TIR-uri cu banane, confiscate la Arad

Peste 44 de tone de banane aduse în ţară joi seară, prin Vama Nădlac, cu două automarfare, au fost confiscate de poliţiştii arădeni, după ce şoferii TIR-urilor au prezentat documente din care reieşea că fructele erau destinate unei firme din Ilfov a cărei activitate este suspendată.

Potrivit poliţiştilor, cel care urma să valorifice bananele este un cetăţean turc, care nu deţinea documente legale de provenienţă.

Cetăţeanul turc a fost sancţionat amendat cu 40.000 de lei, iar bananele au fost confiscate, urmând să fie valorificate pentru a constitui venit la bugetul de stat. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.