Chestionar dedicat vehiculelor electrice

Un sondaj la nivel global comandat de ABB Robotics și publicația Automotive Manufacturing Solutions, a arătat că mai mult de jumătate (59%) dintre respondenți consideră că trecerea la producția de vehicule pur electrice nu este realizabilă în termenele legislative actuale.

Datorită roboților săi, ABB cunoaște bine industria constructoare de automobile

Sondajul ABB include aproape 600 de experți din industrie la nivel mondial, de la producători de vehicule și componente, de la toate nivelurile de management, inginerie și alți profesioniști cheie din întreaga lume auto.

Respondenții chestionați au evidențiat provocările în adaptarea la viitorul lanț de aprovizionare cu baterii, preocupările cu privire la nivelurile ridicate de investiții de capital necesare, deficitul de materii prime, infrastructura adecvată și lipsa capacității rețelei de furnizare a energiei electrice.

Chiar și cei 28% care și-au exprimat opinia că termenele limită sunt realizabile, au indicat, de asemenea, că vor exista mari provocări, în timp ce 18% au considerat că obiectivele actuale nu vor fi atinse niciodată. Doar 11% au considerat că toate obiectivele regionale pentru adoptarea vehiculelor electrice până în 2030-2040 sunt realiste.

Sondajul a evidențiat, de asemenea, problemele pe care le ridică trecerea la un nou lanț de aprovizionare cu baterii, cotate ca o barieră importantă de către 19% dintre respondenți, în timp ce 16% au avut îngrijorări cu privire la nivelurile ridicate de investiții de capital necesare. Lipsa de materii prime, infrastructura inadecvată și lipsa capacității rețelei electrice de alimentare au fost, de asemenea, în fruntea listei problemelor cărora nu li s=a văzut rezolvarea în viitorul apropiat. Pe de altă parte, lipsa infrastructurii de încărcare a bateriilor a fost citată drept cea mai mare constrângere în calea adoptării vehiculelor electrice de către mai mult de un sfert (26%) dintre cei chestionați, în timp ce 17% au evidențiat prețurile ridicate ale vehiculelor electrice drept principala barieră în calea creșterii răspândirii lor.

Dan ATHANASIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.