Mediul de afaceri german: Încrederea este afectată de criza politică

În contextul actualelor evenimente politice, AHK România informează, prin intermediul unui comunicat, toți factorii de decizie politică că actualele evoluții politice au dus la pierderea încrederii companiilor germane în implementarea reformelor necesare și urgente.

„Capacitatea de reformă și, prin urmare, configurarea condițiilor cadru ale viitoarelor politici economice în România depinde în mare măsură de factorii de decizie politică, care nu ar trebui să se concentreze pe apariția crizelor politice, ci pe implementarea continuă a reformelor. România are nevoie de un guvern capabil să acționeze pentru a face față provocărilor economice imense, de la Green Deal la transformarea digitală a economiei și pentru a menține competitivitatea amplasamentului investițional.

În loc de noi probleme și incertitudini legate de viitor, companiile din România au nevoie de toată atenția și sprijinul politic și administrativ. De exemplu, subvențiile oferite de UE trebuie să ajungă în economie, administrațiile trebuie să devină mai profesioniste și mai digitalizate și, astfel, nivelul de trai al populației să crească semnificativ”, se arată în comunicatul AHK România.

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.