Învăţământul gratuit, o mare minciună. ŞPAGA LA PUTERE

Recentele scandaluri izbucnite în câteva şcoli în urma denunţurilor unor părinţi sătui să dea şpagă cadrelor didactice care, după ce că le pretind cu neruşinare bani, îi mai şi jignesc, este un foc de paie înăbuşit rapid de inspectoratele şcolare. Măsurile luate – două avertismente la un liceu unde o elevă şi-a filmat diriginta în timp ce le pretindea elevilor şpagă şi o demitere (cu posibilitatea revenirii la catedră) a învăţătoarei de la Şcoala Centrală din Bucureşti, filmate în timp ce îi făcea „tâmpiţi” pe părinţi că nu înţeleg să dea mai mulţi bani pentru cadourile de Crăciun – sunt măsuri menite să-i descurajeze definitiv pe cei ce încă mai credeau că pot schimba sistemul. De altfel, însuşi premierul Victor Ponta a dat tonul, omorând din faşă o anchetă a procurorilor pe care o efectuau la examenul de bacalaureat în vara trecută, când mai mulţi candidaţi de la Liceul “Bolintineanu” au dat şpagă. Ponta le-a ordonat oamenilor legii, într-o declaraţie publică, “să lase copiii în pace”.

Toate guvernele postdecembriste au fost complice la jecmănirea părinţilor cu sume din an în an mai mari. Chiar şi în timpul Guvernului Boc – care l-a dat pe Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei cel mai urât de profesori, pentru că le-a tăiat din privilegii şi a impus o oarecare ordine în şcoli – se practica în continuare cotizaţia la şcoli.

Iar aceasta în ciuda declaraţiilor vehemente la televizor ale lui Funeriu, că “fondul clasei nu se mai dă” şi că “profesorii nu mai au voie să ceară astfel de bani”. Cei care aveau copii la şcoală erau constrânşi prin aşa-numitul „Comitet de părinţi” – invenţie a conducerii şcolilor prevăzută chiar în Regulamentul şcolar, pentru a disimula şpaga.

Lanţul corupţiei

Există un lanţ al corupţiei, instituit de 23 de ani: cine ajunge la putere schimbă directorii şcolilor. Aceştia, numiţi politic, au puteri depline şi fac presiuni asupra profesorilor diriginţi, care trebuie să colecteze banii de la părinţi şi să-i dea mai departe. Altfel, îşi riscă liniştea în şcoală şi poate chiar locul de muncă dacă nu sunt titulari de catedră, ei putând fi plimbaţi pe la mai multe şcoli unde li se poate împărţi norma.

Fostul ministru PSD Ecaterina Andronescu – în guvernele Năstase şi Boc I – susţine şi acum că “am interzis prin Ordin fondul clasei şi al şcolii”. Dar cine să-l respecte, profesorii care se văicăresc că au salarii mici dar muncesc maxim 16 ore pe săptămână, cum atrăgea atenţia şi Traian Băsescu – motiv să-l urască pe veci toţi dascălii?!?

Ar fi nedrept să-i acuzăm pe părinţi că acceptă să dea şpagă fără a denunţa acest lucru. Nu-i ajută nimeni şi îşi atrag oprobriul întregii dăscălimi. S-a văzut cum dădea din colţ în colţ conducerea şcolii unde învăţătoarea şpăgară a fost filmată de un părinte. A fost nevoie de câteva săptămâni până când directoarea să-şi dea demisia.

“Să vină Parchetul”

Un lider de sindicat – Marius Nistor, de la Federaţia “Spiru Haret” – acuza Parchetul General că nu a intervenit imediat, de parcă conducerea şcolii şi Consiliul de Administraţie nu ar fi existat.

Pasarea responsabilităţii este un atribut al politicului, din care fac parte atât directorii, cât şi cei din consiliile de administraţie ale şcolilor, aşa că este explicabilă atitudinea “să vină Parchetul şi Poliţia să facă ordine”. De altfel, anunţul privind decizia CA al şcolii unde preda învăţătoarea şpăgară a fost dat de reprezentantul în CA al Primăriei Sectorului 2 şi nu de vreun profesor membru în CA. Edilul Neculai Onţanu n-a vrut să-şi păteze numele cu acest “caz izolat”

De fapt, toată lumea (şi mai ales părinţii, adică electoratul pentru edili) ştie că aceste “cazuri izolate” – clamate şi de de inspectoratele şcolare, de sindicatele din învăţământ şi de politicieni – reprezintă, de fapt, un fenomen de corupţie generalizată.

Părinţii pun termopane, primarii se laudă cu investiţii masive

Nu există şcoală în care să nu se perceapă bani de la elevi pentru fondul clasei, fondul şcolii, plata femeilor de serviciu, a pazei, a cadourilor de Paşti, de Crăciun, de 1 şi 8 Martie, de zilele de naştere ale profesorilor, învăţătoarelor, educatoarelor şi, evident, ale directoarelor.

Părinţii pun termopane, schimbă parchetul, cumpără băncile pentru elevi şi tabla de scris, zugrăvesc etc, în ciuda faptului că primarii se laudă că fac investiţii imense în unităţile de învăţământ în fiecare vară – zugrăvit, igienizare, schimbat grupuri sanitare, acoperiş, terase, centrale termice, anvelopare termică, dotarea laboratoarelor, săli şi terenuri de sport etc.

Evaziune de sute de milioane/an, necontrolată

Nimeni nu primeşte chitanţă pentru banii daţi la şcoală, iar sumele adunate ating milioane de lei anual. Dacă toţi cei peste 3,3 milioane de elevi ar plăti numai 100 de lei pe an, constatăm lesne că suma totală devine astronomică. Numai că suma este aşa mică doar în şcolile din mediul rural sau din oraşele mici.

În Capitală şi marile oraşe, părinţii scot din buzunar, anual, între 300 de lei şi câteva sute de euro, în funcţie de „rangul” şcolii. De altfel, chiar în înregistrarea difuzată pe canalele de televiziune învăţătoarea şpăgară îi admonesta pe părinţi să nu se mai plângă de bani, dacă au vrut să-şi dea odraslele „la şcoală de fiţe”.

Jupuiţi de 3-4 ori

Părinţii sunt, de fapt, „jupuiţi” de 3 ori: o dată prin taxele şi impozitele locale, care merg la primărie şi din care se plătesc facturile pentru energie electrică şi încălzire în şcoli şi grădiniţe; a doua oară din impozitul pe venit, din care primeşte şi Ministerul Educaţiei pentru plata salariilor profesorilor; fondul clasei, fondul şcolii şi „şpaga” pentru profesori.

Cei care îşi dau copiii la meditaţii mai plătesc o dată învăţământul „gratuit”, deoarece prea puţini dascăli sunt motivaţi ca elevii lor să obţină performanţă. Iar calitatea slabă a învăţământului – că despre educaţie nici nu poate fi vorba – este demonstrată de rezultatele slabe la examenele naţionale de evaluare la sfârşitul ciclului de 8 clase şi la bacalaureat.

Dar cum niciun profesor nu este pedepsit pentru că nu îşi face treaba, presa discută două-trei zile după afişarea rezultatelor la examene, politicienii promit la televizor marea cu sarea, apoi toată lumea uită până anul viitor, când subiectul se reia.

Ponta: La un moment dat trebuie să oprim lucrurile astea   

Deunăzi, premierul Victor Ponta declara, referitor la licitaţia pentru achiziţionarea a 600 de microbuze şcolare, organizată de Ministerul Dezvoltării condus de Liviu Dragnea, că „asta ne va permite să fim mult mai duri în ceea ce priveşte activitatea de zi cu zi (în domeniul învăţământului, n.r.)”.

El a argumentat şi de ce: „Pentru că ceea ce s-a întâmplat de la începutul anului – fondul clasei, meditaţii – sunt lucruri pe care la un moment dat trebuie să le oprim; şi nu poţi să le opreşti doar pe partea de restricţie, trebuie să pui ceva în loc. Şi atunci, toate aceste fonduri şi programe pe care le găsim pentru educaţie… Dacă vorbiţi de microbuze, cred că ştiţi că banii pentru microbuze vin din vânzarea certificatelor de emisii. Deci, am găsit un proiect special, tocmai pentru educaţie. Şi toţi banii pe care îi avem disponibili peste tot îi folosim pentru educaţie, ca să putem să cerem mai multă exigenţă şi mai multă ordine în sistemul de educaţie”.

Eradicarea şpăgii, prin cod de etică

Premierul vrea să radă fenomenul de şpagă din şcoli într-un stil cât se poate de demagocic: i-a dat termen două săptămâni – până mai uită lumea – ministrului Educaţiei,  Remus Pricopie, să-i prezinte în Guvern “măsuri concrete pentru combaterea neregulilor din şcoli”.

“Domnule ministru Pricopie (…), dacă aveţi nevoie şi de resursele Corpului meu de control vă ajut, vreau să avem o situaţie foarte clară apropo de ce se întâmplă anormal de zeci de ani în învăţământul românesc, dar acum avem şi puterea politică, şi dorinţa de a pune capăt. Vreau să terminaţi codurile de etică, vreau să stabilim foarte clar ce se întâmplă cu meditaţiile, cu toate celelalte, cu fondul clasei. Vreau să avem nişte reglementări foarte clare, pentru că abuzurile care sunt relevate nu ştiu dacă sunt simple excepţii sau nu cumva constituie o regulă”, i-a spus Ponta lui Pricopie în şedinţa din 15 ianuarie a Guvernului.

Copiii politicienilor, la şcoli particulare. Facultatea, în străinătate

Premierul nu are de unde să ştie ce se întâmplă în şcolile de stat. El şi-a dat copilul la o şcoală particulară, unde în clasă sunt numai 15 elevi şi nu se plătesc fondul clasei, fondul şcolii, parchetul, băncile, tabla, termopanele, cadourile pentru directoare, profesori, femei de serviciu şi paznici.

Însă şi alţi politicieni – de toate coloraturile – şi-au dat copiii la şcoli private, iar la facultate îi trimit să studieze obligatoriu în străinătate – nu de alta, dar să înveţe ce trebuie. Marea Britanie este acum la modă (unde şi-a trimis copiii la studiu vicepreşedintele PDL Cezar Preda, spre exemplu), faţă de Franţa – aleasă de Videanu pentru cei doi copii ai săi, pe vremea când era primar al Capitalei. Dar şi copiii lui Adrian Năstase (PSD) au studiat tot în străinătate, chiar dacă el era profesor universitar la Facultatea de Drept din Bucureşti. Sunt numai câteva exemple.

Răul sindicatelor

Sindicatele din învăţământ mârâie acum mai puţin împotriva şcolilor private, din acest motiv, dar liderii lor tot mai dau declaraţii privind „lipsa de calitate” a învăţământului privat. Dacă le-ar putea interzice, ar fi fericire maximă pentru aceste organizaţii care au făcut mult rău educaţiei, prin manipularea cadrelor didactice şi lipsa de interes faţă de elevi.

Toate cele aproximativ 400.000 de cadre didactice şi nedidactice plăteau obligatoriu, până în 2011, o cotizaţie lunară de 1% către sindicate, bani ce li se opreau direct de pe statul de plată. Ministrul Funeriu a interzis printr-un ordin această ilegalitate, dar Liviu Marian Pop, devenit ministru interimar al Educaţiei în Guvernul Ponta I, l-a abrogat, motiv pentru care a intrat în vizorul ANI, pentru incompatibilitate.

Provenit din rândurile liderilor de sindicat, Pop a câştigat bani frumoşi: 77.000 de lei numai în 2010, potrivit declaraţiei de avere. Asta pe lângă leafa de profesor.

Universitarii din fruntea Educaţiei, dezinteresaţi de şcoala primară, gimnaziu şi liceu

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, este – ca şi miniştii anteriori – profesor universitar. Are salariu mare, numai 4-6 ore pe săptămână şi fără bătăi de cap cu „subfinanţarea”.

În spatele autonomiei universitare se ascunde o mare afacere: toate facultăţile şi-au înfiinţat sute de locuri cu taxă, astfel că, pe lângă concurenţa neloială pe care o fac universităţilor private, plus denigrarea continuă a acestora – “uitând” că trei sferturi dintre dascălii de la stat predau şi la privat -, banii curg gârlă, fiind controlaţi doar de senatul universităţii.

Universităţile de stat, cu taxă

Practic, universităţile de stat s-au transformat în adevărate SRL-uri. Cei circa 4.000 de profesori universitari primesc, pe lângă salariul de 3.500 de lei/lună (asta din 2011, deoarece înainte primeau circa 8.000 de lei/lună, cu posibilitatea de a primi bani de la mai multe universităţi de stat unde îşi făceau aranjamente să predea), tot felul de sporuri din banii adunaţi de la locurile cu taxă. În schimb, conferenţiarii şi lectorii sunt înlăturaţi de la asemenea privilegii; ei rămân cu salariul la nivelul celui de profesor de liceu. Statul nu poate controla fenomenul, deoarece este “autonomie”.

Nici Funeriu nu a fost interesat să elimine de la stat locurile cu taxă – ilegale, atât timp cât învăţământul public este gratuit. În plus, cu toată reforma învăţământului cu care s-a lăudat prin Legea nr. 1/2011, nu a scos nici măcar taxa de înscriere la facultate, care este cuprinsă între 150-200 de lei. Iar acesta, la facultăţile la care “admiterea” este o simplă formalitate de depunere a dosarului cu diploma de bacalaureat, dacă la cele unde se dă examen ar putea fi justificată.

“Dinozaurii” rămân la facultate

Ce a reuşit însă ministrul Funeriu a fost scoaterea obligatorie la pensie, la 65 de ani, a “dinozaurilor” din învăţământul universitar, în sensul că nu au mai putut ocupa pe veci şefia unei catedre, în defavoarea cadrelor didactice tinere (adică de 45.50 de ani).

Această prevedere a căzut însă anul trecut de Crăciun, când Guvernul Ponta a operat mai multe modificări în Legea educaţiei. Astfel, Senatul fiecărei universităţi va aproba prelungirea contractului de muncă după pensionare, fără ca profesorul în cauză să cumuleze şi pensia (cum se întâmpla înainte de 2011). Nici nu are vreun interes, pentru că pensia este mai mică decât leafa de profesor, cu sporurile de vechime – evident, cele mai mari, având în vedere vârsta înaintată.

Alte modificări în lege, dar de data aceasta referitoare la “rectozauri” – care acum pot fi şi membri de partid –, precum şi la regimul incompatibilităţilor, după ce Andronescu a deţinut simultan funcţiile de senator şi rector, motiv să aibă pe rolul instanţelor un proces cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) -, au fost operate tot de Crăciun, însă în 2012.

Raportul MCV din ianuarie 2013 preciza clar: incompatibilii din Parlament să demisioneze, lucru care însă nu a fost luat în seamă de aleşi.

Anual sunt 62.000 de locuri la stat şi tot atâtea cu plată 

Anual, cele 56 de universităţi de stat primesc 62.400 de locuri bugetate din bani publici. La acestea se adaugă încă pe atâtea locuri pe care şi le înfiinţează cu taxă. În 2012, spre exemplu, universităţile de stau au avut de trei ori mai multe locuri cu plată (113.000) decât universităţile private.

Cele 56 de universităţi particulare sunt constrânse, astfel, să scadă cuantumul taxei, pentru a prinde ceva din cei circa 100.000 de absolvenţi de  liceu care promovează examenul de bacalaureat în fiecare vară. Oferta “de la stat” este însă de nerefuzat, chiar dacă are taxe mari, deoarece se crede că diploma are mai multă valoare.

Până la venirea lui Funeriu la Educaţie, rata de promovare era mult mai mare: circa 170.000 de absolvenţi de liceu erau absorbiţi anual de universităţile de stat şi private. Acum, bătălia este crâncenă între ele, iar în octombrie 2011, senatorul PSD Ecaterina Andronescu dorea ca absolvenţii de liceu să se poată înscrie la facultate chiar dacă nu au luat bacalaureatul.

În 2012, “bacalaureatul profesional” inventat de Andronescu era menit şi el să aducă mai mulţi plătitori de taxă. Tot ea cerea eliminarea camerelor video de la examen, pe motiv că profesorii sunt umiliţi.

Nu i-a reuşit niciuna dintre aceste manevre, însă rata de promovare la BAC a crescut la 56,4% anul trecut, faţă de 43,01% în 2012 înainte de contestaţii (al căror număr s-a ridicat în 2012 la peste 53.000) şi cu 11% după soluţionarea contestaţiilor – când 44,4% au fost declaraţi promovaţi.

Şomeri cu diplomă

Dar marea dramă vine însă la terminarea facultăţii: peste 100.000 de absolvenţi ies pe piaţă în fiecare an, fără ca România să le asigure locuri de muncă. Iar numărul lor îngroaşă, anual, rândurile şomerilor – 25% rată de şomaj la tineri. În cele mai multe cazuri, diploma universitară nu le ajută la nimic.

Şi mai grav este însă că studenţii nu primesc o pregătire practică, pentru profesii care se regăsesc pe piaţa muncii. Spre exemplu, foarte mulţi termină psihologia – că e la modă -, dar locuri de muncă nu sunt – nici măcar la şcoli, unde ar fi extrem de utile având în vedere problemele multiple de agresivitate şi consum de substanţe interzise, cu care se confruntă adolescenţii şi chiar cei din clasele primare.

Noile investiţii şi locuri de muncă, simple promisiuni

Universităţile de stat ar trebui obligate prin lege să încheie contracte cu firme astfel încât locurile pe care le înfiinţează în fiecare an la facultate să îşi regăsescă piaţa muncii utilitate. Dar cine să gândească acest aspect, când promisiunile Guvernului privind crearea de locuri de muncă rămân doar pe hârtie?

Anul trecut, în iulie, premierul Victor Ponta anunţa “investiţii de cel puţin 10 miliarde de euro şi înfiinţarea a minim 50.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului”. Totul era prevăzut în Planul Naţional de Investiţii, pus pe hârtie de ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, dar care a dispărut între timp de pe site-ul Guvernului.

În decembrie aveam cu 54.000 mai mulţi şomeri decât anul anterior şi cu 8,2% mai puţine investiţii străine.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.