ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Gabriel Oprea, premier interimar până se face bine Ponta

Data:

Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea în funcţia de prim-ministru interimar pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de către Victor Ponta, operat la genunchi în Turcia. Ponta i-a transmis astăzi lui Iohannis o scrisoare în care i-a indicat pe cine să numească înlocuitor.

Gabriel Oprea, președintele UNPR, a fost fost mai întâi membru PSD, între anii 2003 – 2009. Între anii 2001 – 2002 a fost secretar de stat şi președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, iar între 2002 și 2003, prefect al Capitalei. Între 19 iunie 2003 – 14 iulie 2004 a fost ministru delegat pentru Administrația Publică, în cadrul MAI.

Din 2004 până în 2012 a fost deputat de Ilfov – mai întâi din partea PSD. La parlamentarele din 9 decembrie 2012 a candidat din partea USL şi a obținut un mandat de senator în Colegiul 3 din București.

În 22 decembrie 2008 a fost învestit ministru al Administrației și Internelor în primul Guvern Boc, însă a rămas în această funcţie numai până la 13 ianuarie 2009, demisionând după ce, cu o zi înainte, PSD i-a retras sprijinul politic.

Oprea a demisionat atunci din PSD, devenind deputat independent. Din data de 1 mai 2010 este președintele UNPR.

Din 18 decembrie 2009 până la 6 februarie 2012 a fost ministrul Apărării în guvernele conduse de Emil Boc, apoi până la 7 mai 2012 în Guvernul Ungureanu – înlăturat prin moţiunea de cenzură depusă de USL.

Nu a intrat din prima în Guvernul Ponta la 8 mai 2012, ci abia  în 21 decembrie 2012, în calitate de viceprim-ministru. Din 23 ianuarie 2014 a fost desemnat ministru interimar al Afacerilor Interne, după demisia lui Radu Stroe, iar din 5 martie 2014 a devenit ministru plin al MAI, pstrându-şi funcţia de vicepremier, de asemenea.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Eurowag își extinde gama de combustibil HVO ecologic în Polonia

Eurowag se pregătește să deschidă al doilea Truckpark în...

cellcentric prezintă sistemul de pile de combustie BZA375

cellcentric, compania înființată în urma unui parteneriat între Daimler...

SUA nu vrea electrice

Anul trecut nu a fost cel mai reușit pentru...

Renault, Dacia și Alpine vor electriza Salonul Auto de la Paris 2026

Renault Group și mărcile sale vor fi prezente, în...

AI nu va influența volumul de recrutare în următorii 2 ani, cred 80% dintre angajatori

Un sondaj eJobs relevă că 80% dintre angajatori consideră...

Pădurea Copiilor OSCAR ajunge la 5 ha și 25.000 de puieți în Sinești

OSCAR Downstream continuă investițiile în proiecte de mediu și...

Ziua națională împotriva traficului ilicit de mărfuri

21 aprilie marchează în România Ziua națională împotriva traficului...

Caravana EFdeN pornește la drum cu noul eActros 600

Daimler Truck & Bus România susține lansarea Caravanei Sustenabilității...