ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Norvegia: subvenții pentru vehiculele comerciale electrice

Data:

Norvegia a lansat un nou program de finanțare pentru vehiculele comerciale electrice, care acordă fonduri lunar. Enova a alocat echivalentul a aproximativ 11,6 milioane de euro, pentru a subvenționa cele 108 vehicule comerciale electrice.

Bugetul alimentează prima rundă a unui nou program de finanțare pentru „vehicule grele cu emisii zero”, care înlocuiește două programe de finanțare anterioare în Norvegia.

Vor fi subvenționate diferite categorii de vehicule din sectorul camioanelor și autobuzelor cu o greutate brută a vehiculului de 4,25 t sau mai mult.

Rata maximă de subvenție este de 60% din costurile suplimentare, în comparație cu un vehicul diesel echivalent.

Inedit este că fondurile din noul program sunt alocate pe baza termenelor-limită lunare de aplicare pe tot parcursul anului.

Aceasta înseamnă un timp scurt de procesare, deciziile de alocare putând fi luate la doar câteva zile după termenul-limită de aplicare. Se așteaptă ca „câteva sute de vehicule să fie înlocuite” ca urmare a subvenției.

Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Restricții pe A7 – se verifică semnele de circulație

Începând din 14 iulie, pe Autostrada Moldovei (A7) au...

DRDP Timișoara, dotată cu 11 remorci echipate cu panouri LED

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a...

Restricții de circulație pe DN7, prelungite până pe 31 iulie

Restricțiile de circulație pe DN7 se prelungesc până la...

Atenție la tentativele de fraudă prin SMS!

În ultimele ore circulă mesaje SMS care folosesc în...

PNRR crește vizibilitatea trecerilor de pietoni pe drumurile naționale

CNAIR implementează, printr-un proiect finanțat prin PNRR, măsuri moderne...

AI elimină joburile de junior, universitățile românești ignoră acest lucru

Inteligența artificială (AI) elimină joburile de junior, dar universitățile...

Parcul auto alternativ din China atinge 30%, în 2030

China și-a publicat planul de acțiune pentru a limita...

Centura Bacău, închisă temporar din 15 iulie; conectare cu A7

Centura Bacău va fi închisă temporar circulației începând din...