Saab, in faliment

 

Constructorul auto suedez Saab si-a declarat luni falimentul, in justitie, punand astfel capat eforturilor din ultimii doi ani pentru salvarea marcii emblematice cu o istorie de 74 de ani, transmite AFP. Tribunalul din Vanersborg a anuntat ca principalele trei companii ale grupului, Saab Automobile Aktiebolag, Saab Automobile Tools si Saab Automobile Powertrain, au declarat falimentul si vor numi rapid un lichidator.

Proprietarul Saab, compania olandeza Swedish Automobile (Swan), a confirmat ca, in lipsa unor noi fonduri, producatorul auto este insolvabil, iar declararea falimentului este in interesul creditorilor.

Swedish Automobile (fosta Spyker Cars) a cumparat Saab in februarie 2010, de la grupul american General Motors. Saab a fost obligata sa-si opreasca productia in luna aprilie a acestui an, dupa ce furnizorii au oprit livrarile din cauza facturilor neplatite. In septembrie, a obtinut in justitie protectie fata de creditori si a incercat fara succes sa atraga finantare. Cei aproximativ 3.700 angajati ai Saab nu si-au primit salariile pe luna noiembrie.

Actiunile Swedish Automobile au scazut in urma informatiei cu 67%, la 7 centi pe unitate. Saab a fost infiintata in 1937, ca producator de avioane, si a inceput sa fabrice automobile in 1047. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.