ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Efectele secetei: BCR reduce de la 1,2 la 0,7% prognoza creşterii economice

Data:

Analiştii BCR au revizuit în scădere prognoza creşterii economice pentru acest an, de la 1,2% la 0,7%. Cauza principală este producţia agricolă aflată mult sub aşteptări. Totodată, estimarea pentru anul următor a fost redusă de la 2,9% la 1,9%, pe fondul incertitudinilor din Zona Euro. “Dacă România ar fi avut o evoluţie normală în agricultură, în acest an am fi putut avea o creştere economică de circa 1,1%; aşa, avem o estimare de 0,7%, care încorporează şi efectele unei uşoare recesiuni în Zona Euro”, a explicat joi, într-o conferinţă de presă, Eugen Şinca, noul economist-şef al BCR.

Eugen Şinca a arătat că şi această estimare este foarte bună pentru România, faţă de Zona Euro, unde lucrurile stau rău de tot: anul se va încheia cu o scădere economică de 0,2%.

Lucian Anghel, fostul economist-şef al BCR, a declarat că România a avut o evoluţie mult mai bună în trimestrul al doilea decât alte ţări. “Dacă ne uităm la creşterea economică din trimestrul al doilea faţă de primul trimestru, suntem în primul eşalon al ţărilor din Zona Euro la creşterea economică şi ne păstram acel ecart de un punct procentual faţă de Zona Euro. Puţine ţări vor avea o creştere de peste 0%”, a arătat Anghel.

El a explicat că, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, România a înregistrat o creştere ajustată de 1,7%, în timp ce Zona Euro a scăzut cu 0,4%, ecartul fiind de aproximativ două puncte procentuale.

Anghel a mai afirmat că, pe termen foarte scurt, este important ca România să finalizeze câteva proiecte economice, inclusiv o emisiune de eurobonduri sau dezvoltarea infrastructurii prin parteneriat public-privat, pentru a muta focusul analiştilor internaţionali de pe politic pe proiecte economice.

Exporturile, afectate

Totodată, cum Zona Euro rămâne sub criza datoriilor suverane, România va fi afectată pe canalul exporturilor – întrucât circa 50% din acestea sunt către ţările din Zona Euro -, dar şi pe canalul investiţiilor străine directe, întrucât 80% dintre acestea provin din aceste ţări.

Pe de altă parte, “performanţa sub aşteptări în domeniul atragerii fondurilor europene structurale trebuie îmbunătăţită rapid, în caz contrar România riscând o perioadă prelungită de creştere economică sub potenţial”, a adaugat Eugen Sinca.

Consumul, prea puţin ajutat de reîntregirea salariilor

El este optimist că şi consumul ne poate salva, “pe fondul majorărilor salariale cu 8% din luna iunie şi 7,4% în decembrie, la care se adaugă decizia Guvernului de a plăti contribuţiile de asigurări de sănătate pentru pensionari”.

Şinca a explicat că este vorba despre consumul în comerţul de retail şi pe segmentul serviciilor prestate de companii atât persoanelor fizice, cât şi altor companii.

Totuşi, ce s-a dat la reîntregirea salariilor este prea puţin, iar devalorizarea leului şi scumpirile deja operate la produsele alimentare au făcut ca aceşti bani să n u se simtă în buyunarele bugetarilor.

Şinca a precizat că, în paralel, România ar trebui să menţină un ritm ridicat de investiţii în infrastructură, fiind esenţial să revină cu proiecte majore în acest domeniu şi să puncteze astfel pe plan extern în ochii investitorilor internaţionali. Aceste proiecte ar putea include privatizări, precum şi o posibilă emitere de eurobonduri.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PALSU

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Lift cu 7 persoane, căzut în gol a Ministerul Transporturilor

Un lift în care se aflau șapte persoane (2...

Piața imobiliară din Iași se redefinește

Iașiul apasă pedala de accelerație la capitolul piață imobiliară,...

SPEEDWELL continuă extinderea rețelei SPACEPLUS

SPEEDWELL, dezvoltator imobiliar activ cu origini belgiene, anunță într-un...

Schimbări majore pentru transportul de deșeuri, de la 21 mai 2026

Începând de astăzi, 21 mai 2026, toate documentele necesare...

Tăcut ca mormântul

În timp ce producția de mașini electrice este retrasă...

Camerele onboard – transport public mai sigur și mai inteligent

ELKO Romania propune sistemele de supraveghere video pentru transport...

Grupul eMAG anunță investiții de 1,2 miliarde de lei

Grupul eMAG continuă investițiile în tehnologie, logistică și servicii,...

Mack compatibil cu EPA 2027

În SUA, motoarele diesel au în continuare mare căutare,...