ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Pro și contra EPA3

Data:

Noile reguli ale EPA (Environmental Protection Agency) Faza 3 pentru camioane sunt în lucru de ceva timp și urmează să fie finalizate în curând.

Acestea s-ar baza pe regulamentele 1 și 2 ale EPA pentru camioane, implementate în 2011 și 2016, și ar reduce puternic emisiile pentru vehiculele grele. Regulile ar începe să se aplice vehiculelor noi din anul 2027, devenind, treptat, mai stricte, în timp.

Un grup de producători, inclusiv Ford, Cummins, BorgWarner și Eaton, s-a rupt de restul industriei, pentru a susține viitoarele reguli privind emisiile, Faza 3 a EPA. Grupul de lobby format din patru companii se numește Heavy Duty Leadership Group (HDLG) și își concentrează efortul de a-și pune influența în sprijinul unor reguli puternice, pentru Faza 3. HDLG este format din companii care s-au angajat să reducă emisiile, iar fiecare dintre ele are probleme de rezolvat, în ceea ce privește decarbonizarea transportului – Ford și Cummins produc camioane electrice și motoare diesel, Eaton va fi unul dintre cei mai mari furnizorii de transformatoare electrice, iar BorgWarner a investit foarte mult în tehnologia hidrogenului.

Standardele Fazei 3 sunt atacate de Asociația Producătorilor de Camioane și Motoare (EMA), un grup important de lobby care reprezintă producătorii de camioane. EMA vrea să respingă implementarea standardului și să permită eliminarea regulilor, dacă anumite termene nu sunt respectate. Grupul are o listă de membri destul de extinsă, incluzând câțiva producători care s-au angajat puternic în dezvoltarea camioanelor electrice, cum ar fi Volvo, Daimler și GM (și chiar Cummins, care este membru atât al HDLG, cât și al EMA). Volvo Group North America și Daimler Truck North America par să fi avut un interes deosebit pentru aceste reglementări și folosesc EMA pentru a face lobby împotriva lor.

În altă ordine de idei, folosirea hidrogenului are neajunsuri, deoarece, în prezent, este catalogată cu zero emisii de către EPA, dar nu este chiar așa. Aproape tot hidrogenul produs astăzi provine din combustibili fosili (așa-numitul hidrogen „albastru”), nu din surse mai curate, cum ar fi electroliza apei (hidrogenul „verde”, adică cel mai bun).

Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

AnimaWings, zboruri dedicate evenimentului „Sports Special”

AnimaWings devine Official Airline Partner al „Sports Festival”, care...

Taximetriștii de la Gara de Nord, amendați cu 22.000 de lei

Taximetriștii găsiți în neregulă la Gara de Nord București...

Colliers: Piața de birouri din București, în T1

Tranzacțiile de închiriere pentru spații moderne de birouri din...

220 de stații de reîncărcare mașini electrice, în parcări din București

Primăria Capitalei va amplasa 220 de stații de reîncărcare...

CGMB: 190 de milioane de lei pentru semaforizarea inteligentă

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a aprobat, în ședința...

Ikarus revine, inclusiv electric

Producătorul maghiar de autobuze Ikarus a obținut o comandă...

Sute de concedieri la STB; CGMB a aprobat plăți compensatorii

Aproximativ 700-800 de angajați de la Societatea de Transport...

Parcarea supraterană de pe Șos. Pantelimon devine funcțională

Parcarea supraterană de pe Șoseaua Pantelimon va deveni funcțională,...