Tratatul privind guvernanta fiscala in UE, semnat

Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare a fost semnat vineri dimineata, la Consiliul European de primavara de la Bruxelles, de liderii a 25 de state membre ale Uniunii Europene, printre care si presedintele Romaniei, Traian Basescu. Marea Britanie si Cehia sunt singurele tari UE care nu se alatura Tratatului.

“Se stabileste un nou pas in ceea ce priveste integrarea politicilor economice. Integrarea se va realiza pe 2 cai: prin cresterea gradului de armonizare politica la nivelul UE si prin cresterea controlului institutiilor europene in vederea coordonarii politicilor fiscale. E clar ca, de buna-voie, cele 25 de state semnatare impart controlul national pe buget si fiscalitate cu Comisia Europeana, care-si face rolul de jandarm al respectarii Tratatului” a declarat presedintele Traian Basescu dupa semnarea Tratatului.

Seful statului a precizat ca “euro nu e numai moneda tarilor euro, ci moneda UE, iar statele non-euro au o derogare”. Monedei euro i se adauga un sistem de sustinere, de control a performantei fiscal-bugetare a fiecarui stat membru”, a adaugat el.

Tratatul de guvernanta fiscala introduce un set de reguli care sa imbunatateasca disciplina bugetara la nivelul regiunii, aducand si penalitati automate pentru statele care au semnat documentul. Acesta a fost agreat de catre cele 17 state membre ale Zonei Euro, la care s-au alaturat aproape toate celelalte state membre ale UE, cu exceptia Marii Britanii si a Cehiei.

Concret, tratatul stabileste pragul de 0,5% drept limita a deficitului bugetar structural, iar in cazul in care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% si nu exista riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice, acest deficit structural poate sa ajunga la circa 1% din PIB. Deficitul bugetar maxim ciclic plus cel structural se va incadra in limita de 3% din PIB.

Atunci cand se inregistreaza o abatere de la acest obiectiv se declanseaza automat un mecanism de corectie, prin care statul membru in cauza va fi obligat sa aplice masuri pentru a se incadra in limitele stabilite. Sanctiunile financiare care vor fi impuse vor fi de maxim 0,1% din produsul intern brut al tarii.

Doar tarile care semneaza si ratifica tratatul pot beneficia apoi de fonduri din cadrul Mecanismului European de Stabilitate. (M.S.)


LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.