Ponta: Avem încasări scăzute din impozitul pe profit. Firmele intră în insolvenţă, unele din rea-credinţă. Trebuie sancţiuni

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi, la finalul şedinţei USL, că intrarea în insolvenţă a multor societăţi comerciale a dus la scăderea nivelului de colectare a impozitului pe profit, în primul trimestru, faşă de cel din perioada similară a anului trecut. El susţine însă că există şi firme care intră din rea-credinţă în insolvenţă “pentru a nu mai plăti nici un fel de taxă şi impozit la stat”. În cazul lor, “trebuie instituite urgent sancţiuni, iar aceasta va fi preocuparea Guvernului în trimestrul al doilea”, a avertizat Ponta. Prim-ministrul are însă şi “veşti bune, ce ţin de faptul că am avut o creştere semnificativă de 8% a exportului, că avem cel mai mic deficit al balanţei comerciale din ultimii 10 ani, că ne-am încadrat în ţinta de deficit trimestrial stabilit cu FMI, că avem încasări de peste 10% creştere atât la TVA, la accize, la impozitul pe venit”.

“Veştile proastre sunt cele legate de o scădere importantă a veniturilor privind impozitul pe profit, şi aici – fără să ţin cursuri economice – sunt două explicaţii: pe de o parte sunt companii multe care intră în insolvenţă, pentru că, neavând asigurat un flux de creditare, pur şi simplu nu reuşesc să facă faţă cu obligaţiile pe care le au atât faţă de bugetul de stat, cât şi faţă de alţi furnizori, iar a doua categorie – şi acolo trebuie să accelerăm, de fapt, modificarea Legii insolvenţei – se referă la cei care intră cu rea-credinţă în insolvenţă, în aşa fel încât nu mai plătesc niciun fel de taxă, nu mai plătesc niciun fel de impozit, nimic din ceea ce plătesc celelalte companii care trăiesc în mod normal pe piaţa economică. Şi merg mai departe, îşi ţin activitatea, fără să plătească nicio taxă”, a arătat Ponta.

El a adăugat că vor trebui instituite sancţiuni în cazul societăţilor comerciale „direct cu faliment, cele care intră în mod fraudulos în insolvenţă sau doar pentru a nu plăti taxe şi impozite”, iar aceasta va fi preocuparea Guvernului pentru trimestrul al doilea, în perspectiva acordului cu FMI. Nu a precizat însă care dintre acorduri: cel pe care FMI nu a vrut să îl închidă şi l-a prelungit până în iunie, sau cel nou, pe care Ponta ar fi vrut să-l încheie deja înaintea închiderii primului şi pe care acum speră să îl încheie după iunie.

La privatizări stăm bine

“La sfârşitul acestui trimestru al doilea trebuie să intrăm în board-ul FMI, dincolo de obligaţiile de prior action, ceea ce avem trecut în scrisoarea de intenţie referitor la privatizarea CFR, la Transgaz. Veştile sunt foarte bune, avem o suprasubscriere importantă şi mă bucur, ăsta e un semn de încredere şi de potenţial de dezvoltare pentru Transgaz, pentru Romgaz, pentru Nuclearelectrica – deci ziceam, dincolo de obligaţiile foarte punctuale, această capacitate a noastră de a avea în continuare disciplină bugetară şi dezvoltare, şi creştere, uşoară în acest moment, dar care poate fi accentuată în lunile care urmează, reprezintă nişte garanţii că putem să rămânem pe panta ascendentă”, a mai spus Ponta.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.