro valoarea acestor taxe, deoarece moneda europeană era mai mică decât anul precedent, ci în lei.

De la 1 aprilie a fost introdusă şi acciza suplimentară la carburanţi, lucru ce va afecta în continuare vânzările acestor produse, pentru simplul motiv că românii nu mai cumpără aşa mult cum o făceau în anii trecuţi. Iar transportatorii care efectuează curse internaţionale cumpără oricum din străinătate, cum o făceau şi înainte.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoarele explorare și producție, rafinare și produse petrochimice, marketing, gaze naturale și energie.

Grupul Petrom a încheiat anul 2012 cu un profit net de 3,946 miliarde de lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5% faţă de rezultatul net de 3,759 miliarde lei raportat la finele lui 2011.

Însă cel mai mare record l-a înregistrat în 2011 faţă de 2010, când profitul net a fost mai mare cu 72%. La finele lui 2010, Petrom înregistra “numai” 2,19 miliarde lei.

Vânzările de gaze, cu 19% mai mici

„Consumul estimat de gaze naturale al României a scăzut cu 9% comparativ cu T1/13, ca urmare a contracției cererii sectorului industrial, precum și ca efect al iernii mai blânde. Volumul vânzărilor de gaze ale Petrom s-a diminuat cu 18%, reflectând și extracția mai mică din depozitele subterane, întrucât compania a vândut cantități suplimentare de gaze în perioada de injecție din T2-T3/13, în loc să le depoziteze pentru iarnă”, potrivit raportului.

La finele T1, volumul total de gaze naturale aflat în depozitele subterane, deținut de Petrom, era de 74 milioane de metri cubi, comparativ cu 28 mil mc la finele T1 2013.

‘În T1/14, prețul reglementat al gazelor din producție internă pentru sectorul non-casnic a fost stabilit la 72,0 lei/MWh, iar pentru sectorul casnic a fost de 50,6 lei/MWh, în timp ce prețul mediu al gazelor de import estimat de ANRE a fost de 420 USD/1.000 mc (sau echivalentul a 129 lei/MWh). Cota medie de import stabilită de ANRE pentru sectorul non-casnic a fost de 23% în

T1/14, sub media de 31% înregistrată în T1/13′, au mai arătat reprezentanții Petrom.

Totodată, producția brută estimată de energie electrică a României a crescut cu aproape 4% față de primul trimestru din 2013, în timp ce consumul estimat s-a diminuat cu aproximativ 3%, prin urmare exportul de electricitate al țării a depășit importul, se mai precizează în raport.

Preţ un pic mai mic la energie

„Consumul intern mai mic și creșterea abruptă a producției din surse regenerabile au condus la scăderea prețurilor pentru energia electrică pe piață din România. Conform datelor preliminare publicate de OPCOM, prețul pe Piața Zilei Următoare s-a situat la valoarea medie de 145 lei/MWh pentru energia electrică livrată în bandă și 193 lei/MWh pentru energia electrică livrată în orele de vârf, ușor mai scăzute în comparație cu același trimestru al anului trecut”, spun oficialii Petrom.

Compania produce electricitate în centrala de la Brazi și în parcul eolian Dorobanțu.

„Cu o disponibilitate netă de 98% și o producție netă de electricitate de 0,55 TWh (cu 29% mai mică decât în T1/13), centrala Brazi a acoperit mai mult de 3% din producția estimată de electricitate a României, cu o contribuție ridicată pe piața serviciilor tehnologice de sistem și pe piața de echilibrare (a doua cea mai mare contribuție pe piața de echilibrare din România)”, se mai menționează în document.

De asemenea, parcul eolian Dorobanțu, cu o disponibilitate netă de 99%, a generat o producție netă de electricitate de 0,02 TWh, cu 32% mai mică decât în T1/13, în contextul iernii mai blânde. Pentru electricitatea produsă și livrată, OMV Petrom Wind Power S.R.L. a primit 40.470 certificate verzi. Conform legislației în vigoare, jumătate dintre aceste certificate devin eligibile pentru tranzacționare după 1 ianuarie 2018.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale publice din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom.

Statul român prin Ministerul Economiei deține 20,63% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea — 18,99% și alți acționari 9,35%.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.